Cei 13 si misterul (12)

Băiatul observă că Invincibilul Ş dădea semne de nelinişte. O lua cu mult înaintea celorlalţi prin lanurile de grîu, se întorcea înapoi şi-i arunca priviri bănuitoare Ortansei, care îşi strînsese părul într-un coc şi mînca seminţe.

Drumul ducea într-o pădurice de mesteceni înalţi şi timizi, în uniforme albe.  Rosamunda, cu o garoafă roşie înfiptă în ureche, trecu molatecă pe lîngă ei şi le făcu cu ochiul. Mestecenii se fîstîciră, dar far­mecul clipei se topi în lătratul bucuros al Piratului Roşu care reuşise să captureze o colonie de cărăbuşi minori.

   Strînşi între labe, fură nevoiţi să mărturisească că plecau să răpească gărgăriţe fără ştirea părinţilor. Dar Piratul Roşu nu se lăsă înduioşat şi cu ajutorul băiatului îi băgă în sacul făcut cîndva de Beatrice şi şi-l legă de coadă. Mopsul avea de gînd să-i utili­zeze ca încărcătură pentru pistoale, căci gloanţele îi erau pe sfîrşite.

Invincibilul Ş dispăruse. Ortansa părea foarte ocupată cu mestecatul seminţelor, dar în realitate era cu ochii în patru. La un mo­ment dat, pretextă că i-au amorţit aripile şi se înălţă uşor deasupra pădurii. Şarpele se oprise lîngă o buturugă şi vorbea în şoaptă cu un hîrciog.

Barza se lăsă pe un mesteacăn din apropiere şi trase cu urechea.

—   Bufniţa Cora ştie că trecem pe aici? întrebă Invincibilul Ş.

—   Nu cred, răspunse hîrciogul. In orice caz trebuie să încerci să schimbi direcţia spre stînga, altfel suntem descoperiţi şi ne facem de rîs.

—    Bine, se învoi şarpele şi cei doi se despărţiră. Ortansa zbură înaintea Invincibilului Ş, şi cînd acesta se alătură din nou grupului, barza discuta cu Rosamunda despre sport.

În curînd ajunseră la marginea păduricei şi mestecenii foşniră bosumflaţi.

Şarpele încercă să-l înduplece pe băiat s-o ia la stînga. Drept înainte, spunea el, drumul e plin de rîpe şi omizi. În faţa lor însă, se întindeau mirişti proaspăt cosite şi băiatul era hotărît să meargă pe direcţia stabilită. Cum Invincibilul Ş dădea semne de împotrivire, băiatul îl legă de gît cu o cureluşă şi-l sili să-l urmeze ca un căţel.

După vreo zece minute poposiră lîngă un stejar bătrîn cu o scorbură de patru picioare înălţime. Deasupra era atîmată o plă­cuţă purtînd cuvîntul ŞCOALA. Cu toate protestele disperate ale şarpelui, băiatul, împins de curiozitate, deschise uşa scorburii şi intră într-un coridor lung prevăzut cu alte uşi. Peste tot scria: „Păstraţi linişte. Se dau corigenţele la ştiinţele naturale".

Piratul Roşu mîrîi speriat şi Ortansei i se făcu părul măciucă. Băiatul apăsă pe una din clanţe şi indivizii îl urmară fără chef.

Se pomeniră într-o încăpere mică, plină de broaşte ţestoase care serveau drept pupitre şi taburete corigenţilor. Băiatul tresări cînd recunoscu o mulţime dintre ei.

O văzu pe bufniţa Cora, rozîndu-şi ghearele cu disperare, pe Inocentul — lupul, care-i sufla pe înfundate jderului chior.

Intr-un colţ, o pasăre uriaşă încerca să-şi scoată fiţuica din guşă, în aşa fel încît să n-o observe profesoara, o rîmă rigidă, trecută de prima tinereţe.

Băiatul mai văzu în fundul clasei un liliac slăbănog ce-şi storcea coşurile de pe frunte, iar un ţînţar îi ţinea oglinda în faţă.

Rîma băgă imediat de seamă că mai intraseră nişte persoane şi le strigă enervată:

—    La ora asta se vine la examen, leneşilor?

Rosamunda se pregăti să protesteze, dar profesoara nu voi să audă nimic şi-i sili pe nefericiţii călători să tragă cîte un bilet de pe masă.

Cora ridică ochii şi cînd îl văzu pe băiat rămase încremenită de uimire. La fel se întîmplă şi cu ceilalţi, iar ţînţarul, de spaimă, scăpă oglinda. Cei cinci traseră biletele şi rămaseră în picioare în faţa profesoarei.

—    Drept pedeapsă c-aţi întîrziat, mormăi rîma, veţi răspunde primii şi-i făcu semn băiatului să vorbească.

Acesta avea ca subiect „Ce ştim despre brotacii reumatici".

—   Brotacii, începu băiatul, după un minut de gîndire, trec de obicei neobservaţi. Cei suferinzi sînt mai verzi decît iepurii şi miros a pătrunjel.

—    Destul! Rîma părea mulţumită.

     În acel moment, Inocentul îi trimise un bileţel prin ţînţar băia­tului, rugîndu-l să nu-i spună nimic profesoarei de atacul nocturn. Băiatul încuviinţă. Drept mulţumire, bufniţa, jderul chior şi ceilalţi făcură atîta larmă încît rîma se văzu silită să-i potolească, timp în care cei cinci se strecurară binişor pe uşă, scăpînd de restul examinării.

Cap11