Cap. VIII.
„Ca în Jupiter!” a spus preşedintele „Clubului artileriştilor”.
Da, ca în Jupiter!
Dacă într-adevăr, cu prilejul acelui
memorabil miting ţinut în cinstea lui Michel Ardan — şi de care preşedintele
Barbicane a pomenit pe bună dreptate — J. T. Maston a strigat cuprins de
emoţie: „Să îndreptăm axa Pământului!” apoi aceasta se datoreşte faptului că
îndrăzneţul francez, plin de fantezie, Michel Ardan, unul dintre eroii
„Călătoriei de la Pământ la Lună” şi tovarăş de drum al preşedintelui Barbicane
şi al căpitanului Nicholl, intonase un imn ditirambic în cinstea celei mai
importante dintre planetele sistemului nostru solar. În minunata sa cuvântare,
el lăudase toate avantajele speciale pe care le oferă planeta Jupiter — după
cum vom arăta ceva mai jos.
Aşadar, potrivit rezultatului problemei
rezolvate de calculatorul „Clubului artileriştilor”, o nouă axă de rotaţie va
înlocui vechea axă, pe care se roteşte Pământul „de când e lumea lume”, cum se
spune. Totodată, această nouă axă de rotaţie va fi perpendiculară pe planul
orbitei sale. În asemenea situaţie, clima vechiului Pol Nord va fi exact clima
care este acum la Trondheim în Norvegia, în cursul primăverii. Prin urmare,
blindajul său de gheţuri veşnice se va topi de la sine sub acţiunea razelor
soarelui. Totodată, pe sferoidul nostru clima urmează să fie distribuită în
acelaşi fel ca pe Jupiter.
Într-adevăr, înclinarea axei acestei
planete sau, cu alte cuvinte, unghiul pe care axa sa de rotaţie îl face cu
planul eclipticii, este de 88°13’. Încă un grad şi 47 de minute, şi axa ar fi
absolut perpendiculară pe planul orbitei pe care o descrie în jurul Soarelui.
Dealtfel — şi lucrul acesta este bine să
fie subliniat, proiectul făcut de societatea „Barbicane şi Co.” pentru
modificarea condiţiilor actuale de pe Pământ nu urmărea propriu-zis îndreptarea
axei lui. Din punct de vedere mecanic nu există forţă, oricât de mare ar fi ea,
care să poată produce un asemenea rezultat. Pământul nu-i ca o găină la
frigare, care se învârteşte în jurul unei axe materiale, pe care o poţi lua cu
mâna şi schimba după plac. Totuşi, la urma urmei, crearea unei axe noi era un
lucru posibil — ba chiar s-ar putea spune uşor de obţinut — odată ce punctul de
sprijin visat de Arhimede şi pârghia inventată de J. T. Maston erau la
dispoziţia acestor îndrăzneţi ingineri.
Cum însă membrii „Clubului
artileriştilor” păreau hotărâţi să păstreze, până la noi ordine, secretul
invenţiei lor, nu le rămânea celorlalţi oameni altceva de făcut decât să
studieze consecinţele schimbării axei, ceea ce făcură mai întâi ziarele şi
revistele. Ele amintiră savanţilor şi aduseră la cunoştinţa celor ce nu ştiau
încă aceste lucruri care era situaţia pe planeta Jupiter din pricină că axa de
rotaţie a acestei planete este aproape perpendiculară pe planul orbitei sale.
Jupiter, care face parte din lumea
solară ca Mercur, Venus, Pământul, Marte, Saturn, Uranus şi Neptun, merge pe
drumul lui la vreo două sute de milioane de leghe de focarul comun — Soarele.
Volumul planetei Jupiter este cam de o mie patru sute de ori mai mare decât
volumul Pământului.
Dacă există cumva o viaţă pe Jupiter,
adică dacă există locuitori pe suprafaţa lui Jupiter, iată avantajele pe care
li le oferă această planetă — avantaje subliniate cu atâta fantezie cu prilejul
mitingului ţinut înainte de plecarea spre Lună.
În primul rând, în timpul mişcării de
rotaţie zilnice a lui Jupiter în jurul axei sale, mişcare ce durează numai 9
ore şi 55 de minute, zilele sunt absolut egale cu nopţile, indiferent de
latitudine şi anume: 4 ore şi 77 de minute ziua şi 4 ore şi 77 de minute
noaptea.
—
Iată
un lucru care le-ar conveni de minune oamenilor obişnuiţi cu ordinea! spuseră
partizanii vieţii asemănătoare cu cea de pe Jupiter. Ei ar fi fost încântaţi să
se supună unei asemenea vieţi regulate!
Ei bine, aşa va fi şi pe Pământ, dacă
preşedintele Barbicane îşi va duce opera la bun sfârşit. Cum mişcarea de
rotaţie în jurul noii axe nu va fi nici accelerată şi nici frânată, şi cum 24
de ore despart totdeauna două amiezi succesive — nopţile şi zilele vor fi exact
de câte 12 ore pe orice punct al sferoidului nostru. Inserările şi zorile ar
prelungi ziua cu o câtime de timp mereu egală. Am trăi în cadrul unui
echinocţiu veşnic, aşa cum se întâmplă la 21 martie şi 21 septembrie, la orice
latitudine de pe glob, când soarele strălucitor îşi descrie orbita aparentă pe
planul ecuatorului.
—
Dar
fenomenul climateric cel mai curios şi nici pe departe mai puţin interesant,
adăugau pe bună dreptate oamenii cuprinşi de entuziasm, va fi dispariţia
anotimpurilor!
Într-adevăr, aceste variaţii anuale de
temperatură, cunoscute sub numele de primăvară, vară, toamnă şi iarnă, se
datoresc înclinării axei pe planul orbitei Pământului. Locuitorii de pe Jupiter
nu cunosc anotimpurile. În consecinţă, nici pământenii nu le vor mai cunoaşte.
Din moment ce noua axă va fi perpendiculară pe ecliptică, nu vor mai exista
nici zone glaciale şi nici zone tropicale. Întregul Pământ se va bucura de o
zonă temperată. Şi iată de ce:
Ce este zona tropicală? Este acea parte
din suprafaţa globului, cuprinsă între tropicul Racului şi tropicul
Capricornului. Toate punctele situate în această zonă se bucură de proprietatea
de a vedea de două ori pe an Soarele la zenit, pe când pentru punctele situate
chiar pe tropic, acest fenomen nu se produce decât o dată pe an.
Ce este zona temperată? Este partea care
cuprinde regiunile situate între tropice şi cercurile polare, adică între
23°28’ şi 66°72’ latitudine. Acolo, Soarele nu se ridică niciodată până la
zenit, însă apare în fiecare zi deasupra orizontului.
Ce este zona glacială? Este regiunea
aflată în jurul polilor, unde soarele nu apare timp de şase luni pe an.
Consecinţa diverselor înălţimi la care
poate ajunge soarele deasupra orizontului este — aşa cum se poate înţelege
foarte uşor — o căldură excesivă pentru zona caldă, o căldură moderată, dar
variabilă, pe măsura îndepărtării de tropice pentru zona temperată şi un frig
excesiv pentru zona glacială, care se întinde de la cercurile polare până la
poli.
Ei bine, când Pământul va avea o axă perpendiculară,
lucrurile nu se vor mai petrece aşa cum se petrec acum. Soarele va rămâne
veşnic pe planul ecuatorului. În tot cursul anului, el îşi va face în 12 ore
cursa neschimbată, ridicându-se până la o distanţă de zenit egală cu
latitudinea locului, adică ajungând cu atât mai sus, cu cât locul va fi mai
aproape de ecuator. Astfel, în regiunile situate la 20° latitudine, soarele se
va ridica până la 70° deasupra orizontului, în cele situate la 49 se va ridica
la 41, iar pentru cele situate pe paralela 67 se va ridica până la 23°. Aşadar,
zilele vor păstra o regularitate perfectă, fiind măsurate
chiar de Soare, care va răsări şi va apune din 12 în 12 ore, în acelaşi punct
al orizontului.
—
Închipuiţi-vă ce avantaj să ne
găsim într-o asemenea situaţie! repetau întruna prietenii preşedintelui
Barbicane. Orice ins, potrivit temperamentului său, îşi va putea alege climatul
invariabil, care să convină cel mai mult guturaiului sau reumatismelor sale,
undeva pe întinsul globului nostru, care nu va mai cunoaşte regretabilele
schimbări de temperatură din ziua de astăzi!
Pe scurt,
„Barbicane şi Co.”, adevăraţii titani moderni, vor modifica starea de lucruri
care există încă din vremurile când planeta noastră, aplecată pe orbita ei, s-a
solidificat, devenind Pământul aşa cum îl cunoaştem.
Este drept, omul
va fi lipsit de câteva constelaţii sau stele pe care le vedea de obicei pe
câmpia cerului. Poetul nu va mai avea la dispoziţie lungile nopţi de iarnă şi
nici lungile zile de vară pe care să le cânte în poezie — dar cât va avea de
câştigat întreaga omenire!
În plus, —
repetau ziarele devotate preşedintelui Barbicane, — recoltele vor fi
reglementate, agronomii putînd oferi fiecărei plante temperatura care îi
convine mai mult!”
„Ei, şi? — răspundeau ziarele, adverse,
— oare n-au să mai existe ploi, grindină, furtuni, vârtejuri, uragane — toate
aceste fenomene care compromit uneori atât de grav recoltele şi punga
cultivatorului?”
—
Ba da, au să existe, răspundea
corul prietenilor. Numai că, probabil, aceste dezastre vor fi mai rare,
datorită regularităţii climei, fapt care va face să nu mai aibă loc atâtea
tulburări atmosferice. Da! Omenirea va trage foloase mari din noua stare de
lucruri. Da! Aceasta va însemna o adevărată transformare a globului pământesc.
Da! „Barbicane şi Co.” vor face un nemaipomenit serviciu generaţiilor prezente
şi viitoare, distrugând, odată cu lipsa de egalitate a zilelor şi nopţilor,
supărătoarea diferenţă dintre anotimpuri. Da, aşa cum spunea Michel Ardan,
planeta noastră, pe a cărei suprafaţă este când prea cald, când prea frig, nu
va mai fi bântuită de guturai, tuse, răceli. Nimeni nu va mai suferi de
asemenea boli, afară de cei care vor dori să se îmbolnăvească, pentru că
oricine va putea să se ducă să locuiască în ţara cu a cărei temperatură bronhiile
sale se vor împăca cel mai bine.
Iar ziarul „Sun”
din New-York, în numărul său, din 27 decembrie, termina un foarte elocvent
articol, afirmând sus şi tare: „Glorie preşedintelui Barbicane şi colegilor
lui! Aceşti oameni nu numai că vor fi anexat, ca să zicem aşa, o nouă provincie
la continentul american, mărind astfel suprafaţa Statelor Unite, destul de mare
şi acum, dar vor face ca Pământul să fie mai igienic pentru locuit şi de
asemeni mai productiv, deoarece se va putea semăna imediat ce se va strânge recolta
precedentă, iar grăuntele va încolţi imediat, câştigându-se astfel timpul care
se pierde acum în cursul iernii! Şi nu numai că vor fi descoperit şi exploatat
noi zăcăminte de cărbuni, asigurând poate pentru multă vreme consumul acestei
materii absolut trebuincioase, dar vor fi schimbat şi situaţia climaterică a
Pământului, în avantajul nostru. Glorie acestor oameni, care vor trece în
primele rânduri ale binefăcătorilor neamului omenesc!... ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu