Se afișează postările cu eticheta Einstein. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Einstein. Afișați toate postările

miercuri, 15 august 2018

Domnul Paul K, Ubermensch

Zilele trecute, pe Facebook, am dat peste o dispută pe teme de antisemitism. Un anume domn Paul K se ciorovăia cu un prieten de-al său din copilărie, Doru D. Acesta din urmă descoperise un articol de presă cu titlul „De ce românii nu au nevoie de evrei ca să fie antisemiți” și făcuse câteva comentarii pe marginea lui. Domnul K, într-unul dintre răspunsuri, afirmase următoarele: „Ceea ce contează pentru un antisemit nu este faptul că evreii sunt buni sau răi (orice etnie are bunii și răii ei), ci că sunt EVREI.” Iar eu m-am gândit să intru în discuție.


joi, 25 februarie 2016

Nici Dumnezeu nici Big Bang

Aflu, dintr-un articol publicat de livescience.com, că teoria Bing Bang privind apariția universului acum vreo 14 miliarde de ani printr-o uriașă explozie, s-ar putea să nu stea în picioare. Explicația, la nivel de broșură de popularizare, este următoarea. 


duminică, 21 septembrie 2014

Antenistii din Guineea

Vad o stire care pe europenii din Germania, Elvetia, Franta etc ii oripileaza cu siguranta:
"Cadavrele unor medici şi jurnalişti occidentali au fost descoperite într-un sat din sud-estul statului Guineea. Cei opt se aflau în Africa pentru a oferi informaţii cu privire la riscurile virusului Ebola, însă au murit după ce au fost atacaţi cu pietre de localnici, au declarat autorităţile din Guineea".


marți, 14 ianuarie 2014

Eminescu si calatoria pana la locuinta lui Dumnezeu

Nu stiu cum se face ca mi-a venit in minte Luceafarul lui Eminescu cu o zi inainte de 15 ianuarie-data nasterii poetului. Mergeam cu masina si hop, pe nepusa masa, m-am trezit cugetand la versurile urmatoare: 
Porni Luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe
Si căi de mii de ani treceau
In tot atatea clipe.
Poate din cauza ca ma enerva viteza de melc cu care ma taram prin Hanovra sa ma fi gandit la Luceafar, care putea sa accelereze cat avea el chef fara sa-l opreasca politia si sa-l amendeze ori sa-i ia permisul.
Ca sa nu ma plictisesc, m-am apucat sa fac niste socoteli.


joi, 1 august 2013

Aberatii pseudo-stiintifice

Exista un tip de emisiune TV la care participa tot felul de personaje absurde, care vorbesc pe un ton doctoral despre cele mai variate bazaconii: sfarsitul lumii, vindecarea bolilor de la distanta,  parapsihologie, reptilieni, extraterestri, reincarnare etc. Presupun ca astfel de emisiuni au multi spectatori, altfel nu ar fi difuzate cu atata insistenta, si asta spune ceva despre nivelul de educatie al romanilor.
Iordanescu - parapsiholog si fizician cuantic



duminică, 17 martie 2013

Cateva femei din viata lui Einstein(2)

§2.Sistemul de coordonate
Pe baza interpretării fizice a distanţei pe care am indicat-o, suntem în măsură să stabilim prin măsurători distanţa dintre două puncte ale unui corp rigid. Pentru aceasta avem nevoie de un segment (un etalon de măsură S) determinat odată pen­tru totdeauna, care va fi folosit ca unitate de mă­sură. Dacă se dau două puncte A şi B ale unui corp rigid, atunci linia dreaptă care le uneşte se poate construi după legile geometriei; apoi, pe această linie de legătură putem suprapune segmentul S pornind din A, de câte ori este necesar pentru a se ajunge în B. Nu­mărul repetărilor acestei suprapuneri va reprezen­ta măsura lui AB. Pe acest principiu se bazează orice măsurare a lungimii.(1)


joi, 14 martie 2013

Cateva femei din viata lui Einstein(1)

In 14 martie 1879, ziua in care a inchis ochii pentru eternitate Karl Marx, a vazut lumina zilei Albert Einstein - unul dintre cei mai mari afemeiati ai secolului XX, cunoscut indeobste pentru cele cateva texte pe care le-a scris in scurtele intervale de ragaz dintre doua aventuri erotice. Aceste texte au fost reunite intr-un volumas care a devenit cunoscut sub denumirea de "Teoria relativitatii". Textele cuprind relatari ale fantasmelor sexuale care l-au bantuit pe Einstein de-a lungul intregii sale vieti. Dupa cum este stiut, dupa ce a orizontalizat toate femeile care i-au iesit in cale, el s-a indreptat catre experiente de ordin superior, cautandu-si implinirea erotica in alte sfere, mai inalte. Visul lui era sa cunoasca si sa supuna cateva femei inaccesibile muritorilor de rand, printre care o anumita Lumina, o oarecare Energia, precum si doua ceva mai coapte - Materia si Vesnicia. Albert Einstein ne-a impartasit si noua din experientele lui, intr-o cartulie cu titlul "Teoria relativitatii pe intelesul tuturor", a carei introducere o puteti citi mai jos.




luni, 17 decembrie 2012

Intalnire cu Einstein

Ieri, la Berlin, pe o vreme ploioasa, plimbandu-ne pe Unter der linden, am dat peste muzeul figurilor de ceara - Madame Tussauds. Desi am vizitat asta-vara muzeul omolog din Amsterdam, n-a fost chip cu Maria si a trebuit sa intram. Pana la urma, nici nu mi-a parut rau, pentru ca m-am intalnit acolo cu cativa dintre oamenii la care tin foarte mult. 
Intai a fost Einstein, cu care am stat putin de vorba. L-am intrebat ce a mai descoperit, daca nu are ceva noutati legate de teoria relativitatii. Tot ce-a putut sa-mi spuna a fost ca este usor ingrijorat pentru ca o anumita parte a teoriei, cea legata de calatoria in timp, pare sa scartaie. Zicea ca acum vede lucrurile putin diferit, pentru ca din partea de univers unde locuieste acum, lucrurile au capatat o alta perspectiva.
Discutand cu Einstein despre relativitate, vreme si femei


sâmbătă, 15 octombrie 2011

Doi grei

Chaplin si Einstein. Cel frumos e Chaplin.


Cum vedea lumea Albert Einstein

Cit de ciudata este situatia noastra, copii ai Pamantului! Fiecare este aici pentru o scurta vizita. El nu stie de ce, dar uneori crede ca o simte. Din punctul de vedere al vietii de fiecare zi, fara o reflectie mai adanca, se stie ca suntem aici pentru ceilalti oameni, mai intai pentru aceia de al caror suras si sanatate atarna in intregime propria fericire, si apoi si pentru cei multi necunoscuti cu a caror soarta ne inlantuie o  legatura a simpatiei. In fiecare zi ma gandesc de nenumarate ori ca viata mea launtrica si exterioara se sprijina pe munca oamenilor de astazi, ca si pe a celor morti, ca trebuie sa ma straduiesc pentru a da in aceeasi masura in care am primit si primesc inca. Simt nevoia de cumpatare si am adesea sentimentul apasator de a pretinde mai mult decat este necesar din munca semenilor mei. Deosebirile sociale de clasa le resimt ca nejustificate si ca sprijinindu-se in cele din urma pe forta - si mai cred ca o viata exterioara simpla si lipsita de pretentii este buna pentru fiecare, pentru corp si pentru spirit.



luni, 18 iulie 2011

O specie ciudată de oameni

J.Lo divorţează de Marc Anthony! Extra fantastic, super incredibil, mega senzaţional! Milioane de fani J.Lo sau M.Anth citesc ştirea şi au reacţii. Ăsta e un exemplu de informaţie la care eu, unul, nu ştiu să zic, atunci când îmi este furnizată, decât "aha" sau ceva asemănător. Alţii însă, zic mai mult. De exemplu: "hai nu spune, şi ăştia?" sau "asta n-aş fi crezut", ori "măi să fie, speram ca măcar ei să să reziste". După care comentează, aduc în discuţie alte cupluri destrămate, fac filosofie pe tema vieţii de artist care îţi afectează familia etc.


marți, 21 iunie 2011

Domnisoarele sensibile si tepele

O amica din Targu Mures m-a cautat aseara tarziu pe mess ca sa ma intrebe ce sa faca: primise un mail de la firma S.C. Direct Office S.R.L, care a pus-o pe jar. Pur si simplu, era convinsa ca a castigat 20.000 lei, adica 200.000.000 lei vechi. O suma frumusica, oricui i-ar prinde bine (chiar si lui Tiriac, bani de buzunar).
M-am uitat pe net dupa firma asta si ce am gasit m-a ingrozit. Oamenii primesc mailuri, in care este scris asa: 
Draga domnule XYZ. Avem o veste foarte buna pentru dumneavoastra: Ca in fiecare an, pentru a ne recompensa clientii, organizam trimestrial remiteri de premii. Vestea buna, draga domnule XYZ, este ca ati fost nominalizat castigator la "Suma unica de remis: 20.000 lei". Este adevarat, nu e vorba de o greseala informatica. Nu va vine sa credeti? Intr-adevar, draga domnule XYZ pe numele dumneavoastra a fost emis un Borderou de Remitere, prin care puteti cere premiul de 20.000 lei.
Din 100 de oameni, sunt convins ca 90, citind acest text, capata convingerea ca au castigat 20.000 de lei. Nu-si bat capul, nu se intreaba "dar de ce s-a emis pe numele meu un "Borderou de Remitere" si nu un CEC?" Asa ca se grabesc sa trimita datele personale, conform urmatorulul paragraf din mail:



După mine!