Legi idioate

Întrebarea care mă frământă în dimineaţa asta este dacă legile date de autorităţile lumeşti trebuie respectate. Şi mă tot încearcă sentimentul că există legi în legătură cu care răspunsul este un NU răspicat. Când zic asta, mă refer la legile care nu au de-a face cu Decalogul. Spre exemplu, una dintre porunci este să nu ucizi. Ea a fost preluată şi în codul penal, despicată, împărţită în categorii, au apărut variante pedepsibile şi altele scuzabile, se operează cu noţiuni de genul "ucidere din culpă", "legitimă apărare", "omor calificat" etc. Pentru mine, uciderea este de nesuportat pentru conştiinţă şi indiferent de pedeapsa primită, nu ispăşeşti interior niciodată. Avem de-a face aici cu o lege dictată de Cristos însuşi. Ea trebuie respectată în mod absolut. 

Dar ce te faci cu legile care azi sunt, mâine nu sunt, cum ar fi, spre exemplu, cea care, în epoca Ceauşescu, pedepsea tăierea unui viţel? Cred că oricine poate deosebi legile cu caracter etern de cele care au o viaţă scurtă. Oricine realizează că furtul va fi pedepsit întotdeauna, pe când depăşirea liniei continue s-ar prea putea să nu mai fie sancţionată la un moment dat. Sunt situaţii în care în faţa ta merge o căruţă şi nu poţi s-o depăşeşti sute şi sute de metri, pentru că linia e continuă. De ce să nu depăşesc, câtă vreme am vizibilitate perfectă şi nu vine nimeni din sens contrar? De ce trebuie să respect anumite legi care sunt imbecile din capul locului şi care, cu siguranţă, vor fi abrogate la un moment dat?
Răspunsul este cunoscut: trebuie să respectăm legile pentru că ele sunt legi. Aşadar, legile date de un parlament de mafioţi, cum este Parlamentul României, trebuie să fie respectate în acelaşi mod în care sunt respectate legile lui Cristos. Există legi strâmbe, legi făcute pentru a rezolva interesele unor cercuri, legi proaste, în care nu au fost prevăzute toate situaţiile posibile de încălcare, dar eu trebuie să le respect pur şi simplu. Ei bine, NU. Eu prefer să nu respect legile imbecile şi să suport consecinţele stabilite de legiuitor. Un singur exemplu o să dau. Să zicem că vrei să faci reclamă pentru o lansare de carte şi te gândeşti să distribui fluturaşi prin oraş. Să mai zicem că totul se mişcă rapid, autorul cărţii vine în oraşul tău peste cinci zile şi vrei să organizezi lucrurile cum se cuvine, să ai lume la lansare etc. Dar ca să poţi distribui fluturaşi, trebuie să ai, conform legii, aprobare de la autoritatea publică locală. Te duci la ei şi afli că trebuie să depui o cerere, să aştepţi ca ea să fie aprobată, între timp să plăteşti o taxă, după care, cu hârtia în mână, poţi să-ţi distribui fluturaşii pe anumite străzi şi între anumite ore. Ei bine, de ce să respect eu legea asta idioată? Dacă aş fi convins că e bună, precum cea care zice să nu furi, aş respecta-o. Dar eu ştiu exact că e o lege cretină, care se va schimba cândva. Poate unii legiuitori mai inteligenţi vor spune că e necesar doar să depui cererea şi apoi să treci la treabă, fără să trebuiască să mai aştepţi aprobările putorilor de conţopişti care trândăvesc prin birourile autorităţii locale. Aşadar, eu care vreau să lansez o carte peste cinci zile, nu o să pierd trei dintre ele aşteptând să primesc aprobări: o să mă duc să distribui fluturaşi şi o să plătesc amendă în caz că voi fi prins. Tot aşa, o să depăşesc viteza legală atunci când mă voi grăbi foarte tare în cine ştie ce împrejurare, o să arunc cu ouă clocite în anumiţi imbecili de miniştri şi o să mai fac şi altele, fără să-mi pese decât de conştiinţa mea, chiar dacă pentru asta va trebui să plătesc tot felul de amenzi.