Maine dimineata plec catre Breaza. O sa raman peste noapte la Gogol, iar poimaine voi fi la Bucuresti. Trebuie sa semnez niste hartii si nu se poate decat pe 28. OK, ma duc, asta e viata. Tot atunci, o sa fac, sper, parastasul de un an pentru mama. Nu stiu exact cum se face, daca se poate miercuri. Daca nu, o sun rapid pe tanti Florica si rezolva ea cumva.
Maria e la Paris, a ajuns cu bine. Maine zboara mai departe, spre America. Ei, ce sa mai zic, asta da vacanta de iarna, cui nu i-ar fi placut? Eu, cand eram de noua ani, petreceam vacantele la munte - adica acasa. Nici prin cap nu-mi trecea sa ma gandesc la Paris. Mama, in schimb, se gandea. Si mi-a promis ca atunci cand voi avea 18 ani, o sa ma duca. Pentru ea, nu era greu sa faca promisiunea asta, credea sincer ca va reusi. Anii au trecut si eu nu am uitat. I-am amintit de promisiune pe cand aveam 17 ani si ceva. Si a inceput sa bata in retragere. Ba nu erau bani, ba nu ne dadea Ceausescu viza. Una peste alta, totul a cazut. Iar eu, dupa cum se vede, n-am uitat nici pana azi.
Din cauza fazei cu mama, nu ii fac Mariei niciun fel de promisiune pe termen mai lung. Cum as putea sa ma angajez ca peste 10 ani o sa fac cutare sau cutare? Cine stie ce vremuri vin?
De ce n-o iei pe Maria cu tine prin tara? Ar fi mult mai ieftin si mai instructiv. Exista o educatie afectiva, cel putin la fel de importanta ca cea cognitiva. Un copil trebuie sa invete sa iubeasca si lucrurile simple, modeste, fragile. Tu ai un ochi foarte bun pentru asa ceva. Mi se pare uimitor ca nu incerci sa-i trasmiti chestia asta Mariei! Sau poate ca incerci, dar nu vorbest despre asta...
RăspundețiȘtergereCand eram mica, visam sa ajung la Capul Nord, punctul cel mai nordic al Europei. Ma gandeam cum o sa stau undeva pe o stanca si voi privi in departari, dincolo de cercul polar. Ma gandeam la aurora boreala, la adancimile acelea misterioase, la aerul inghetat si curat... Toate astea cu atlasul geografic pe genunchi, evident :)
Nu te-ai gandit niciodata ca Maria nu mai apuca sa-si doreasca nimic cu adevarat, fiindca i se ofera totul prea repede, prea usor? Viata psihica, zic unii, se dezvolta proportional cu distanta dintre scopul propus si mijloacele de care dispunem pentru a-l atinge.