O altă mare uimire care mă încearcă uneori este legată de felul în care astăzi, în vremurile democrației, se întâmplă o mulțime de lucruri care par a fi desprinse din timpurile lui Ceaușescu. Mi-am adus din nou aminte de un episod de prin anii 80, petrecut la Constanța și am constatat că el seamănă ca două picături de apă cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre.
În acele vremuri aveam o Dacia 1310 de un gri-metalizat care mi se părea foarte elegant. Țin și azi minte numărul: 5-PH-9786 (să fie o coincidență că erau acolo toate cifrele de la 5 la 9?) M-am dus la Constanța, la unchiul meu, fratele tatei. Coco îi spuneam, nu știu de unde provenea supranumele asta. Fiind un om cu relații, reușise să construiască o căsuță modestă cu două camere, undeva în spatele Hanului Piraților, pe care o numea „Cabană”. Căsuța nu era atât de importantă, cât grădina, care era imensă și avea ieșire la Lacul Constanța, de unde puteai scoate pești din cei grași. Acolo stăteam eu cu Luminița, soția mea și nu aveam treaba cu nimeni, era de mii de ori mai bine decât acasă la Coco ori decât într-o cameră de hotel.
Într-o zi, mă îndreptam către Cabană și am intrat să iau benzină (se dădea undeva la liber, dar limitat). Am alimentat și am luat-o din loc. Trecând pe lângă un șir lung de tot de Dacii, numai ce mă pomenesc că unul dintre șoferi deschide ușa ca să iasă, fără să se asigure. Bineînțeles că am intrat în portiera lui. Omul a început să vocifereze, am replicat și eu, apoi a apărut un tip în halat albastru, un mecanic, care a examinat stricăciunile (minore de altfel) și a zis: „Ei, lasă că vedem noi cine are dreptate: prahoveanul sau constănțeanul”.
Într-o zi, mă îndreptam către Cabană și am intrat să iau benzină (se dădea undeva la liber, dar limitat). Am alimentat și am luat-o din loc. Trecând pe lângă un șir lung de tot de Dacii, numai ce mă pomenesc că unul dintre șoferi deschide ușa ca să iasă, fără să se asigure. Bineînțeles că am intrat în portiera lui. Omul a început să vocifereze, am replicat și eu, apoi a apărut un tip în halat albastru, un mecanic, care a examinat stricăciunile (minore de altfel) și a zis: „Ei, lasă că vedem noi cine are dreptate: prahoveanul sau constănțeanul”.
Eu la chestia asta am rămas interzis. După câteva clipe, când mi-am revenit, i-am zis ăluia: „Domne, dumneata ești normal la cap? Cum adică prahoveanul sau constănțeanul? Aici e accident, ce-are asta de-a face cu județele?” Tipul s-a retras bombănind ceva, iar eu m-am apucat să schimb numere de telefon cu șoferul neatent. Din fericire, tipul îl cunoștea pe Coco, așa că nu a mai fost nevoie să facem tot felul de acte. Ne-am reparat fiecare mașîna și nu am mai avut nimic de împărțit.
Ei bine, când mă uit azi la diversele cazuri în care un șofer încalcă toate legile și omoară oameni nevinovați, după care scapă de pușcărie, mă simt exact ca acum 25 de ani, în benzinăria de la Constanța. Azi, ca și atunci, nu contează că ai făcut un accident. Contează cine ești, ce cunoștințe ai, din ce partid faci parte, cât ești de bogat. Toate astea nu sunt decât variante actualizate ale principiului enunțat de acel mecanic: „nu are importanță cine e de vină, important e din ce județ este fiecare”.
Ei bine, când mă uit azi la diversele cazuri în care un șofer încalcă toate legile și omoară oameni nevinovați, după care scapă de pușcărie, mă simt exact ca acum 25 de ani, în benzinăria de la Constanța. Azi, ca și atunci, nu contează că ai făcut un accident. Contează cine ești, ce cunoștințe ai, din ce partid faci parte, cât ești de bogat. Toate astea nu sunt decât variante actualizate ale principiului enunțat de acel mecanic: „nu are importanță cine e de vină, important e din ce județ este fiecare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu