Curînd se iviră
stelele şi Ortansa oftă visătoare.
— Ce-i cu tine? o întrebă un meteor roşu urmărind cu curiozitate în căderea sa, mersul plutelor pe rîu.
Barza îl privi tristă şi spuse încet:
— Sunt o neînţeleasă. Toţi se distrează, născocesc aventuri şi pe mine nimeni nu mă bagă în seamă.
— Nu fi proastă! Pentru mine cel mai agreabil lucru e să cad. Încearcă şi tu să faci la fel.
— N-am chef, clămpăni Ortansa uitîndu-se lung la meteorul care se depărta.
— Nu pricep de ce nu prind măcar un peşte, se văită Dick. Pînă acum am pus două muşte în cîrlig şi n-a venit niciunul.
— Ce-i cu tine? o întrebă un meteor roşu urmărind cu curiozitate în căderea sa, mersul plutelor pe rîu.
Barza îl privi tristă şi spuse încet:
— Sunt o neînţeleasă. Toţi se distrează, născocesc aventuri şi pe mine nimeni nu mă bagă în seamă.
— Nu fi proastă! Pentru mine cel mai agreabil lucru e să cad. Încearcă şi tu să faci la fel.
— N-am chef, clămpăni Ortansa uitîndu-se lung la meteorul care se depărta.
— Nu pricep de ce nu prind măcar un peşte, se văită Dick. Pînă acum am pus două muşte în cîrlig şi n-a venit niciunul.
— Ai răbdare, îl sfătui
Piratul Roşu. Uite, eu am şi prins patru viermişori de apă.
— Cum?
— Cum?
— I-am dus
cu vorba. Unuia i-am spus că-l aşteaptă frate-său pe plută, altuia că mă
plictisesc şi că-l rog să-mi ţie de urît, şi tot aşa.
— Da,
dar noi suntem mai deştepţi! chicoti un peşte durduliu, sărind pe valuri.
— Dragul
meu, niciodată nu e bine să fii încrezut, îl dojeni Vasilica. Eu fac toată ziua
ouă şi nu aştept de la nimeni complimente.
— Ai
văzut ce frumuşel e? îi şopti Ursula Rosamundei, uitîndu-se cu coada ochiului
la peşte.
— E prea
lucios şi distant. Mie-mi plac numai persoanele calde, cu sprîncene negre, rosti
pisica, privindu-l pe băiat cu subînţeles.
— Noapte
bună! le ură peştele pregătindu-se să-i zîmbească Ursulei.
— Mai
stai puţin! Spune-mi, n-ai ceva tutun să-mi dai? se interesă Bonifaciu, care
ţinuse pînă atunci pipa între dinţi, numai ca să-l impresioneze pe Porthos.
— Să
caut, se oferi peştele şi dispăru în apă. După cîteva minute, reveni la
suprafaţă şi-l întrebă pe şoricel:
— Nu
vrei mai bine gumă de mestecat? Noi o facem din ierburi, dar tot gust de
cauciuc are.
Indivizilor le lăsă
gura apă şi peştele fu nevoit să le aducă tuturor.
— Nu
vă atingeţi de acest produs! ordonă Jeff. Dacă e otrăvitor?
— Vezi-ţi
de treabă! Eu sînt ospătar la „Scoica" şi nu mi-am otrăvit niciodată
clienţii.
— Hm,
făcu Jeff bănuitor. Scoase carnetul şi-şi începu astfel jurnalul de bord:
„După un ceas de
navigare liniştită, se arată tentaţiile. Un ins dubios oferă gumă de ierburi şi
surîde perfid echipajului".
— Cum
te simţi pe plută? o întrebă băiatul pe Beatrice.
Iepuroaica îşi pleoşti
urechile.
— Îmi
plăcea mai mult în grajd. Nu m-am obişnuit încă cu zgîlţîiala asta pe apă. Mă
întreb cum am să pot dormi. Eu dacă nu visez în fiecare noapte un morcov, nu-mi
prieşte somnul.
— De
ce nu scoţi o vorbă? se plînse Petcu cel Blînd şarpelui, care, de cînd se
instalase pe pluta lui, se uitase tot timpul prin ochean şi şuierase încetişor.
— Cuget!
răspunse grav Invincibilul Ş.
— Da,
dar eu mă plictisesc îngrozitor. Nici măcar nu-mi dai voie să rag.
— Ia
exemplu de la mine. Eu nu rag niciodată.
— Dar
mie îmi mai place să filozofez...
— Nu
te împiedică nimeni să vorbeşti. Poţi spune ce vrei. Eu tot mă fac că nu te
aud.
— Şi
la ce te gîndeşti cînd taci? continuă Petcu răbdător.
— La
ce aş spune dacă aş vorbi.
Măgarul căscă
neputincios şi se cufundă şi el în tăcere. După cîtva timp îl întrebă din nou
pe şarpe:
— Ascultă,
tu ţii puţin la mine?
— Nu,
rosti Invincibilul Ş liniştit.
— Dar ai putea?
— Dar ai putea?
Şarpele îl privi bănuitor.
— Depinde.
Dacă mi-ai da o dovadă de prietenie...
— Ce
s-ar întîmpla?
— Ai
creşte în ochii mei.
— Şi
ce trebuie să fac pentru asta?
Invincibilul Ş îl
cercetă îndelung pe măgar, apoi se apropie de el şi-i şopti la ureche:
— Să
mă ajuţi să desprindem pluta noastră de pluta băiatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu