Mici intamplari cu animale (137)

Nevăstuică în copac

Treceam de-a lungul unui drumeag de cîmp cu foxterierul meu, Rip. L-am lăsat să se zbenguie în voie. Scotocea spinăriile din marginea căii, mai săpa furios şi după cîte un şoarece. Iată că îi sare de sub nas o nevăstuică. Oricît de ager şi iute era Rip, n-a putut-o prinde, pînă cînd isteaţa a ajuns la casa ei şi a dispărut în borta de la rădăcina unui măr sălbatic, care era în apropiere.

A început cîinele să sape, să rupă cu dinţii din rădăcină. I-am mai ajutat şi eu cu cuţitul de vînătoare. Deodată dintr-o uşiţă a bortei, pe care nu o observasem fiind cam în partea cealaltă a trunchiului, ţîşneşte nevăstuică şi, hop !, pe copac în sus. Nici veveriţă să fi fost nu se suia cu atîta îndemînare, prinzîndu-se cu ghearele de coaja pomului. Nu s-a oprit pînă în furca dintre două crengi, tocmai spre vîrf. Nu sta ghemuită, ci rezemată în picioarele dinapoi; stătea dreaptă, cu trupul înălţat, privin­du-ne atentă.

Mi-au venit în minte potîrnichile şi puii de iepure pe care îi sîngerează nevăstuică şi, cu oarecare părere de rău, am cobo­rît-o din ciudatul ei loc de refugiu. Doar n-am mai auzit să se caţere nevăstuică pînă în creştetul copacilor.

Rip scormonea încă îndîrjit la rădăcină. Cînd a căzut de sus victima, înainte de a se repezi si a o apuca, a stat cîteva clipe nedumerit. Nici el nu mai văzuse nevăstuică venind de sus din copac, deşi era cîine bătrîn şi păţit.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor