Cei 13 si misterul (6)

După ce se urcară cu toţii în vagonul de cărbuni şi trenul se urni din loc, băiatul îi cercetă în întuneric pe indivizi, vrînd să descopere pe mutrele lor mustăcioase ce impresie le făcea plecarea asta misterioasă, ce stîrnise panică printre vrăbiile civilizate şi motanii pensionari.

Bonifaciu îşi scosese pălăria de cow-boy şi-i rodea marginile cu o înfrigurare neobişnuită.

Piratul Roşu şi Jeff jucau telefonul fără fir.

   Rosamunda şi Beatrice împleteau ciorapi şi din cînd în cînd se uitau la Ursula care, sentimentală ca totdeauna, îşi lăsase lăbuţa pe cochilia lui Dick şi el, exasperat, o împingea cu corniţele înainte, neştiind cum să scape de ea. Porthos chiţăia neliniştit, iar Invincibilul Ş spunea bancuri seci şi rîdea zgomotos de unul singur.

Totuşi se desprindea o anume încordare, o emoţie crescîndă în faţa aventurii şi Vasilica era atît de speriată încît umpluse pe jumătate vagonul cu ouă.

În tăcerea aceea grea, întreruptă numai de ritmul monoton al roţilor, se auzi deodată o fîlfîire de aripi şi o pasăre neagră trecu pe deasupra croncănind lugubru.

—     Meduza veghează şi ştie de voi!

Indivizii tresăriră îngroziţi şi Porthos izbucni în plîns.

Noaptea se făcea tot mai neagră şi vîntul şuiera ameninţător:

—    Atila e flămînd, Atila e flămînd.

Băiatul simţi că i se face părul măciucă şi, ca să-i cruţe pe micii săi prieteni, înnebuniţi de spaimă, îşi rupse batista în bucă­ţele şi le vîrî în urechile lor.

Mai greu merse cu Vasilica, Ursula şi şarpele, care trebuiră să intre sub cărbuni.

Indivizii se potoliră, nemaiauzind nimic şi, singur, băiatul ră­mase de pază în beznă. 

Cap5