Una dintre iesirile cu Pop a fost la Cluj, la marea intalnire Waldorf care se tinea acolo in fiecare an. Ca profesor aveam ce invata de acolo, zicea Pop. Foarte frumos, m-am dus la Cluj si am participat la niste lectii demonstrative de fizica, dupa care am mers la atelierele ce creatie. Ceea ce am vazut acolo m-a lasat fara grai. Sa ma explic.
Prima data am participat la o lectie de fizica pentru clasa a IX-a sau, ma rog, echivalentul ei. Profesorul care tinea lectia aia, a venit cu material didactic constand din niste prisme din sticla. A distribuit fiecarui elev cate o prisma, apoi le-a cerut sa priveasca prin ele. Elevii au privit si iar au privit, pana m-am saturat. Am luat si eu o prisma si am privit si ea, gandindu-ma ca poate il vad acolo pe Rudolf Steiner - patronul spiritual al scolilor Waldorf, sau macar pe calugarul raspopit Pop. Dar n-am vazut nimic de genul asta. Tot ce am vazut a fost spectrul luminii, ROGVAIV, asa cum il vedeam si in copilarie cand ma uitam prin diverse cioburi. Ei bine, chiar asta era ideea: elevii clasei a IX-a erau invatati in acest mod ca lumina poate fi descompusa etc. Asta a fost primul soc.Al doilea a venit cand am aflat ca la orele de fizica de la a X-a, se atarna in fata tablei tot felul de lucruri carora li se da foc. In felul asta, elevii invata sa distinga mirosul de cauciuc ars de cel de os incendiat si tot asa.
Dar surpriza surprizelor a venit de la atelierele de creatie. M-am inscris si eu la cursul de sculptura, care se tinea intr-o sala cu vreo zece masute pe care puteai sa modelezi. Asta inseamna ca luai dintr-o lada niste lut moale, il tranteai pe masuta exact cum fac gospodinele cu aluatul, apoi incepeai sa-l framanti pana scoteai forma dorita. (Cred ca masutele alea au o denumire speciala).
A venit profesorul austriac insotit de doi asistenti - unul fiind traducator si ne-a zis: "rotunjiti". Am luat eu lut cam cat o rodie mai marisoara, l-am trantit pe masuta si am inceput sa-l rotunjesc. Adica l-am framantat, l-am netezit, pe alocuri pot spune ca l-am mangaiat, pana ce am inceput sa-mi pun intrebarea care ar fi scopul acestei rotunjiri - mai precis, cand ar urma sa se ispraveasca. M-am gandit intai ca e vorba de ceva legat de simtul tactil, apoi ca trebuie sa vezi cum se intareste lutul. Dar profesorul austriac, cu asistentii lui, se plimba necontenit printre noi, se apropia de fiecare - ca un sahist care trece de la masa la masa in cadrul unui simultan - si de fiecare data zicea: "rotunjiti". Parea ca omul ala nu mai stie si alt cuvant. Asa ca tot rotunjeam, gandindu-ma ca poate e vorba de o proba de rezistenta. Pana la urma, tot rotunjind, mi-au venit in minte rotunjumile unor domnisoare pe care le cunoscusem, asa ca am inceput sa modelez un san. Mi-am spus ca asta trebuie sa fie "the point" - fiecare va rotunji pana va obtine esenta a ceea ce reprezinta pentru el rotunjimea. Da, mi-am spus, asta este, acum inteleg! In cuvinte putine - de fapt intr-unul singur - profesorul austriac ne facuse sa intelegem ce este arta.
Dar vai, ora s-a incheiat tocmai cand ajunsesem foarte aproape de rotunjirea ideala si profesorul mi-a frant starea poetica aratandu-mi ce ar fi trebuit sa fac: o bila. Ei bine, asta era chintesenta lectiei de sculptura Waldorf: intelegerea legaturii intime intre ideea de rotunjire si cea de bila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu