Trei inimi
Îngăduiţi-mi să
vă relatez următoarea întîmplare din cale-afară de amuzantă.
Un inginer din
Leningrad îşi iubea nespus de mult soţia. Adică, la drept vorbind, persoana ei
îl cam lăsa rece, dar atunci cînd ea l-a părăsit, inginerul a căzut pradă unei
iubiri înflăcărate. Uneori aşa se întîmplă cu bărbaţii.
Ea, însă, nu
prea ţinea la el. Aşa că, aflîndu-se astă-vară în sud, într-o staţiune de pe
litoralul Mării Negre, s-a lăsat cu prea multă uşurinţă antrenată într-o
aventură cu un pictor.
Ea nu avea
serviciu, cu toate acestea s-a hotărît să-l părăsească.
Aşa că într-o
bună zi, cînd soţul s-a dus la slujbă, ea, voind să evite explicaţiile de
prisos şi scenele dramatice, şi-a luat valiza cu hainele şi s-a dus la o
prietenă, cu gînd să stea la ea pînă şi-o găsi un serviciu şi o cameră.
În aceeaşi zi
s-a întîlnit cu pictorul ei şi i-a spus în ce situaţie se află.
Dar maestrul
penelului, aflînd că ea şi-a părăsit soţul, a tratat-o cît se poate de rece,
ca să nu zic mai mult. Ba chiar a avut neobrăzarea să spună că în sud omul e
stăpînit de unele sentimente, iar în nord de altele, şi că într-o staţiune
balneară totul e de cinci ori mai interesant decît în împrejurări normale.
Nu s-au certat,
dar s-au despărţit cu o răceală cum nici că se mai poate.
Între timp,
soţul, aflînd că ea a plecat de-acasă cu valiza, s-a întristat amarnic. Abia
acum a înţeles el cît de mult o iubea.
A dat pe la
toate rudele ei şi pe la toate casele unde credea că s-ar putea să se afle ea,
dar n-a găsit-o nicăieri.
Din desperare,
soţul a căzut în melancolie şi voia chiar să se spînzure, ceea ce i-a şi adus
la cunoştinţă, într-o discuţie particulară, chiriaşului principal.
Preşedintele
comitetului de locatari, îngrijorat de soarta acestui chiriaş, s-a grăbit să-i
facă o vizită, ca să-l împiedice de a face pasul fatal.
Preşedintele i-a
zis aşa:
— În întrecerea pentru cele mai bune locuinţe,
casa noastră se situează pe primul loc în raion. Ne-ar părea tare rău dacă din
partea dumitale s-ar întîmpla ceva acum. Şi dacă ai cît de cît simţ obştesc,
cred că ai putea să renunţi la ceea ce ţi-ai pus în gînd.
Văzînd că apelul
civic nu l-a afectat cîtuşi de puţin pe inginer, preşedintele i-a spus:
—
Dumneata trăieşti închistat în lumea dumitale spirituală şi de aceea suferi
cumplit. Ca să te mai reeduce cineva, trebuie să aibă mare răbdare. Dacă vrei,
am să mă ocup eu de dumneata. Dar pînă atunci îţi dau un sfat: dă un anunţ la
ziar (mă rog, cum se scrie în cazuri din astea): te iubesc şi nu te pot uita,
revino, sunt al tău, eşti a mea, şi aşa mai departe. Ea o să citească anunţul
şi o să vină neapărat, pentru că inima femeii nu poate rămîne insensibilă la
glasul presei.
Acest sfat a
găsit cel mai viu răsunet în sufletul sfîşiat al inginerului, care a dat
într-adevăr un astfel de anunţ, printre cupoane de stofe şi biciclete:
„Marusia, revino, te-am iertat”. La această frază clasică a mai adăugat cîteva
rînduri despre suferinţele sale, dar aceste rînduri au fost şterse la biroul de
publicitate, pentru că, ştiţi, ieşea ceva din cale-afară de plîngăreţ şi
distona cu stilul general al anunţurilor.
Pentru acest
anunţ inginerul a plătit treizeci şi cinci de ruble. Dar după ce-a dat banii, a
observat data şi s-a îngrozit constatînd că anunţul lui va apărea abia peste
cincisprezece zile.
Mînios, a
încercat să explice că el nu vinde o bicicletă şi că nu poate să aştepte aşa de
mult. Din respect pentru durerea lui, cei de la biroul de publicitate i-au mai
redus patru zile, urmînd ca anunţul să apară la 1 august.
Dar a doua zi
după ce a fost depus anunţul, soţia lui s-a prezentat la comitetul de locatari
pentru a-şi face mutaţia de ieşire. Acolo a avut el fericirea s-o vadă şi să
aibă cu ea o explicaţie.
I-a spus aşa, de
faţă cu administraţia:
— Timp de şapte
ani m-am ţinut tare şi n-am vrut în ruptul capului s-o primesc pe stimata
dumitale mamă în camera de trecere, dar dacă te întorci la mine, cred c-am s-o
primesc.
Ea a promis că
se întoarce, dar voia ca soţul să-l primească în spaţiu şi pe fratele ei. El
însă n-a cedat şi s-a declarat gata s-o primească numai pe mama, care, după
numai cîteva ore, s-a şi mutat în casă.
Două sau trei
zile totul a mers foarte bine. Pe urmă însă, soţia a făcut imprudenţa să se întîlnească
cu portretistul ei.
Acesta, aflînd
că s-a întors la soţ, s-a arătat din cale-afară de tandru şi i-a spus că
sentimentele lui s-au aprins din nou ca acolo, în sud, şi că acum va suferi
iarăşi din pricină că ea se află tot timpul cu soţul ei şi nu cu dînsul.
Toată seara au
petrecut-o împreună şi au fost foarte fericiţi şi mulţumiţi.
Soţul,
neliniştit de întîrzierea ei, a ieşit la poartă ca să precipite evenimentele.
Aici, la poartă, l-a văzut pentru prima oară pe pictor, care venea cu
nevastă-sa de braţ.
Şi au reînceput
dramele familiale, încă şi mai cumplite, şi mai gălăgioase ca înainte, pentru
că mama ei, măcar că avea şaizeci şi cinci de ani, lua acum parte activă la
ele.
Atunci tînăra
femeie a plecat iar de la bărbatu-su şi, aflîndu-se sub impresia declaraţiilor
înflăcărate ce i le făcuse pictorul, s-a înfăţişat la el, ca să rămînă, dac-o
vrea, la dînsul.
Dar portretistul
nu s-a arătat cine ştie ce încîntat, spunînd că el e un om nestatornic, că azi
i se pare una, iar mîine — alta, şi că una e dragostea, şi altceva căsătoria,
şi că el ar vrea să chibzuiască cel puţin o jumătate de an asupra acestui pas
mai înainte de a lua vreo hotărîre.
Atunci ea s-a
certat cu pictorul şi s-a dus la prietena ei, care i-a şi găsit în scurtă vreme
un serviciu la spitalul de psihiatrie.
Între timp,
soţul ei, după ce a suferit cîteva zile, s-a consolat în chip surprinzător,
întîlnind din întîmplare o prietenă din copilărie.
Şi mai înainte
se iscase un oarecare simţămînt între ei doi, dar acum, fiind singur, bărbatul
a simţit o mare simpatie faţă de dînsa şi i-a propus să se mute la el.
Ea era
bucuroasă, pentru că venise abia de curînd de la Rostov şi încă nu-şi făcuse
rost de locuinţă.
Ce mai la deal,
la vale, exact după unsprezece zile a apărut anunţul fatidic.
Soţul, uitînd de
anunţ, a trecut cu vederea ziua aceasta. Dar soţia lui, stînd şi măcinîndu-şi
aleanul la prietena ei, a dat taman bine de acest apel, care a surprins-o şi a
bucurat-o grozav.
„Totuşi mă
iubeşte mult — şi-a zis ea. În fiecare din aceste rînduri desluşesc suferinţa
lui cumplită. Am să mă întorc la dînsul, pentru că pictorul e un neobrăzat, şi
eu însămi sînt de vină că am privit cu atîta uşurinţă un flirt de la băi.”
Nu-i vom
plictisi pe cititori cu alte descrieri. Vom spune numai că apariţia soţiei cu
ziarul în mînă a fost ceva ca explozia unei bombe.
Soţul, bîiguind
nu ştiu ce şi tot alergînd de la o femeie la alta, n-a putut să dea nici o explicaţie
cît de cît satisfăcătoare.
Soţia i-a zis cu
dispreţ în glas că dacă nu era anunţul, ea n-ar fi trecut pragul acestui sălaş
mic-burghez. Prietena din Rostov a izbucnit în plîns şi a zis că ea nu e cîtuşi
de puţin dispusă să-i lipească la loc, cu prezenţa ei, inima zdrobită şi că
dacă el a dat la ziar un anunţ atît de patetic, dîndu-şi în vileag
simţămintele în faţa întregii lumi, era de aşteptat ca anunţul să-şi facă în
vreun fel efectul.
Aşa că amîndouă
femeile, sărutîndu-se ca două bune prietene, l-au părăsit pe inginer, cu gînd
să nu se mai întoarcă la el niciodată.
Aflînd de la
inginer că iar e bucluc în casă, preşedintele comitetului de locatari i-a spus:
— Casa noastră
excelează în toate privinţele. A ieşit pe primul loc în întrecere. Reparaţiile
s-au făcut la timp. În rîndurile locatarilor domneşte o unanimitate deplină în
toate problemele de bază. Şi numai dumneata ne tulburi viaţa noastră tihnită
cu tot soiul de nimicuri. Du-te acasă şi fă ce ştii. Ca să te mai reeduce
cineva, trebuie mai întîi să-şi iasă din minţi.
Rămas cu mama-soacră,
inginerul a căzut pradă disperării şi nu se ştie cum s-ar fi sfîrşit toată
tărăşenia asta, dacă seara nu s-ar fi întors la el prietena din Rostov, arătînd
în felul acesta că inima ei nu se împietrise chiar aşa ca aceea a soţiei.
E adevărat că a
doua zi a vrut să se întoarcă şi soţia, dar aflînd de la maică-sa că aia din
Rostov i-a luat-o înainte, a rămas la prietena ei.
Curînd după
aceea, soţia s-a consacrat cu totul muncii de la spital şi nu de mult s-a
căsătorit cu un medic psihiatru de acolo. Şi acum e foarte mulţumită şi
fericită.
Pictorul, aflînd
de fericirea ei, a felicitat-o din toată inima la început de viaţă nouă şi,
suspinînd tandru, i-a cerut permisiunea de a o vizita mai des.
Pe scurt, după
atîtea zdruncinături, cele trei inimi s-au liniştit de-a binelea.
Cît despre cea
de-a patra inimă, a pictorului, e de presupus că ea nici n-a participat la
povestea noastră adevărată despre consecinţele nefaste ale flirturilor de la
băi.
Cît priveşte anunţurile, încetineala din
acest sector nu corespunde de loc cerinţelor vieţii. În direcţia asta trebuie
lucrat cel puţin de şase ori mai repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu