Povestea mileului de la tanti Hima e si ea destul de ciudata. Dupa ce am plecat de la Tichilesti, pe drum, am discutat cu Marcelina fel de fel de lucruri legate de lepra si leprosi. Trebuie sa recunosc ca in pofida asigurarilor date de director ca boala nu se transmite, in ciuda faptului ca asistenta care ne-a intampinat sta acolo de ani si ani cate 8 ore in fiecare zi si nu pare a fi atinsa, o urma de teama tot isi facuse simtita prezenta in mintile noastre. Totusi era vorba de LEPRA - cea mai cumplita dintre boli! De mic copil stiam de la tata ce inseamna boala asta. El venise intr-o zi acasa cu un atlas de dermatologie si il studiasem, fascinat, ore intregi.
Acolo vazusem pentru intaia oara imagini ale ravagiilor pe care le poate face lepra. Il intrebasem pe tata daca mai exista bolnavi, imi spusese ca da, mai exista. Tin minte si azi cum ma tineam dupa el prin casa si il descoseam. Pana la urma, l-am intrebat unde pot fi intalniti bolnavii de lepra si atunci l-am auzit rostind: "La Tichilesti". Trebuie ca aveam 8-9 ani pe atunci si niciodata dupa ziua aia nu mi-a mai iesit din cap denumirea Tichilesti. Faptul ca pentru leprosi e nevoie de un spital special, sporea in mintea mea de copil oroarea, misterul si fascinatia acelor locuri. Pentru mine, leprosul semana cu fiinta aceea monstruoasa care este tinuta intr-o camera a castelului inchisa cu 7 lacate si in care ii spune imparatul fiului sau ca nu are voie sa intre pentru nimic in lume.
Am constatat ca vechea mea teama nu s-a stins complet. Am mers la Tichilesti, am dat mana cu leprosii, am intrat in casele lor, am primit daruri, carevasazica am mers intr-un loc ca oricare altul, unde traiesc oameni ca oricare altii. Si totusi...era vorba - pentru Dumnezeu! - de LEPRA. Dintr-odata, fara niciun preaviz, intrebarea cumplita "si daca?" si-a facut simtita prezenta. Si daca sistemul meu imunitar e atat de slabit incat bacilul Hansen - cel cauzator de boala, va gasi un loc prielnic in sangele meu? Si daca asistenta e, de fapt, macinata de boala dar nu se vede? Si daca, respirand aerul din casa celor doua femei, s-a intamplat ceva, cumva, intr-un fel pe care doctorii inca nu l-au descoperit si eu m-am molipsit si o sa imi molipsesc fetita si peste douazeci de ani boala se va manifesta cumplit? Marcelina simtea la fel si atunci m-am gandit ca teama de lepra este de neinlaturat, este o componenta foarte adanc ascunsa a subconstientului nostru, infipta acolo alaturi de alte spaime reprimate, cum ar fi aceea de a nu fi devorat de animale. Credem ca nu ne e frica, dar cand ne apropiem de bolnavii cei mari, care stau acolo, in camerele lor, precum monstrii din camera ferecata a castelului, lucrurile se schimba.
Am ajuns la Tulcea si Marcelina a scufundat cele doua mileuri in apa cu clor. Au stat acolo o zi si o noapte. Cand le-am scos, erau atat de albe, incat te dureau ochii privindu-le.
Acum, mileul pentru "fetit" este pe un raft in camera Mariei, sub un glob pamantesc luminat din interior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu