Piersicul
Denumire ştiinţifică: Piersica vulgaris; Prunus persica.
Prezentare. Piersicul este
originar din China. Numele îi vine însă de la Persia, ţara unde romanii l-au întâlnit
şi de unde l-au şi adus în Europa. Aparţine familiei rozaceelor. Este un arbore
de mici dimensiuni, ajungând numai până la maximum şapte-opt metri înălţime.
Frunzele piersicului au formă eliptică. Florile, micuţe, dar ceva mai mari,
totuşi, decât cele de prun, au o culoare roşu-carmin. Valoare medicinală au, în
primul rând, florile şi frunzele, dar şi fructul şi sâmburii. Se prepară
infuzie, decoct, sirop, cataplasme.
Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale, acizi organici, enzime, vitamine, hidraţi de
carbon, ulei volatil; în flori, frunze şi sâmburi – ulei volatil, amigdalină.
Întrebuinţări. Fructele
piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac, fiind printre puţinele
fructe care asigură un confort gastric perfect. Sunt hrănitoare, laxative,
diuretice, depurative. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului, în
blocaje stomacale şi intestinale, în afecţiuni ale articulaţiilor. Piersicile
sunt recomandate în consumul copiilor, al anemicilor, al convalescenţilor. Preparatele
din frunze şi flori de piersic au acţiune sedativă şi antispastică, fiind utilizate
cu bune rezultate şi în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Sub formă de
cataplasme, preparatele din frunze de piersic sunt utilizate şi în tratamentul
unor cancere ale pielii, al contuziilor şi arsurilor. Decoctul de frunze este
purgativ. Sâmburii de piersică, ocrotiţi de un înveliş lemnos foarte dur, rămân
încă puţin cercetaţi, dar au, se pare, unele asemănări, din punct de vedere
terapeutic, cu sâmburii de migdale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu