Cei 13 si misterul (25)

Petcu cel Blînd se foi neliniştit. Invincibilul Ş îl lăsase singur pe pluta pe care o ascunseseră amîndoi într-o scobitură a malului.

După aproape o jumătate de oră, şarpele îşi făcu apariţia şi Petcu, de bucurie, scoase un răget puternic.

—   Şt! îl potoli Invincibilul Ş, temîndu-se să nu-1 fi auzit cineva pe măgar. Apoi zîmbi. In ochii săi alunecoşi se citea mulţumirea.

—       Unde ai fost? îl descusu Petcu cel Blînd. Şarpele şovăi.

—       Mă pot bizui pe tăcerea ta?

      Măgarul se codi:

—       De, eu sînt cam limbut.

Invincibilul Ş se încolăci în jurul urechilor măgarului.

—       Am să-ţi spun totuşi. Acum sîntem prieteni. Am pus la cale un atac.

—       Ce? strigă măgarul speriat. Mi-e frică.

—      Stai liniştit. Atacul nu e împotriva ta, ci a băiatului şi a celorlalţi. S-au travestit în piraţi şi i-au prins cu pluta pe la spate. A fost straşnic!

—       Cine s-a travestit?

—      Nişte amici mai vechi de ai mei cu care chiuleam de la şcoală. Ăştia au o bandă grozavă şi eu i-am pus să ne atace şi atunci, prima oară, în trenul de marfă.

—         Da, mi-a povestit Ortansa de nişte gangsteri.

—    Tot eu am pus şi frunzele de plop în grajd şi am indicat pe ele cele trei direcţii. De chestia cu Rosamunda ştii şi tu.

—        Da.

—        Şi ce zici de înscenările mele?

—         Nimic, rosti măgarul senin.

—         Nici măcar nu te miră?

—   Ba da. Dar de la un timp m-am obişnuit atît de mult să mă mir, încît nici nu mai mi se pare ceva anormal.

—        Ştii, spuse şarpele emoţionat, de dragul aventurilor aş fi în stare de orice. De data asta am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să le creez acolo unde nu existau şi pînă la urmă ajung să cred în ele, uitînd că eu le-am născocit. Tu ai trăit vreodată senzaţionalul unei mari aventuri?

Petcu nu-i răspunse imediat. După un ceas de gîndire, timp în care Invincibilul Ş aştepta nerăbdător, măgarul exclamă:

—       A, da, o singura dată! Eram tocmai la masă şi tata, văzînd că stăteam în picioare, mi-a spus să mă aşez. Dar cînd să mă aplec, am răsturnat găleata cu apă peste el şi atunci m-a dat afară din grajd. Am stat toată noaptea în ploaie şi am răcit îngrozi­tor.

Invincibilul Ş alunecă de pe urechile măgarului şi rămase mut de nedumerire. Intr-un tîrziu, rosti grav:

—        Va trebui să plec,

—        Unde?

—        Mă duc să-i ajut pe băiat şi pe ceilalţi să evadeze de pe pluta piraţilor.

—        Ia-mă şi pe mine, îl rugă Petcu. Mi-e tare urît aici.

—        Bine, se învoi şarpele, dar să asculţi orbeşte toate ordinele mele şi mai ales să nu pui întrebări.

—        Dar ce să pun în locul lor? se burzului Petcu cel Blînd.

Cap 26