Trei milenii de umor (12)

Pe vremea cînd o ducea foarte greu, tînărul Mark Twain se oprise în faţa unui restaurant şi studia preţurile listei de bucate. Atunci s-a apropiat de el un splendid cîine de vînătoare. Animalul şi-a lipit capul de genunchiul lui Twain şi a început să dea din coadă, de parcă îl cunoştea de cînd lumea.

Un ofiţer s-a îndreptat spre tînăr şi i-a spus:

—     Aveţi un cîine minunat! Nu este cumva de vînzare?

—     Aveţi trei dolari? era curios Twain.

Ofiţerul a scos imediat trei dolari şi a apucat cîinele de zgardă intrînd cu el în restaurant.

Peste cîteva clipe, de după primul colţ a apărut un om ner­vos, care îşi arunca privirile în toate direcţiile.

—     Nu cumva căutaţi un cîine? — l-a interogat Twain.

—  Ba da, s-a lamentat domnul. Un cîine de vînătoare cafeniu cu pete albe. L-aţi văzut cumva?

—     Dacă îmi daţi trei dolari, mă angajez să-l scot chiar de sub pămînt.

Domnul nervos i-a dat cei trei dolari. Mark Twain a intrat in restaurant şi s-a întors cu cîinele de vînătoare. El i-a res­tituit ofiţerului cei trei dolari spunîndu-i că nu se poate des­părţi de cîine.

—     Aşa, povesteşte Mark Twain, mi-am liniştit conştiinţa şi am cîştigat trei dolari!

 Cu prilejul ultimului turneu în Europa, Mark Twain a fost primit la Windsor. Acolo scriitorul a relatat perechii regale cum a cîştigat 500 de dolari, fiind oaspetele ambasadorului american. Ultimul i-a dăruit această sumă ca să nu mai ţină discursul proiectat, temîndu-se de unele „înţepături” ale oaspetelui său.

Observînd mirarea întipărită pe chipul celor prezenţi, scrii­torul a răspuns cu următoarele cuvinte:

—    Şi mie mi-a convenit acest aranjament. Dacă ţineam discursul, ar fi fost tipărit în întreaga presă americană şi ast­fel ratam articolul pentru „North American Review" care îmi plăteşte 500 dolari pentru o pagină. După cum vedeţi, maxima are dreptate: „Tăcerea e de aur!“.

 O scrisoare lui Mark Twain către Andrew Carnegie suna ast­fel: „Aud că dv. sunteţi foarte bogat şi pe deasupra nespus de cucernic. Deoarece de multă vreme îmi doresc o carte de rugăciuni şi aceasta are preţul exorbitant de un dolar şi ju­mătate, vă rog să-mi dăruiţi o asemenea carte, fapt pentru care vă voi rămîne veşnic recunoscător. Al dv. devotat, Mark Twain.

P.S. Mai bine să nu-mi expediaţi cartea de rugăciuni, prefer dolarul şi jumătate".

 Ca oaspete al unor magnaţi, Mark Twain a povestit cu atît de mult umor, încît aceştia au rîs  cu lacrimi.

 —  Aşa comicării, explica un rege al petrolului, de cînd sunt n-am pomenit... şi şi-a scos batista din buzunar.

 —   Oho! l-a întrerupt Mark Twain, chiar în clipa aceasta văd ceva şi mai comic şi mai ales mai rar: anume, cum un rege al petrolului îşi bagă mîna în propriul lui buzunar.

Mark Twain a fost întrebat de ce nu este agreat de magnaţii trusturilor americane. În loc de răspuns, el a oferit spre lecturare o mică schiţă de a sa apărută într-o revistă: „O muscă avea două fetiţe, pe care le iubea ca lumina ochilor. Ea a zburat cu ele la o cofetărie, unde una din tinerele muşte s-a rugat să-i permită să guste din apetisantele bomboane de culoare roşie. Mama i-a îngăduit. De-abia ce s-a aşezat pe bomboane, că aripioarele micuţei muşte au început să tremure şi curînd ea a murit. Bomboanele erau otrăvite. Ele erau fa­bricate de Trustul american de bomboane. Musca-mamă şi-a protejat unica odraslă rămasă în viaţă cu o putere sporită. Dar într-o zi, micuţa a prins gust de cîrnaţi. Mama muscă a zburat cu ea pînă au dat de o măcelărie. De-abia a gustat musculiţa din cîrnaţi că şi-a dat sfîrşitul, în mijlocul unor spasme înfiorătoare. Cîrnatul era otrăvit. El provenea de la Trustul american de cîrnaţi. Musca-mamă s-a întristat foarte tare şi n-a mai vrut să tră­iască. Pentru a sfîrşi cu viaţa, s-a apucat să lingă lacom o hîrtie de muşte. Dar moartea n-a venit. Hîrtia de muşte era inofen­sivă, ea fiind fabricată de Trustul american de hîrtii de muşte.“

 Într-o seară, se discuta despre somnambulism. Unul din cei prezenţi s-a plîns că şi el suferă de această boală. Mark Twain l-a asigurat că posedă o excelentă reţetă, pe care a şi notat-o pe o bucată de hîrtie.

—     Cu această reţetă, i-a spus Mark Twain, nu aveţi decît să vă duceţi la prima fierărie!

—     Cum aşa? — a tresărit somnabulul.

—     Vă rog, citiţi-o cu voce tare!

Pe bileţel era scris: „Se cumpără o cutie de ţinte pentru plan­şeta de desen şi se împrăştie în fiecare seară, înainte de culcare, cîte trei linguri de jur-împrejurul patului, ascunzîndu-se pa­pucii!“

Unele ziare susţineau că Mark Twain murise. Un cotidian care punea la îndoială această ştire i-a telegrafiat scriitorului cerindu-i să spună „dacă este ceva adevărat" din acel zvon. Răspunsul telegrafic al lui Mark Twain a fost următorul: „Zvonul a fost exagerat".

P11