Cei 13 si misterul (15)

Mîncaseră cu mare poftă şi acum voiau să se distreze. Afară ploua cu găleata şi în grajd era bine. Uitaseră cu toţii de Rosa­munda.

Ursula, Porthos şi Dick făceau alpinism pe pereţi folosindu-se de paie lungi care le ser­veau de frînghii. Bonifaciu, în chip de ghid, dădea lămuriri şi Ie spunea că se aflau în faţa celor mai renumite cascade formate de apa de ploaie scursă prin crăpăturile tavanului.

Piratul Roşu se juca de-a v-aţi ascunselea cu Vasilica. Biata găină era totdeauna desco­perită după ouăle ce se rostogoleau din ascun­zătoarea ei.

      Jeff citea cu atenţie ce-şi notase în caiet şi murmura: „Ciudat, ciudat!“

Numai Invincibilul Ş nu lua parte la dis­tracţia generală. Citea o revistă de mode mas­culină şi fuma ţigări de foi. Uneori îl săgeta cu privirile pe băiat, dar acesta încălecase pe Or­tansa împreună cu Beatrice şi se jucau de-a avionul.

Timpul trecu repede şi se lăsă noaptea. Obosiţi de zbenguială, indivizii îşi făcură cul­cuş în fîn şi adormiră imediat.

Băiatul stinse licuricii şi aşteptă. Să fi trecut poate vreo două ceasuri, cînd Invincibilul Ş se sculă uşurel şi ca şi în noaptea trecută, ieşi afară.

Băiatul se ridică de jos şi păşi cu băgare de seamă pe urmele lui.

Ploaia contenise. Peste tot se puteau observa familii întregi de broaşte plecînd în concediu. Se suiau cu geamantanele pe libelule şi ajungeau la bălţile cele mai încăpătoare. Multe veneau acolo cu corturile, dar erau şi altele care închiriau cochilii pentru toată noaptea.

Şarpele, nepăsător, trecu printre ierburile ude şi intră în pădure. Băiatul mergea după el în vîrful picioarelor, temîndu-se să nu facă zgomot. În sfîrşit, şarpele se opri la gura unei văgăuni şi strigă în şoaptă:

  —    Rosamunda!

    Băiatul se ascunse după un stejar. Bătrînul copac sforăia şi vorbea prin somn, aşa că băiatul se văzu silit să-l ciupească să tacă.

—   Ce s-a întîmplat? se auzi o voce subţire, răsfăţată.

    Băiatul desluşi o siluetă zveltă, întunecată, ieşind din văgăună. O cunoscu imediat pe pisică.

—   Şarpele se întinse pînă la ea şi-i şuieră la ureche.

—  I-am dus astăzi pe drumul acela. A mers totul perfect. Doar coacăza aia mică s-a cam încurcat în minciuni. Cred însă că ei nu bănuiesc nimic. Am venit să mai îmi dai zeamă de afine să pun în bălării. Pe cea de ieri au lins-o furnicile.

— Un moment, zise Rosamunda şi dispăru în văgăună. Se întoarse îndată cu o carapace de broască ţestoasă, plină cu lichid roşu.

—   Ce face măgarul? mai întrebă Invincibilul Ş.

—  E tot acolo legat de copac şi ca să nu ragă i-am umplut gura cu pietre. E tare încăpăţînat. De-abia l-am convins să fugă noaptea trecută.

—   Cum?

—   Ei, l-am ameninţat că dacă ne strică planurile, îl scurtăm de urechi. De frică a luat-o la picior.

   —  Eşti o mică diavoliţă! rînji satisfăcut şarpele. Apoi adăugă: Pentru mîine am să-ţi iau eşarfa şi am să presar fîşii din ea pe drumul cunoscut. Tu să vii pe seară, să te ascunzi în deschizătura din acoperişul grajdului şi să faci pe fantoma. Uite aici o bucată de pînză, spuse şarpele desfăcînd un buzunăraş şi scoţînd din el obiectul. Te înfăşori cu ea şi cu glasul stins, ca şi cum ai veni de pe lumea ailaltă, miorlăi de cîteva ori: Sunt stafia Rosamundei.

  În tot acest timp, pisica scria cu conştiinciozitate pe-o scîndurică instrucţiunile şarpelui. La un moment dat ridică ochii şi întrebă:

—     Dar n-o să-i speriem prea tare?

—     Nici gînd!

—     Bine, se învoi pisica. Un singur lucru mai vreau să ştiu şi gata. Ce spune băiatul de lipsa mea?

—     Mai nimic!

     —    Nu e trist, nu-l vezi cîteodată abătut?

—     Poate. Dar de ce mă întrebi?

—     Aşa... spuneam într-o doară ...

Dar băiatul simţi în glasul ei o uşoară amărăciune.

—     La revedere.

Cei doi se despărţiră. Băiatul fugi înaintea şarpelui şi cînd acesta intră în grajd, el se prefăcu că doarme tun.

Cap14