Trei milenii de umor(3)

Ultima mare personalitate a epocii lui Ludovic al XlV-lea, poetul şi criticul Boileau-Despreaux, primise pe un curtean căruia îi era dator cu o vizită. La o primă ocazie, cavalerul a adus vorba de această încălcare a uzanţelor perioadei respective. Boileau i-a răspuns astfel:

— Între dumneavoastră şi mine există o deosebire, care mă împiedică a face vizite. Dumneavoastră faceţi acest lucru ca să vă treacă timpul, pe cînd eu, făcînd vizite, aş pierde timpul.  Le temps fuit irreparable! (Timpul nu se întoarce!)

Fontenelle a fost întrebat dacă poate să facă spontan deose­birea între frumos şi bun. Fără să ezite, scriitorul a răspuns:

—   Bunul trebuie dovedit, pe cînd frumosul nu!

Aţi trecut pe lîngă mine ca şi cum nu m-aţi fi observat, i-a spus, supărată, o reprezentantă a sexului frumos lui Fon­tenelle.

—   Ba, tocmai pentru că v-am observat, madame, a răspuns scriitorul, am trecut pe lîngă dv!

La Academia franceză s-a organizat o chetă. Fiecare membru urma să contribuie cu cîte un ludovic de aur. În final însă lip­sea o moneda. Cei prezenţi susţineau morţiş că şi-au îndepli­nit obligaţia întocmai.

—    Eu n-am văzut nimic, zicea organizatorul chetei. Dar cred că unul mai avar n-a dat nimic, ci s-a prefăcut doar!

—   Eu am văzut, a observat Fontenelle, dar nu cred!

Pe cînd Fontenelle avea nouăzeci şi cinci de ani şi trecea prin faţa catedralei Notre-Dame, a întîlnit o doamnă de aceeaşi vîrstă. Aceasta i-a zis:

—    O, domnule Fontenelle! Bănuiesc că moartea ne-a uitat!

—    Pstt! făcu Fontenelle privind spre turnurile catedralei. S-ar putea să vă audă!

Fontenelle împlinise o sută de ani cînd a luat parte la un bal al curţii franceze. O femeie tînără şi frumoasă, vecină cu scriitorul, a scăpat evantaiul. Fontenelle s-a aplecat destul de sprinten pentru vîrsta sa, a ridicat evantaiul şi l-a înapoiat posesoarei. Tînăra l-a primit însă fără să mulţumească pentru gestul făcut. Atunci, omul de litere a zis cu voce tare:

—  Ah, fata mea! Tinereţea ta este încîntătoare! Dar dove­deşti o indiferenţă totală faţă de valorile antice!

Fontenelle, aflat pe patul de moarte, s-a adresat celor pre­zenţi:

— Cred că a sosit timpul să, părăsesc această lume, căci cu cei o sută de ani ai mei am început să văd lucrurile aşa cum sunt! 

P2