Somnul de veci (7)

     Şapte

Era o cameră largă, pe toată lărgimea faţadei. Avea un tavan jos, cu grinzi şi pereţi cafenii de ipsos, împodobiţi cu fâşii de mătase chinezească bro­dată şi cu gravuri chinezeşti şi japoneze în rame de lemn zgrunţuros. Apoi rafturi scunde cu cărţi, un covor chinezesc roz şi gros, în care un bursuc ar fi putut sta ascuns o săptămână fără să-şi arate botul. Pe jos – perne, bucăţi de mătase desperecheate, aruncate alandala, de parcă cine locuia acolo ar fi vrut să le aibă la îndemână ca să le pipăie. Mai era şi un divan larg şi jos, îmbrăcat în mătase trandafirie-deschis. Pe el se afla un maldăr de haine, in­clusiv lenjerie de mătase de culoare liliachie. Lu­mina venea de la o lampă mare şi sculptată pe un piedestal şi de la alte două lămpi cu picior, adum­brite de abajururi verzi ca jadul şi cu ciucuri lungi. Mai era şi un birou negru, cu marginile sculptate la colţuri în chip de gargoile, iar în spatele lui, pe un scaun negru lustruit, cu braţe şi spătar sculptate, o pernă de mătase galbenă. Odaia degaja un amestec straniu de mirosuri, din care cel mai puternic în acea clipă părea izul usturător al prafului de puşcă şi parfumul greţos al eterului.

Într-un colţ al camerei, pe un fel de platformă scundă, se afla un scaun din lemn de tek, cu spătarul înalt, pe care şedea domnişoara Carmen Sternwood pe un şal portocaliu cu franjuri. Stătea foarte drept, cu mâinile pe braţele scaunului, genunchii strânşi, trupul ridicat ţeapăn, în atitudinea unei zeiţe egip­tene, cu bărbia sus şi cu dinţii mici şi strălucitori sclipindu-i între buze. Ochii îi erau larg deschişi. Irisul, de un cenuşiu ca gresia, îi devorase pupila. Erau ochi plini de furie. Părea inconştientă, deşi nu avea aerul unei inconştiente. Arăta ca şi cum în mintea ei se petrecea ceva foarte important şi se petrecea cu mare succes. Din gură îi ieşea un chicotit strident, care nu-i modifica expresia şi nici măcar nu-i mişca buzele.

Purta o pereche de cercei lungi de jad. Cerceii erau foarte frumoşi şi costaseră probabil mai multe sute de dolari. Nu mai avea nimic altceva pe ea.

Avea un corp splendid, mic, suplu, întins, ferm şi rotunjit. La lumina lămpii, pielea căpătase lus­trul sclipitor al unei perle. Picioarele nu aveau gra­ţia excitantă a picioarelor doamnei Regan, deşi erau foarte frumoase. Am examinat-o fără jenă sau intenţii porcoase. Nu se afla deloc în acea cameră în postura unei fete goale. Era doar o drogată. Pentru mine fusese întotdeauna doar o drogată.

Am încercat s-o mai privesc şi m-am uitat la Geiger. Zăcea pe spate pe duşumea, dincolo de ciu­curii covorului chinezesc, în faţa unui obiect care semăna cu un stâlp de totem. Stâlpul avea profilul unui vultur, iar ochiul lui mare şi rotund era lentila unui aparat fotografic. Lentila era îndreptată spre fata goală de pe scaun. De o margine a totemului era fixat un bliţ înnegrit. Geiger purta papuci chinezeşti cu tălpi de pâslă groasă, pantaloni de pijama de mătase neagră, iar deasupra o haină chinezească brodată şi pătată pe piept aproape complet de sânge. Ochiul lui de sticlă sclipea puternic la mine şi era pe departe cel mai viu lucru din persoana lui. Dintr-o singură privire mi-am dat seama că niciuna dintre cele trei împuşcături auzite nu-şi greşise ţinta. Era mort de-a binelea.

Bliţul produsese fulgerul de lumină pe care îl văzusem. Urletul demenţial fusese reacţia fetei dro­gate şi goale la vederea lui. Cele trei împuşcături reprezentaseră ideea cuiva care dorise să dea o nouă întorsătură evenimentelor. Ideea tipului care coborâse treptele din spate, se suise într-o maşină, trântind uşa, şi plecase în goană. Atitudinea lui mi se părea merituoasă.

Pe o tavă de lac roşu, la capătul biroului negru, alături de un flacon pântecos plin cu un lichid ca­feniu, se aflau două pahare fragile, vârstate cu bronz. Am scos dopul şi l-am mirosit uşor. Mirosea a eter şi a altceva, poate a laudanum. N-am încercat nici­odată să beau acest amestec, dar mi se părea că merge perfect cu menajul Geiger.

Am ascultat ploaia răpăind pe acoperiş şi pe feres­trele dinspre nord. Nu se mai auzea niciun alt zgo­mot în afara ei, nici maşini, nici sirenele poliţiei, doar răpăitul ploii. M-am apropiat de divan, mi-am luat impermeabilul şi-am răscolit printre hainele fetei. Am găsit o rochie de lână aspră, verde-deschis, din acelea care se trag peste cap, cu mânecă trei sferturi. Am gândit c-am să reuşesc să o îmbrac. M-am decis să renunţ la lenjeria de corp, nu din sentimente de delicateţe, ci fiindcă nu mă vedeam în stare să-i trag chiloţii şi să-i închid sutienul. Am adus rochia la fotoliul din lemn de tek de pe postament. Domnişoara Sternwood puţea a eter de la un metru. Continua să chicotească strident şi pe bărbie i se scurgea un fir de salivă. I-am tras două palme. A clipit şi-a încetat să mai chicotească. Am mai plesnit-o o dată.

— Hai, i-am spus vesel, fii cuminte. Hai, îmbracă-te!

Îmi aruncă o privire lungă, iar ochii ei de ardezie erau goi ca nişte găuri într-o mască.

— Gugugugu, făcu ea.

I-am mai tras câteva palme. Nici nu i-a păsat. N-au trezit-o. Am început s-o îmbrac. Nici asta n-o interesa. M-a lăsat să-i ridic braţele şi îşi desfăcu larg degetele, de parcă gestul ar fi fost o mare şme­cherie. Am reuşit să-i vâr mâinile prin mâneci, să-i trag rochia pe spate şi s-o ridic în picioare. Îmi căzu în braţe chicotind. Am aşezat-o la loc pe fotoliu şi i-am pus ciorapii şi pantofii.

— Hai să facem o mică plimbare, i-am spus. O plimbare mică şi plăcută.

Am făcut o plimbare mică. Uneori, cerceii ei mi se loveau de piept, alteori ne despărţeam cu paşi mari şi lenţi, ca dansatorii profesionişti. Am mers până la cadavrul lui Geiger şi înapoi. Am silit-o să-l privească. Era de părere că-i un tip nostim. A chi­cotit şi-a încercat să mi-o spună, dar n-a reuşit decât să bolborosească. Am condus-o până la divan şi-am întins-o. Sughiţă de două ori, chicoti puţin şi adormi. Mi-am îndesat în buzunare lenjeria ei şi m-am deplasat în spatele totemului. Aparatul de fo­tografiat era într-adevăr acolo, fixat înăuntru, dar fără clişeu în dispozitiv. M-am uitat pe jos, gândindu-mă că poate l-a scos mai înainte de-a fi împuşcat. Nici urmă de clişeu. Am ridicat mâna moale şi rece a lui Geiger şi l-am rostogolit niţel. Nici urmă de clişeu. Nu-mi plăcea cum evoluau lucrurile.

M-am dus într-un hol din spatele camerei şi-am cercetat casa. La dreapta se găsea o cameră de baie şi o uşă încuiată, iar în spate era bucătăria. Fereastra de la bucătărie fusese forţată. Paravanul de sârmă dispăruse, iar pe pervaz se mai vedea încă locul de unde se trăsese ivărul. Uşa din dos nu era încuiată. Am lăsat-o aşa şi-am intrat într-un dormitor din stânga holului. Era elegant, pretenţios şi feminin. Patul avea o acoperitoare pufoasă. Pe măsuţa de toaletă, cu trei oglinzi, în afara unei batiste, a unor bani mărunţi, a unor perii şi a unui portofel pentru chei, se afla o sticluţă cu parfum. În dulapul din perete se găseau haine bărbăteşti, iar sub marginea pufoasă a macatului de pe pat se vedeau nişte papuci de casă. Camera domnului Geiger. Am luat portofelul cu chei în salonaş şi-am căutat prin birou. Într-un sertar încăpător am dat peste o casetă de oţel încuiată. Am încercat una din chei. Înăuntru nu se găsea decât un carneţel de piele albastră, cu index şi cu multe pagini codificate, scris cu aceleaşi caractere prelungi din scrisoarea trimisă generalului Sternwood. Am vârât carneţelul în buzunar, am şters caseta unde o atinsesem, am încuiat biroul la loc, am pus cheile în buzunar, am stins gazul care în­călzea butucii de metal din cămin, mi-am îmbrăcat trenciul şi-am încercat s-o trezesc pe domnişoara Sternwood. Era imposibil. I-am îndesat pe cap be­reta de pictor, am învelit-o în impermeabil şi-am dus-o în braţe până la maşina ei. M-am întors, am stins toate luminile şi-am închis uşa de la intrare, apoi i-am scos cheile din geantă şi-am pornit Packardul. Am coborât dealul cu farurile stinse. În mai puţin de zece minute am ajuns la Alta Brea Crescent. În tot acest timp Carmen a sforăit, şi-am simţit în faţă respiraţia ei care puţea a eter. N-am putut să-i dau la o parte capul de pe umărul meu. N-am reuşit decât să nu i-l ţin în poală.

Cap6