Biblioteca
era construită din câteva corpuri suprapuse, cu geamuri care culisau şi în
spatele cărora se adunau, aşezate unul peste celălalt precum cărămizile,
albumele de artă. Nu exista artist mai important care să nu aibă un album în
biblioteca lui tata. Leonardo, Matisse, Modigliani, Miro, cu toţii erau acolo.
Dar cei despre care tata vorbea cel mai des erau Chagall şi Ţuculescu, pe cel de-al doilea dându-l exemplu de medic
artist, cu o insistenţă care m-a determinat, până la urmă, să-l suspectez că şi-ar
fi dorit să poată fi şi el un pictor renumit. Mă uitam la personajele
contorsionate ale lui Chagall şi mi se părea că ceva nu este în ordine. Eram
convins că aş putea picta şi eu oameni care zboară pe deasupra caselor, dar i-aş
face să arate mai bine. Cu mult mai mult mă atrăgeau statuile lui Michelangelo
si nudurile lui Ingres, dar la vremea aceea nu realizam că interesul nu era de
natură artistică, ci erotică. Mai târziu, când albumele au ajuns să umple până
la refuz biblioteca, nimeni nu se mai uita peste ele, dar erau un permanent
prilej de mirare şi admiraţie pentru cei care ne vizitau. Oamenii credeau că,
efectiv, cineva care are în casă atâtea albume, este un mare consumator de emoţii
artistice. Probabil că ar fi fost uimiţi să afle că singurul rol pe care-l
jucau albumele era cel de ascunzătoare pentru tot felul de poze cu femei dezbrăcate,
pe care le decupam eu de prin reviste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu