Liber la panseluțe, domnilor primari

Am ajuns într-un punct dincolo de care nu mai e nimic din valorile pe care credeam că ni le-am asumat ca țară. Pentru un mare număr de români, intrarea în UE a însemnat, la vremea respectivă, cu totul altceva decât asumarea unor principii noi. Ei au zis așa: „Intrăm în UE și în scurt timp ajungem să câștigăm și noi măcar 2000 de euro pe lună, începem să ne dăm cu mașini supărate, orașele vor arăta ca alea din Elveția. Nu, nu trebuie să mișcăm nimic pentru asta, doar să intrăm, în rest rămânem exact ce suntem, facem aceleași lucruri pe care le făceam în vremea lui Ceaușescu, mințim, furăm, facem potlogării și, eventual, dăm din gură pe la mitinguri”. Și au trecut anii, românii au rămas ceea ce erau, guvernele, constituite și ele din potlogari, i-au menținut în starea respectivă. Așa că țara nu a evoluat, nici măcar nu s-a apropiat cât de cât de stadiul Olandei sau Spaniei. Am fiert în suc propriu aproape 30 de ani și tot ce am putut produce mai bun în aceste trei decenii a fost guvernul Dăncilă.

Alegerile locale din 2016, sau falimentul moralei

Alegerile locale din 5 iunie mi-au amintit de anii în care partidul lui Corneliu Coposu - PNȚCD, a fost scos de pe scena politică, pentru a ajunge, acum, să nu conteze la vot nici măcar cât un independent mai de Doamne-ajută. Si asta după ce, la un moment dat, țărăniștii erau pe cai mari, participând la guvernare și dând legi importante (vezi, de exemplu, Legea Lupu din anul 2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole).

O broasca

Tot vorbind de frica, mi-am amintit o intamplare senzationala din vremea cand candidam la primarie. Lucram la Economat ca director si se pregateau vremuri grele pentru mine. Taranistii urmau sa piarda catastrofal, iar oamenii lor, printre care si eu, erau pe faras. Exista, desigur, solutia sa ma duc la PDSR, unde chiar fusesem invitat, dar eu aveam principii. M-am gandit ca mai bine candidez si poate ies primar. Nu-mi dadeam seama cat de mare era capitalul de ura impotriva taranistilor, eram un naiv.

Calcaiul in televizor

Mi se intampla cateodata sa ma uit la televizor, pe un post local, exact cand vine oficialul sa ne explice cum stau lucrurile. Cand spun post local, nu inseamna neaparat unul din Timisoara. Nu, ultima data s-a intamplat la Giurgiu, cand eram in vizita la amicul meu Velicu. Iar cand spun oficialul, ala poate fi oricare din administratie: primar, vice, director de birou, presedinte de comisie etc. De obicei, oficialul isi structureaza interventia in doua parti Prima este dedicata laudei de sine, in care ne arata cat de multe si cat de bune a facut el pentru oras, cu toate ca tot felul de forte malefice s-au opus. A doua este destinata explicatiilor complexe date nerealizarilor. Aici, se vorbeste mereu despre fel de fel de lucruri intamplate la nivelul guvernului si a ministerelor, ni se explica foarte amanuntit, intr-un limbaj tehnic, cum au circulat banii pe cai interzise, cum s-au impotmolit hotarari ale consiliului prin hatisurile din prefectura si multe multe altele. Atat de enervant devine totul, incat mie imi vine sa bag un calcai in televizor, cu viteza cu care zboara mingea din racheta lui Nadal.