Azi, la 460 de ani de la moartea lui Rabelais (pronuntat Rable, cu accent pe e si nu pe a), urc aici cuvantul adresat cititorului in deschiderea cartii cu Gargantua si Pantagruel. Intr-un viitor (nu foarte cert), poate voi urca si cartea - cele doua carti, de fapt, care la noi au aparut intr-un singur volum.
Venin şi scîrbă-n ea n-o să aflaţi;
Lăsînd orice
mîhnire la o parte,
De scrisul meu să nu vă ruşinaţi.
N-o să ieşiţi de-aici mai înzestraţi,
În schimb veţi învăţa să rîdeţi bine;
Mai drepte gînduri n-am purtat cu mine.
Văzînd cum v-a cuprins tristeţea hîdă,
N-am stat să plîng, am rîs cum se cuvine,
Căci numai omului i-e dat să rîdă.
Băutori străluciţi şi preasfinţite feţe
- căci nu altora, ci vouă
vă-nchin aceste scrieri - în
dialogul lui Platon din cartea care se cheamă Ospăţul, lăudînd Alcibiade pe învăţătorul său
Socrate, prinţul de toţi recunoscut al înţelepţilor, îl aseamănă între altele
cu silenele.
Silenele erau, pe vremuri, nişte
cutioare ca acele ce se mai văd încă prin unele dughene ale spiţerilor, avînd
zugrăvite pe ele tot soiul de chipuri vesele şi deşucheate, ca scorpii, satiri,
cerbi înhămaţi, iepuri încornoraţi, gîşte împiedicate, raţe cu samarul în
spate, precum şi alte încondeieri meşteşugite, dinadins închipuite spre-a
stîrni hazul lumii necăjite (cum făcea Silen, dascălul bunului Bachus).
Înăuntru se aflau însă numai mirodenii şi balsamuri alese; ambră şi tămîie;
mosc şi chihlimbar; smirnă şi ienibahar;
pietre nestemate şi alte daruri de preţ.
Aidoma fusese Socrate, căci privindu-i
înfăţişarea şi văzîndu-l cum arată pe dinafară, n-ai fi dat pe el nici o ceapă
degerată, atît era de pocit la trup şi de caraghios în apucături. Avea nasul
turtit şi căutătură de taur; faţă de om nebun, purtări necioplite şi
îmbrăcăminte grosolană. Era sărac lipit pămîntului, iar noroc la femei n-avea
nici pe-atît. Nevrednic de a îndeplini vreo slujbă în Republică, se ţinea numai
de şotii; bea oricînd, cu oricine şi de toate rîdea, păstrînd cu grijă sub
lacăt dumnezeiasca lui înţelepciune. Dar dacă ridicai capacul, găseai în
cutioară numai odoare nebănuite şi de nepreţuit: minte mai pătrunzătoare decît
a oricărui muritor, cinste neînchipuită, vitejie de neînfricat, cumpătare fără
seamăn, deplină împăcare cu sine, gîndire neşovăitoare şi un dispreţ vrednic de
uimire faţă de toate cîte îi îndeamnă pe ceilalţi oameni să-şi lase odihna, să
alerge, să se trudească, să străbată mările şi să poarte războaie între ei.
Şi ce tîlc socotiţi că ar putea să aibă
această întîmpinare cu sămînţă de vorbă, cînd dau să pornesc la drum?
Voi toţi, bunii mei învăţăcei, ca şi
ceilalţi împătimiţi ai lenei, văzînd numele poznaş al cărţilor ce-am scris: Gargamela,
Pantagruel, Bucă groasă, Mîndria prohabului, Slănină pe fasole cum commento1şi altele, lesne aţi putut crede că
citindu-le veţi găsi în ele numai glume hazlii, snoave pipărate şi minciuni
şugubeţe; fiindcă nu v-aţi ostenit să le cercetaţi mai adînc, ci le-aţi judecat
după înfăţişarea lor, adică după denumirea cărţii, care stîrneşte îndeobşte
batjocură şi rîs. S-ar cuveni însă a privi cu mai puţină pripeală rodul
stăruinţelor omeneşti de vreme ce voi singuri spuneţi că nu haina îl face pe
călugăr; că se arată unul în anteriu de monah, dar în el nimic duhovnicesc nu
are, iar altul îşi azvîrle pe umăr o mantie spaniolească, dar vitejia lui n-a
văzut Spania niciodată.
Iată de ce, deschizînd această carte,
să cumpăniţi cu multă luare-aminte cuprinsul ei. Veţi vedea, astfel, că miezul
pe care îl ascunde are cu totul alt preţ decît chipul zugrăvit pe deasupra, iar
gîndurile din adînc nu sunt atît de uşuratice după cum ar putea să arate
învelişul lor. Iar dacă veţi afla în toate aceste cuvinte încredinţate tiparului
acea veselă pierdere-de-vreme pe care numele cărţii v-o făgăduieşte, să nu vă
opriţi aici, ca şi cum aţi asculta vrăjiţi cîntecul sirenelor, ci să tălmăciţi
într-un înţeles mai cuprinzător ceea ce vi se pare că izvorăşte dintr-o inimă
lipsită de griji.
N-aţi destupat niciodată butelcile?
Gîl! Gîl! Vă mai aduceţi aminte cam cîte aţi deşertat? Văzut-aţi vreodată cum
face cîinele, cînd dă peste un os cu măduvă? Platon, în cartea a III-a despre Republică,
spune că e dobitocul cel mai înţelept
din lume. Uitaţi-vă mai bine la el şi o să băgaţi de seamă cu cîtă evlavie
miroase osul, cu cîtă grijă îl păzeşte, cu cîtă patimă îl prinde, cu cîtă
luare-aminte îl pipăie, cu cîtă poftă îl zdrobeşte şi cu cîtă grabă începe să-l
sugă. Ce-l îndeamnă să se poarte astfel? Ce nădăjduieşte şi ce bunătate
aşteaptă? Nimic mai mult decît puţină măduvă. E adevărat că această fărîmă de
hrană e mai dulce decît toate celelalte, fiindcă aşa cum spune Galenus în Facu.
natural.III şi în De usu
parti.XI(2), măduva e tot
ce a plăsmuit firea mai desăvîrşit.
Fiţi dar înţelepţi după pilda cîinelui
şi vă bucuraţi, adulmecînd şi gustînd aceste cărţi săţioase, de preţ deosebit
şi de mare cinste: uşurele dacă le frunzăreşti în pripă, dar pline de cugetare
dacă zăboveşti la sfat cu ele. Apoi, sfărîmaţi osul şi sugeţi-i măduva hrănitoare!
Nu mă îndoiesc nicio clipă că, după citirea acestora, veţi fi mai înţelepţi şi
mai pricepuţi; veţi simţi un gust cu totul nou şi veţi dobîndi o învăţătură
ascunsă, care vă va ferici cu înalte daruri şi minunate taine; nu numai în
privinţa credinţei, dar şi a treburilor obşteşti şi a schimbului de bunuri
dintre oameni.
Socotiţi oare cu tot dinadinsul că
Homer, scriind Iliada şi Odiseea s-a gîndit la acele parabole, pe care i
le-au pus în cîrcă, mai tîrziu, Plutarh, Heraclit, Eustaţiu, Fronţiu şi
Poliţian? Dacă vă închipuiţi aşa ceva, sunteţi la o poştă departe de gîndul
meu. După cum zic de asemenea, că nici Homer, nici Ovidiu în Metamorfozele
lui, n-au putut să prevestească duhul
Evangheliei, aşa cum numitul călugăr Lubin, cap de dovleac, a încercat s-o
dovedească unor nebuni care aveau vreme să-l asculte. (Vorba aceea: cum e
sacul, aşa-i şi peticul!)
Dar dacă nici dumneavoastră nu daţi
crezare unor asemenea năzbîtii, binevoiţi a primi tot astfel şi hronicul meu,
vesel şi proaspăt-scris, pentru care nu m-am trudit mai mult decît
domniile-voastre, care zăboviţi cu mine la un pahar de vin. Căci pentru
întocmirea acestei cărţi împărăteşti n-am folosit mai mult răgaz decît îi e
trebuincios omului să-şi întărească puterile trupului, adică să mănînce şi să
bea. Acestea sunt ceasurile cele mai prielnice pentru scrierea marilor
întîmplări şi a cugetărilor adînci, după cum obişnuia însuşi Homer, dascălul
tuturor grămăticilor, ca şi Enius, părintele poeţilor latini, despre care ne
aduce mărturie Horaţiu; deşi un mîrlan a spus o dată, că stihurile acestuia din
urmă miroseau mai mult a vin decît a ulei de lampă.
Tot astfel ar putea să vorbească despre
cărţile mele oricare scamator de bîlci, dar să-i fie în nas, lui acolo! Cît de
minunată, de veselă şi de îmbietoare e mireasma vinului! Cît de dulce şi de
dumnezeiască e, pe lîngă izul de ulei! Eu unul mă voi simţi nespus de mîndru
dacă se va spune despre cărţile mele că miros mai mult a vin decît a ulei; nu
cum s-a întîmplat cu Demostene, despre ale cărui Cuvîntări s-a zis că miros mai mult a ulei de opaiţ, decît
a vin.
E o cinste şi o laudă pentru mine să
fiu preţuit ca un bun prieten, iubitor de petreceri, cu bucurie primit în
toate adunările ucenicilor lui Pantagruel.
Un cîrcotaş găsise cusur acelor
cuvîntări ale lui Demostene, spunînd că puţeau mai rău decît şorţul murdar al
unui vînzător de uleiuri. Oricum ar fi, voi să alegeţi partea cea mai bună din
tot ce-am îndeplinit cu vorba ori cu fapta; să cinstiţi cum se cuvine creierul
covăsit care v-a dăruit aceste plăcute fleacuri, iar mie să-mi daţi voie să fiu
mereu vesel.
Aşadar, bucuraţi-vă, dragii mei, şi
citiţi cu inimă rîzătoare cele ce urmează, spre desfătarea voastră trupească şi
folosul rărunchilor. Şi ascultaţi, capete de măgari mîncate de sfinţie, nu
uitaţi să ridicaţi un pahar în sănătatea mea; pe urmă n-o să mai avem nimic de
împărţit împreună.
1. Cum commento - cu tîlcuri (lat.)
2. De
facultatibus naturalibus şi De
usu partium corporis humani (Despre însuşirile fireşti şi Despre
funcţiile părţilor trupului omenesc), lucrări în care celebrul medic
şi anatomist Galenus (131-201)
îşi expune teoria celor 4 temperamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu