Cei 13 si misterul (27)

De abia pe la miezul nopţii, Invincibilul Ş, Jeff şi Petcu cel Blînd văzură o plută legănîndu-se pe valuri la mică depărtare de ei.

—    Să ne apropiem cu băgare de seamă, şopti Invincibilul Ş. Poate că s-au culcat. Lăsară pluta lor într-un cot al rîului şi por­niră prin apă.

Petcu cel Blînd se împiedică de o piatră şi căzu cu zgomot în rîu. Se ridică anevoios şi încercă să păşească în vîrful copitelor.

Cei 13 si misterul (27)

Invincibilul Ş sosi prea tîrziu. Se dădu jos de pe plută. Pe rîu nu era nimeni şi copacii tăceau. Doar soarele mai zăbovea puţin înainte să se culce.

—  N-ai văzut cumva trecînd o plută cu piraţi? îl iscodi şarpele neliniştit.

—  Niciodată nu mi-au plăcut întrebările, rosti soarele domol.

—  Dacă nu-mi răspunzi, strigă şarpele, nu te las să apui! Soarele se înroşi şi începu să coboare lin după dealuri. Înainte să dispară de tot, îi spuse în şoaptă:

—  N-are rost să te enervezi. Iţi promit că mîine dimineaţă vin să aflu ce-ai făcut. Şarpelui i se zburli mustaţa de supărare.

—   Rotund şi prost! exclamă el după ce se încredinţă că soarele nu mai putea să-l audă.

Cei 13 si misterul (26)

Piraţii vrură să tragă pluta indivizilor după ei, dar pluta nu acceptă să se lase condusă de altcineva decît de băiat. Se spri­jini cu toată puterea de nişte pietre care ieşiseră din apă să vadă ce se întîmplă.

Nereuşind s-o pornească din loc, piraţii o lăsară în voia rîului şi reveniră la prizonierii de pe pluta lor.

Bufniţa îşi scoase capul dintre aripi şi se uită la băiat. El o recunoscuse din primul moment pe Cora, aşa că-i zîmbi ştrengă­reşte.

Bufniţa se prefăcu că nu observă şi se adresă lupului:

—       Ar fi bine să-l legi pe băiat. Pe ceilalţi îi percheziţionăm noi.

Cei 13 si misterul (25)

Petcu cel Blînd se foi neliniştit. Invincibilul Ş îl lăsase singur pe pluta pe care o ascunseseră amîndoi într-o scobitură a malului.

După aproape o jumătate de oră, şarpele îşi făcu apariţia şi Petcu, de bucurie, scoase un răget puternic.

—   Şt! îl potoli Invincibilul Ş, temîndu-se să nu-1 fi auzit cineva pe măgar. Apoi zîmbi. In ochii săi alunecoşi se citea mulţumirea.

—       Unde ai fost? îl descusu Petcu cel Blînd. Şarpele şovăi.

—       Mă pot bizui pe tăcerea ta?

Cei 13 si misterul (24)

Brotacul însă continua să-l sîcîie pe Jeff să-l lase să-i facă portretul.

—       Ai o frunte care mă inspiră, îi spunea el şoricelului.

Dar Jeff era de neînduplecat. Atunci, brotacul se aşeza pe un colţ al bolovanului, picior peste picior, cu bereta roşie trasă pe ochi şi aştepta.

—    Eu sunt un boem, îi mărturisea lui Jeff, ori de cîte ori acesta îl întreba, la capătul răbdărilor, dacă n-avea familie şi casă unde să se ducă. Cîteodată brotacul nu apărea zile întregi pe „Insula de piatră", dar tocmai cînd şoricelul se bucura că scăpase de el, se ivea pe neaşteptate, seara, cu o sticlă de rom sub braţ şi, chefuind de unul singur, cînta romanţe deocheate pînă în zori. Atunci, palid de oboseală, şoricelul îi dădea brînci în apă.

Cei 13 si misterul (23)

Băiatul se trezi devreme. Cînd deschise ochii, micii săi prieteni, ghemuiţi în jurul lui, îl priveau cu chipurile răvăşite de tulburare.

—  Ce s-a întîmplat?

—  A dispărut pluta cu Invincibilul Ş şi Petcu cel Blînd. De la noi lipseşte Jeff, rosti Porthos cuprins de panică.

Băiatul sări ca ars şi se duse să cerceteze funiile. Acestea se vedea bine că fuseseră roase. Dick îşi aminti că la un moment dat, noaptea, simţise o zgîlţîitură puternică şi conchise că pluta cealaltă, dacă se desprinsese atunci, acum trebuia să fie departe de a lor.

Cei 13 si misterul (22)

Adormiră pe rînd cu toţii. Plutele lunecau cuminţi pe rîu şi întunericul creştea. Invincibilul Ş îl supraveghea atent pe Petcu cel Blînd care rodea încetişor funiile. Peste puţin timp, cei doi reuşiră să se desprindă de pluta băiatului şi porniră cu mare viteza înainte. În acel moment, indivizii simţiră o zdruncinătură şi se treziră. Dar cum nu puteau desluşi nimic în beznă şi cum pluta lor îşi reluă drumul firesc, se culcară şi adormiră din nou.

Jeff, care şedea pe margine, căzu de pe plută şi se pomeni în apă. Buimăcit de somn, nu-şi dădu seama ce se întîmplase şi, cînd strigă după ajutor, echipajul era departe.

Înotă din răsputeri, luptîndu-se cu valurile şi de abia reuşi să se agaţe de un bolovan uriaş ce ieşea pe jumătate din apă. Dîrdîind de frig, ud pînă la piele, Jeff se gîndi că nu i-ar strica puţină gimnastică. După ce epuiză toate exerciţiile învăţate, încercă şi cîteva figuri de balet. Dar se încălzi aşa de tare, încît fu nevoit să mai facă o baie să se răcorească.

Cei 13 si misterul (21)

Curînd se iviră stelele şi Ortansa oftă visătoare.
—  Ce-i cu tine? o întrebă un meteor roşu urmărind cu curiozi­tate în căderea sa, mersul plutelor pe rîu.
Barza îl privi tristă şi spuse încet:
—   Sunt o neînţeleasă. Toţi se distrează, născocesc aventuri şi  pe mine nimeni nu mă bagă în seamă.
—   Nu fi proastă! Pentru mine cel mai agreabil lucru e să cad. Încearcă şi tu să faci la fel.
—   N-am chef, clămpăni Ortansa uitîndu-se lung la meteorul care se depărta. 
—   Nu pricep de ce nu prind măcar un peşte, se văită Dick. Pînă acum am pus două muşte în cîrlig şi n-a venit niciunul.

Cei 13 si misterul (20)

Fiindcă erau nerăbdători, indivizii ajunseră cu mult înainte de apusul soarelui la rîu. Salcia se ţinuse de cuvînt şi băiatul văzu legănîndu-se pe apă, aproape de mal, o plută mică, foarte tînără.

Pluta vorbea încet cu doi copaci pletoşi şi, după discuţia lor, băiatul înţelese că erau probabil rudele ei.

Unul dintre copaci îi spuse băiatului că voia să-i cunoască pe toţi membrii echipajului ca să ştie în seama cui îşi lasă odrasla. Mica plută nu mai fusese niciodată într-o călătorie lungă pe apă şi trebuia să fie prevăzătoare.

Cei 13 si misterul (19)

La grajd era mare fierbere. Iepuroaica Beatrice tunsese un berbec Cicero şi din lîna obţinută se trudea să-i facă lui Petcu cel Blînd un tricou de marinar. Ortansa şi Porthos luau lecţii de înot pe uscat de la Piratul Roşu. Invincibilul Ş avea un ochean şi o beretă albastră de la un brotac, marinar pensionar. Melcul Dick şterpelise cîteva undiţe şi plase şi se chinuia să prindă muşte şi ţînţari ca momeală pentru peşti. Jeff rupsese foile pe care-şi notase impresii despre Cazul Rosamundei şi scrisese pe prima pa­gină a carnetului său „Jurnal de bord".

Cei 13 si misterul (18)

Băiatul ajunsese într-un suflet în pădure.

Trecu pe lîngă văgăuna din care o văzuse ieşind acum cîteva nopţi pe Rosamunda şi se gîndi că Petcu cel Blînd nu putea fi prea departe.

Mai merse puţin şi nu mică-i fu mirarea cînd îl zări printre copaci pe măgar, tolănit în iarbă, cu o pălărie de soare aşezată cochet între urechi, conversînd cu o cîrtiţă.

Cei 13 si misterul (17)

Jeff avu dreptate. Noaptea se arăta senină şi caldă. Nici urmă de ploaie. In faţa grajdului, pe o buturugă, Ortansa compunea versuri la lumina lunii.

Melcul Dick, pus pe şotii, îi prinsese de aripă o frunză pe care scrisese: „Caut sobă de teracotă de mărime mijlocie".

În curînd se adunară cîţiva bondari gură-cască, ce citeau anun­ţul şi căutau să intre în vorbă cu barza.

Piratul Roşu, Bonifaciu, băiatul şi Invincibilul Ş jucau barbut ceva mai încolo, iar Ursula chibiţa.

Iepuroaica Beatrice îşi punea urechile pe moaţe în grajd, aju­tată de Porthos.

Cei 13 si misterul (16)

În ziua următoare indivizii porniră convinşi că vor descoperi misterul. Drumul şerpuia printre pîlcuri de măcieş.

Bineînţeles măcieşele comentau în gura mare uciderea Rosa­mundei. O frunză de varză se oferise ca materie primă pentru un viitor ziar ce avea să-i lămurească pe toţi.

Se angajară opt scaieţi amatori drept tipografi, şi gazeta fu întocmită.

În momentul cînd ajunseră acolo, măcieşele reciteau a suta oară proaspătul ziar.

Băiatul îl ceru distrat. Pe coloana întîia erau zgîriate cuvintele „Cu şi fără asasin“. Apoi urma articolul unui ţînţar specializat în extracţii şi emulsii.

Cei 13 si misterul (15)

Mîncaseră cu mare poftă şi acum voiau să se distreze. Afară ploua cu găleata şi în grajd era bine. Uitaseră cu toţii de Rosa­munda.

Ursula, Porthos şi Dick făceau alpinism pe pereţi folosindu-se de paie lungi care le ser­veau de frînghii. Bonifaciu, în chip de ghid, dădea lămuriri şi Ie spunea că se aflau în faţa celor mai renumite cascade formate de apa de ploaie scursă prin crăpăturile tavanului.

Piratul Roşu se juca de-a v-aţi ascunselea cu Vasilica. Biata găină era totdeauna desco­perită după ouăle ce se rostogoleau din ascun­zătoarea ei.

Cei 13 si misterul (14)

A doua zi de dimineaţă, băiatul se trezi mai devreme ca de obicei. Ceilalţi dormeau şi el nu se îndură să-i scoale, aşa că rămase culcat cu capul pe spatele lui Beatrice.

Era gata să aţipească din nou, cînd uşa grajdului se deschise şi Invincibilul Ş se strecură înăuntru. Ii examină cu luare-aminte pe toţi şi cînd se convinse că dormeau buştean, se culcă lîngă Dick.

Băiatul rămase pe gînduri. Purtarea şarpelui devenea din ce în ce mai ciudată.

—     Nu-i interzic, îşi zise el, să aibă aventuri nocturne, însă Invincibilul Ş pune cu siguranţă altceva la cale.

Ca să nu-i dea de bănuit şarpelui, băiatul stătu neclintit la locul său şi-şi ţinu ochii închişi. Abia după un ceas îi deşteptă pe micii săi prieteni.

Cei 13 si misterul (13)

Se lăsase noaptea. O noapte grea cu cerul acoperit prevestitor de furtună şi mister. Invincibilul Ş, care ajunsese înaintea celorlalţi, se încolăcise în jurul unui stejar de lîngă „copacul trăsnit” şi aştepta.

Peste tot întuneric. Şarpele îşi făcuse o mulţime de buzunăraşe în piele, care se închideau perfect, în aşa fel încît nici cel mai atent observator n-ar fi putut să le vadă. Invincibilul Ş îşi scoase o hîrtie şi un licurici dintr-o asemenea ascunzătoare. Făcu puţină lumină şi începu să cerceteze atent fiţuica. Apoi, prudent, o împături şi o puse la loc împreună cu licuriciul. Peste cîteva minute se auziră zvonuri de glasuri şi şarpele desluşi în beznă indivizii venind din cele trei direcţii.

Cei 13 si misterul (12)

Băiatul observă că Invincibilul Ş dădea semne de nelinişte. O lua cu mult înaintea celorlalţi prin lanurile de grîu, se întorcea înapoi şi-i arunca priviri bănuitoare Ortansei, care îşi strînsese părul într-un coc şi mînca seminţe.

Drumul ducea într-o pădurice de mesteceni înalţi şi timizi, în uniforme albe.  Rosamunda, cu o garoafă roşie înfiptă în ureche, trecu molatecă pe lîngă ei şi le făcu cu ochiul. Mestecenii se fîstîciră, dar far­mecul clipei se topi în lătratul bucuros al Piratului Roşu care reuşise să captureze o colonie de cărăbuşi minori.

Cei 13 si misterul (11)

   Petcu cel Blînd, Ursula, Dick şi Beatrice porniră spre stînga. După ce urcară un deal plin cu ciuboţica cucului, se pomeniră în faţa unui iaz.

  — Hai să facem o baie! propuse Petcu cel Blînd şi toţi săriră în apă strigînd:

  — Ai noştri ca rechinii!

   Ursula înota graţios, cu capul pe umăr, şi trăgea cu coada ochiului la ceilalţi vrînd să vadă ce impresie le făcea.

 Insă nimeni n-o mai băga în seamă.

 Dick îşi găsise o scoică tînără care se înroşea la fiecare cuvînt al melcului.

  

Cei 13 si misterul (10)

În dreapta nu se zărea nicio potecă. Cît vedeai cu ochii numai tufe de scaieţi şi mărăcini.Cei patru înaintau anevoie. Bonifaciu răcnea tot timpul: 
—    Nu vă uitaţi la stînga! Nu vă uitaţi înainte!
Aşa că din prudenţă toţi umblau cu ochii închişi. La un moment dat, Bonifaciu propuse să se meargă într-un picior şi anume în cel drept, căci stîngul risca să le devieze direcţia.
După două ceasuri se loviră de ceva moale. Deschiseră ochii şi se treziră pe spinarea unei vaci culcate pe pajişte.

Cei 13 si misterul (9)

Abia se lumina de ziuă cînd Bonifaciu se trezi din somn şi observă că grajdul se umpluse de frunze. Se ridică încet de la locul lui, dar se împiedică de o frunză de plop pe care scria cu litere roşii: Trecerea oprită.

Se dădu înapoi prudent. Curiozitatea însă îi creştea cu fiecare clipă şi, neputînd rezista ispitei, merse înainte. Văzu că pe toate frunzele erau scrise diferite cuvinte. Începu să citească:

     „PATRU o vor lua la dreapta şi li se va face părul măciucă".

     „CINCI o vor lua drept înainte şi li se vor străpezi dinţii".

     „PATRU o vor lua la stînga şi vor simţi un nod în gît“.