Adevăraţii stăpâni ai Germaniei

Cobor în bucătărie, încă puţin buimac după somnul cam scurt. Cadavrul e acolo - mai precis ceea ce a mai rămas din el după ce aseară l-am rupt în bucăţi şi l-am mâncat. Văd doar câteva ciolane, nişte resturi de piele, cuşca pieptului cu coastele aproape complet descărnate şi mă gândesc „ah, ce bunătate de oase, ce resturi apetisante, cum le-ar mai fi mâncat el Rax, în iarba curţii de la Sinaia”. Aici însă, toate sunt cu susu-n jos. Am doi câini care n-au voie să mănânce oase, ci doar anumite grăunțe pentru vârsta fiecăruia, care conţin minerale şi vitamine în proporţii stabilite ştiinţific şi care, mare atenţie, sunt de la o anumită firmă şi nu de la alta. Mă uit peste gard - nu văd niciun câine comunitar, niciun dulău cu cicatrici pe bot, dar cu ochii blânzi şi înfometaţi. Nu găseşti aşa ceva oricât ai umbla. Departe, în zare, se zăreşte liziera pădurii din marele parc hanovrez prin care aleargă nemţii ca turbaţi, întru păstrarea condiţiei fizice şi a sănătăţii. Mă gândesc că nici acolo nu e în ordine - oricât ai umbla printre arbori şi tufe, nu vei întâlni fiinţele fără de care pădurea, pentru mine, nu mai e pădure: un lup hămesit, un urs, o vulpe costelivă. Nimic, doar păsări legănate, cu tălpi portocalii.

Câinele care stă cu mine și nu e al meu

Azi, înainte de a pleca să o iau pe Maria de la școală, am ieșit puțin cu Richi. Marea problema e că dacă nu este scos cel puțin de trei ori pe zi, face pipi pe mochetă, iar mocheta asta prăzulie este mare cât tot apartamentul, cu excepția bucătăriei și a băii. Așa că îl scot, n-am chef să mă pună turcii la plată.

O broasca

Tot vorbind de frica, mi-am amintit o intamplare senzationala din vremea cand candidam la primarie. Lucram la Economat ca director si se pregateau vremuri grele pentru mine. Taranistii urmau sa piarda catastrofal, iar oamenii lor, printre care si eu, erau pe faras. Exista, desigur, solutia sa ma duc la PDSR, unde chiar fusesem invitat, dar eu aveam principii. M-am gandit ca mai bine candidez si poate ies primar. Nu-mi dadeam seama cat de mare era capitalul de ura impotriva taranistilor, eram un naiv.