Conflictul
dintre tata şi Ponor era mai vechi decât mine. Incă din anii 50, tata, sosit la
Sinaia ca tânăr medic stagiar, primise o locuinţă în imensa vilă din strada
Carpaţi, confiscată de comunişti de la familia medicului Casei Regale, Cârstea.
Pe vremea aceea, fiecare persoană avea dreptul la un anumit număr maxim de
metri pătraţi în care să locuiască. O familie formată din doi oameni nu ar fi
putut primi apartamentul acela, aşa că tata a aranjat să o aducă şi pe Babaca
din satul ei uitat de lume. Ea ar fi preferat să meargă la Constanţa, la fiul
cel mic, Emil, dar, ca să-l ajute pe tata, a acceptat clima dură de la munte.
Mama, la rândul ei, avea ditamai casa pe strada Pompieri, unde locuiau părinţii
ei, dar, ca orice tânără soţie, a decis să se mute împreună cu alesul inimii.
Desigur, ar fi existat şi varianta în care tata ar fi mers să locuiască la
socri, numai că, din câte am dedus eu, aceştia nu îl prea înghiţeau, fiind
vorba despre un simplu fiu de ţăran venit din pustietatea Moldovei. Şi, în
plus, oricui i-ar fi surâs să primească un apartament în una dintre cele mai
frumoase vile din Sinaia. Aşa că cei doi tineri căsătoriţi s-au mutat în casa Cârstea,
fără să-şi pună nicio secundă întrebarea dacă prin asta nu fac jocul celor care
călcaseră în picioare vieţile a milioane de români. Poate că încă nu înţeleseseră
cine sunt comuniştii, poate că tata uitase anii studenţiei, în timpul cărora
fusese persecutat ca membru al tineretului naţional-ţărănesc, sau poate că pur şi
simplu începuseră să creadă în ceea ce li se tot spunea despre sistemul
capitalist putred, în timpul căruia regele şi partidele asupriseră poporul, făcând
averi uriaşe din exploatarea omului de către om. Oricum ar fi fost, s-au
bucurat să intre în vila Cârstea. Apartamentul era superb, chiar dacă, înainte
cu nişte ani, nu fusese altceva decât un spaţiu destinat servitorilor. Insă
fericirea nu avea să dureze mult. Prin ordin direct al primarului Neagu, camera
cea mare, cu vedere la stradă, a fost împărţită în două, într-o singură zi,
printr-un glasvand, pentru a i se putea oferi o locuinţă tovarăşului Ponor
Titus Constantin, venit la Sinaia nu se ştia de unde. Tata a considerat acest
lucru intolerabil şi s-a adresat justiţiei. A arătat că în acea cameră locuieşte
mama lui, care este bătrână şi bolnavă. A dovedit, cu fotografii, că prin
instalarea glasvandului, jumătatea de cameră în care locuieşte bătrâna a rămas
scufundată în întuneric, pentru că toate ferestrele se aflau în cealaltă jumătate.
A câştigat proces după proces, trecând prin toate gradele de jurisdicţie ale
sistemului comunist. Intr-un final, i s-a dat dreptate inclusiv de către Curtea
Supremă de Justiţie. Ponor, însă, a rămas acolo, în jumătatea luminată a
camerei, cu vedere la strada principală, despărţit de noi prin sinistrul
glasvand de culoare bej. Legăturile lui cu comuniştii l-au ajutat să treacă
peste orice impediment, sentinţele date de justiţie nefiind puse niciodată în
aplicare.
Tata
nu a avut altceva de făcut decât să se adreseze presei. Existau două ziare mari
pe acea vreme: Scânteia şi România liberă. Primul, ca oficios al Partidului
Comunist Român, era cel mai puternic. Dacă se scria ceva în paginile lui despre
o anumită ilegalitate, autorităţile se puneau aproape automat în mişcare. De
aceea, mare a fost mirarea lui tata când glasvandul a rămas pe loc, în ciuda
articolului apărut pe una din coloanele din Scânteia. Atunci a înţeles el că nu
mai poate face nimic, pentru că lumina i-a fost confiscată de către comunişti
pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu