O poezie a lui Grigore Hagiu

pînă când, pînă unde

ce ți-e și cu bătrînețea
cum vine ea pe înserat
și e însăși seara
gaură neagră
în care toate cad

uneori ai în cap
în loc de creierul
cel mătăsos
cel minunat
numai o bucată de pătură udă
pentru șters coridoarele de internat

alteori ești doar visul
cel visat
laolaltă cu lumina albăstruie
și mireasma arsei
binecuvântatei rășine
de brad

pînă cînd
pînă unde
pe toate din toate aflînd
o să mai știi să te lași mestecat
jumătate arbore
jumătate pămînt

înțelepciunea mai nouă
ce ți s-a dat
să fie mormântul tău însuți
din tine însuți
de nicio bătrînă plîngîndă aflat