O broasca

Tot vorbind de frica, mi-am amintit o intamplare senzationala din vremea cand candidam la primarie. Lucram la Economat ca director si se pregateau vremuri grele pentru mine. Taranistii urmau sa piarda catastrofal, iar oamenii lor, printre care si eu, erau pe faras. Exista, desigur, solutia sa ma duc la PDSR, unde chiar fusesem invitat, dar eu aveam principii. M-am gandit ca mai bine candidez si poate ies primar. Nu-mi dadeam seama cat de mare era capitalul de ura impotriva taranistilor, eram un naiv.

Am intrat eu in campanie si mi-am format o trupa de tineri care ma ajutau cu diverse. Printre ei, Marius si Mihaela. Ei ma vizitau in cate o seara si puneam la cale diverse lucruri pentru a doua zi si pe termen ceva mai lung. De multe ori stateam pana pe la 1 si recunosc ca faceam tot posibilul sa intarzii momentul plecarii, pentru ca dupa aia ramaneam singur si incepea ritualul fricii.

Intr-una din nopti, Marius a povestit niste chestii cu tipi care faceau magie. Era vorba de o broasca - nu mai tin minte amanuntele - care aparea la etajul 10  si proprietarii - familia X, o aruncau pe geam, dar aparea din nou, cam asa ceva. Broasca aia ar fi fost trimisa de niste dusmani, care in felul asta abateau tot felul de necazuri asupra familiei X. Si mai zicea Marius ca unul dintre contracandidatii mei se ocupa cu lucruri de felul asta. Ei bine, asta mi-a adus aminte de un broscan cat palma de mare, pe care-l prindeam eu cand si cand, atunci cand traversa terasa din fata usii. Seara de seara trecea pe-acolo, probabil avea un traseu clar, se ducea in vizita, n-am idee. Dar cand ma nimeream pe-acolo, il prindeam si il bagam in casa, ma tranteam intr-un fotoliu adanc, ma lasam pe spate si puneam broscanul pe piept, dupa care ne uitam unul la altul. Imi era deosebit de simpatic broscanul ala si mi-a parut rau cand nu l-am mai gasit. Ei bine, in noaptea aia m-am gandit ca ar fi o chestie sa ies pe terasa si sa dau de broscan, sa-l prind si sa-l bag in casa, macar si pentru ca sa vad ce o sa zica Marius despre el. Am iesit in veranda, am deschis usa catre terasa si - absolut incredibil, am vazut o broasca - alta decat broscanul meu - stand nemiscata si privind catre usa mea. Un pas daca faceam, o calcam. Nu s-a speriat de usa, nu s-a miscat din loc, pana nu am impins-o eu cu piciorul. L-am chemat inainte de asta pe Marius, care a zis: "Vedeti, ce v-am spus eu!"

Pentru mine intamplarea aia a reprezentat o coincidenta frumoasa. Nu am crezut si nu pot sa cred in chestii de felul asta, cu tipi care trimit broaste la adversarii lor. 

Dar dupa ce Marius si Mihaela au plecat, am mai ramas putin asezat la masa, cu ultimul pahar de Whisky. Si, brusc, am auzit cum afara, dinspre terasa, clanta usii este apasata usor. Nu batea nimeni, nu se intorsesera cei doi, pur si simplu cineva (sau ceva, desigur, ca in cartile pe care le citisem in copilarie) incerca sa intre in casa. Am stat si am asteptat. Nu a trecut mult si am auzit din nou clanta. Nu exista nicio indoiala, era cineva la usa, in puterea noptii, care nu batea dar incerca sa intre. Am iesit in veranda si m-am dus la usa dinspre terasa, acolo unde fusese broasca. M-am uitat pe geam si, intr-adevar, am vazut pe cineva mic de statura, negru si cu ochii aprinsi, care se ridica si apasa pe clanta. I-am deschis usa larg si i-am zis: "ce faci, baiatu', n-ai somn?" Era cainele meu preferat, Rax, care ma insotea peste tot in timpul zilei, prietenul meu cel mai bun din vremurile alea. Cred ca simtise el ceva si venise repede sa fie alaturi de mine.