În ziua următoare
indivizii porniră convinşi că vor descoperi misterul. Drumul şerpuia printre
pîlcuri de măcieş.
Bineînţeles măcieşele
comentau în gura mare uciderea Rosamundei. O frunză de varză se oferise ca
materie primă pentru un viitor ziar ce avea să-i lămurească pe toţi.
Se angajară opt scaieţi
amatori drept tipografi, şi gazeta fu întocmită.
În momentul cînd
ajunseră acolo, măcieşele reciteau a suta oară proaspătul ziar.
Băiatul îl ceru distrat.
Pe coloana întîia erau zgîriate cuvintele „Cu şi fără asasin“. Apoi urma
articolul unui ţînţar specializat în extracţii şi emulsii.
Băiatul pufni în rîs. Realitatea
era deformată în asemenea hal, încît la un moment dat se specifica faptul că
Rosamunda fusese găsită tăiată în bucăţele, iar urechile străpunse cu ace de
brad. Alături o viperă romantică se sinucisese şi un gîscan trecător,
văzîndu-le pe decedate, suferise un atac de apoplexie.
Ursula îi spuse imediat
lui Porthos că se făcea prea mult caz de pisică, dar şoricelul copleşit de
evenimente sugea în neştire o romaniţă.
Şopîrla se depărtă de el
şi căută înţelegere la mops, dar şi Piratul Roşu şi melcul Dick erau adînciţi
într-o discuţie pasionată. Voiau să descopere cine era ucigaşul Rosamundei şi
făceau tot felul de presupuneri.
Deodată mopsul exclamă
străfulgerat de o idee:
—
El trebuie să
fie! şi-l arătă cu botul pe Invincibilul Ş.
Dar şarpele, candid,
mînca orez cu lapte şi-şi împărţea puţinul cu Ortansa.
Barza clămpănea cu toate
că era tristă. In ziua aceea împlinea şaptesprezece ani şi nu primise încă niciun
cadou. Nu ştia nimeni, şi Ortansa îşi înfrîna cu greu lacrimile. Cu o ultimă
scînteie de speranţă se uită la băiat.
El păru că bănuia ceva,
căci rupse la întîmplare o margaretă şi i-o întinse. Beatrice mergea înainte cu
Vasilica şi-i dădea o reţetă de budincă.
Nu peste mult văzură
presărate pe cîmp bucăţi din eşarfa Rosamundei.
Vasilica le culese pe
toate spre uimirea celorlalţi şi spre îngrijorarea şarpelui.
—
De ce faci asta?
o întrebă Dick.
—
Îmi trebuie
pentru cîrpe de bucătărie. Nu am deloc acasă şi e păcat de materialul ăsta că
se împrăştie aşa.
Jeff îşi notă în carnet
tot ce spusese găina şi-i ceru un eşantion de puf.
„Vasilica, se gîndea el,
aşa inocentă cum pare, dovedeşte un spirit practic cel puţin asemănător cu al
ucigaşilor de rînd. Altfel de ce ar fi luat, cu atîta repeziciune şi perfidie,
fîşii din eşarfa decedatei?"
—
Nu crezi că e
timpul să mărturiseşti adevărul? o întrebă el printre dinţi.
Vasilica rămase cu ciocul căscat de uimire.
—
Hai, nu te mai
preface. Ştiu totul despre faptele tale. Jos masca!
Găina amuţi de spaimă.
Singurul ei răspuns erau ouăle pe care le făcea cu o
viteză incalculabilă.
—
Termină odată! îi
strigă şoricelul enervat.
Dar găina nu se mai putea abţine de frică şi blocase
complet circulaţia cu ouă.
Băiatul nu înţelegea ce se petrecuse. Un singur lucru
vedea - că Vasilica era îngrozită, iar şoricelul avea o figură ameninţătoare.
Atunci o luă pe găină sub haină, o mîngîie şi o
potoli.
—
Cîtă imprudenţă!
strigă Jeff îngrijorat. Dar voi veghea!
—
Ce tot spui, dragul
meu? îl întrebă şarpele cu blîndeţe.
—
A, nimic. Mă
întrebam dacă o să plouă la noapte.
Invincibilul Ş tresări violent şi nu se putu stăpîni
să nu-l descoasă.
—
Ştii ceva cu
privire la noaptea asta?
Jeff îşi ascunse mirarea şi spuse indiferent:
—
In oarecare
măsură, da.
—
Ce?
Invincibilul Ş aştepta răspunsul cu sufletul la gură.
Şoricelul îşi înfrînă şi de astă dată surprinderea şi
declară scurt:
—
Cert este că
diseară nu va ploua — şi se depărtă.
Se piti în iarbă, îşi scoase carnetul şi-şi însemnă impresiile
cu privire la ciudata atitudine a şarpelui.
Apoi trase imediat concluzia:
—
Fără îndoială,
Invincibilul Ş trebuie să fie unealta Vasilichii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu