Mîncaseră cu mare poftă
şi acum voiau să se distreze. Afară ploua cu găleata şi în grajd era bine.
Uitaseră cu toţii de Rosamunda.
Ursula, Porthos şi Dick
făceau alpinism pe pereţi folosindu-se de paie lungi care le serveau de
frînghii. Bonifaciu, în chip de ghid, dădea lămuriri şi Ie spunea că se aflau
în faţa celor mai renumite cascade formate de apa de ploaie scursă prin
crăpăturile tavanului.
Piratul Roşu se juca
de-a v-aţi ascunselea cu Vasilica. Biata găină era totdeauna descoperită după
ouăle ce se rostogoleau din ascunzătoarea ei.
Numai Invincibilul Ş nu
lua parte la distracţia generală. Citea o revistă de mode masculină şi fuma
ţigări de foi. Uneori îl săgeta cu privirile pe băiat, dar acesta încălecase pe
Ortansa împreună cu Beatrice şi se jucau de-a avionul.
Timpul trecu repede şi
se lăsă noaptea. Obosiţi de zbenguială, indivizii îşi făcură culcuş în fîn şi
adormiră imediat.
Băiatul stinse licuricii
şi aşteptă. Să fi trecut poate vreo două ceasuri, cînd Invincibilul Ş se sculă
uşurel şi ca şi în noaptea trecută, ieşi afară.
Băiatul se ridică de jos
şi păşi cu băgare de seamă pe urmele lui.
Ploaia contenise. Peste
tot se puteau observa familii întregi de broaşte plecînd în concediu. Se suiau
cu geamantanele pe libelule şi ajungeau la bălţile cele mai încăpătoare. Multe
veneau acolo cu corturile, dar erau şi altele care închiriau cochilii pentru
toată noaptea.
Şarpele, nepăsător,
trecu printre ierburile ude şi intră în pădure. Băiatul mergea după el în
vîrful picioarelor, temîndu-se să nu facă zgomot. În sfîrşit, şarpele se opri
la gura unei văgăuni şi strigă în şoaptă:
—
Rosamunda!
Băiatul se ascunse după un stejar. Bătrînul
copac sforăia şi vorbea prin somn, aşa că băiatul se văzu silit să-l ciupească
să tacă.
—
Ce s-a întîmplat?
se auzi o voce subţire, răsfăţată.
Băiatul desluşi o siluetă zveltă,
întunecată, ieşind din văgăună. O cunoscu imediat pe pisică.
—
Şarpele se
întinse pînă la ea şi-i şuieră la ureche.
—
I-am dus astăzi
pe drumul acela. A mers totul perfect. Doar coacăza aia mică s-a cam încurcat
în minciuni. Cred însă că ei nu bănuiesc nimic. Am venit să mai îmi dai zeamă
de afine să pun în bălării. Pe cea de ieri au lins-o furnicile.
—
Un moment, zise
Rosamunda şi dispăru în văgăună. Se întoarse îndată cu o carapace de broască
ţestoasă, plină cu lichid roşu.
—
Ce face măgarul?
mai întrebă Invincibilul Ş.
—
E tot acolo legat
de copac şi ca să nu ragă i-am umplut gura cu pietre. E tare încăpăţînat.
De-abia l-am convins să fugă noaptea trecută.
—
Cum?
—
Ei, l-am
ameninţat că dacă ne strică planurile, îl scurtăm de urechi. De frică a luat-o
la picior.
— Eşti o mică diavoliţă!
rînji satisfăcut şarpele. Apoi adăugă: Pentru mîine am să-ţi iau eşarfa şi am
să presar fîşii din ea pe drumul cunoscut. Tu să vii pe seară, să te ascunzi în
deschizătura din acoperişul grajdului şi să faci pe fantoma. Uite aici o bucată
de pînză, spuse şarpele desfăcînd un buzunăraş şi scoţînd din el obiectul. Te
înfăşori cu ea şi cu glasul stins, ca şi cum ai veni de pe lumea ailaltă,
miorlăi de cîteva ori: Sunt stafia Rosamundei.
În tot acest
timp, pisica scria cu conştiinciozitate pe-o scîndurică instrucţiunile
şarpelui. La un moment dat ridică ochii şi întrebă:
—
Dar n-o să-i
speriem prea tare?
—
Nici gînd!
—
Bine, se învoi
pisica. Un singur lucru mai vreau să ştiu şi gata. Ce spune băiatul de lipsa
mea?
—
Mai nimic!
—
Nu e trist, nu-l
vezi cîteodată abătut?
—
Poate. Dar de ce
mă întrebi?
—
Aşa... spuneam
într-o doară ...
Dar băiatul simţi în
glasul ei o uşoară amărăciune.
—
La revedere.
Cei doi se despărţiră.
Băiatul fugi înaintea şarpelui şi cînd acesta intră în grajd, el se prefăcu că
doarme tun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu