A doua zi de dimineaţă,
băiatul se trezi mai devreme ca de obicei. Ceilalţi dormeau şi el nu se îndură
să-i scoale, aşa că rămase culcat cu capul pe spatele lui Beatrice.
Era gata să aţipească
din nou, cînd uşa grajdului se deschise şi Invincibilul Ş se strecură înăuntru.
Ii examină cu luare-aminte pe toţi şi cînd se convinse că dormeau buştean, se
culcă lîngă Dick.
Băiatul rămase pe
gînduri. Purtarea şarpelui devenea din ce în ce mai ciudată.
—
Nu-i interzic,
îşi zise el, să aibă aventuri nocturne, însă Invincibilul Ş pune cu siguranţă
altceva la cale.
Ca să nu-i dea de bănuit
şarpelui, băiatul stătu neclintit la locul său şi-şi ţinu ochii închişi. Abia
după un ceas îi deşteptă pe micii săi prieteni.
Se hotărî să pornească
tot pe drumul din noaptea trecută. Pămîntul se zvîntase, iar florile îşi
schimbaseră toaletele.
O crizantemă îşi pusese
o rochie atît de decoltată şi de scurtă, încît stîrnise indignarea celor din
jur şi încîntarea unor fluturi gazetari în căutare de subiecte de scandal.
Urmat de întregul alai
de indivizi, băiatul ajunse la locul cu pricina.
—
Sînge! ţipă
Ursula şi simulă un leşin, căzînd în braţele lui Dick.
Intr-adevăr, băltoaca
roşie era ca în noaptea precedentă, numai că băiatului i se păru că lichidul
era în cantitate şi mai mare. Fără îndoială, din cauza unor mormoloci
neştiutori ce-şi amenajaseră acolo un bazin de înot. Piratul Roşu şi Vasilica
îşi păstrară cu mult curaj calmul, spre deosebire de Beatrice şi Porthos.
Aceştia tremurau de groază, iar Bonifaciu fu nevoit să le dea o sticluţă de
săruri împrumutate de la directoarea noului bazin.
Jeff luă o probă din
lichidul roşu pe o scîndurică şi consemnă într-un carnet toate faptele
descoperite. Ortansa se retrăsese într-un colţ şi plîngea cu hohote. Jeff nu se
putuse abţine să nu-i spună că pisica era ca şi moartă iar barza, deşi n-o prea
agrease pe Rosamunda, se zguduia de plîns şi-şi făcea mustrări de conştiinţă că
nu se purtase mai drăguţ cu ea. Invincibilul Ş îşi pusese ochelarii de soare
şi mesteca un pai. Băiatul înaintă şi obsevă pete roşii traversînd cîmpia. Se
luă după ele şi ajunse aproape de un tufiş de coacăze. La vreo trei metri zăcea
un pumnal ruginit, ud de sînge.
—
Cine l-a lăsat
aici? le întrebă băiatul pe coacăze.
—
Noi, răspunse una
din ele, am văzut o balenă care făcea pe veveriţa. S-a apropiat de tufiş şi a
rostit în puterea nopţii: „Răzbunare!“ Apoi a aruncat pumnalul şi a fugit spre
lac.
—
Care lac?
—
... Mi se pare că
e un iaz prin împrejurimi...
—
Bine, dar
balenele nu locuiesc în iazuri.
—
Ştiu eu? Poate că
nu era chiar balenă, se codi coacăza. O fi fost un ... cocostîrc.
Băiatul o privi ironic.
Era clar că tînăra coacăză minţea de îngheţau apele. Totuşi îi mulţumi pentru
informaţii şi plecă mai departe.
Piratul Boşu, Bonifaciu
şi Dick erau înnebuniţi. Devenise totul atît de palpitant încît cei trei îşi
scoaseră pistoalele, acostau furnicile, buburuzele, cîrtiţele şi bursucii,
porunceau: labele sus! şi-i percheziţionau cu mare zel, spunîndu-le tuturor că
se înfăptuise o crimă şi că ei erau puşi să găsească armele şi obiectele
particulare ale ucigaşului.
—
Dar ce legătură
avem noi cu criminalii? protestă o cîrtiţă bătrînă.
—
Doamnă, noi ne
facem datoria. Cine ştie de unde sare iepurele? filozofă Piratul Roşu.
—
Eu nu sunt
iepure, eu sunt cîrtiţă! se smucea nefericita prizonieră.
Insă indivizii erau de
neînduplecat.
Astfel, la sfîrşitul
cercetărilor, posedau o provizie de ace de brad cu care Ursula îşi făcu o nouă
pieptănătură; cîteva bucăţele de pîine agonisite de furnici; un pachet de
ierburi medicinale de la o buburuză suferindă; un săpun şi lame de ras de la
doi bursuci şi o cutie de pudră de talc de la un melc bubos.
Incîntaţi de prada
luată, fugiră după băiat. Acesta însă, nemaidescoperind nimic, se oprise lîngă
o răchită şi cugeta. Deodată, o idee ca un fulger îi străbătu mintea.
—
Ne întoarcem la
grajd şi mai căutăm şi mîine, le spuse el. Am un plan grozav.
—
Ce plan? strigară
toţi într-un glas.
—
Răbdare. Acum sau
niciodată voi dezlega enigma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu