Meditatii

Cand eram mic de tot, ma trimiteau ai mei la meditatii. Cele mai interesante mi se pareau lectiile de pian, pe care le faceam cu doamna Stanescu. Femeia asta era un adevarat fenomen. Se entuziasma rapid de la te miri ce fleacuri, era plina de energie, iubea copiii, organiza tot felul de mici evenimente, plus o mare auditie anuala, in cursul careia se produceau elevii sai, pe grupe de varsta. Cei mai mici, care abia invatasera cum e cu clapele albe si cele negre, nu cantau la auditia asta, ci spuneau, timizi, cate o poezie. Eu imi amintesc precis cum am recitat "Catelusul schiop". Veneau apoi copiii care stiau sa cante niste game si sa solfegieze si uite-asa pana la cei mari, care studiasera 14 ani si interpretau prima miscare din Sonata a opta a lui Beethoven, zisa si Patetica 

De cate ori ma duceam la dansa, doamna Stanescu scotea o serie de exclamatii de bucurie, ma apuca de sub barbie si ma scutura, apoi ma poftea la fel de fel de dulciuri. De multe ori, ma lasa in camera cu pianul si se ducea in bucatarie sa coaca placintele si alte delicii, iar eu stateam si foiam teancurile de reviste Paris Match care stateau stivuite direct pe dusumea. Sigur ca nu stiam franceza, desi faceam meditatii cu domnisoara Berindei, care venea la noi acasa. Imi amintesc cum ma incapatanam sa rostesc cuvintele scalciat si cum dumneaei statea resemnata si ma asculta zicand porcarioare de genul "garconul a mancat", in care pronuntam  "c"- ul distinct si apasat, ca in "cutie" sau "pocal". Asa ca nu intelegeam nimic din revistele doamnei Stanescu, dar cel putin ma uitam la poze. Pe urma infulecam prajiturele sau ce mai aducea de la bucatarie, iar in ultimele cateva minute, stateam la pian si invatam cum trebuie sa-mi tin spatele drept si pana unde sa-mi ridic coatele.

Sigur ca pana la urma nu am invatat nimic. Nici pian, nici franceza. Ajunsesem sa cant "O Tannenbaum" si acolo m-am oprit. Chiar daca uneori mi-ar fi placut sa ajung sa cant si eu sonata lui Beethoven.