Se afișează postările cu eticheta panseluțe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta panseluțe. Afișați toate postările

marți, 3 iulie 2018

Liber la panseluțe, domnilor primari

Am ajuns într-un punct dincolo de care nu mai e nimic din valorile pe care credeam că ni le-am asumat ca țară. Pentru un mare număr de români, intrarea în UE a însemnat, la vremea respectivă, cu totul altceva decât asumarea unor principii noi. Ei au zis așa: „Intrăm în UE și în scurt timp ajungem să câștigăm și noi măcar 2000 de euro pe lună, începem să ne dăm cu mașini supărate, orașele vor arăta ca alea din Elveția. Nu, nu trebuie să mișcăm nimic pentru asta, doar să intrăm, în rest rămânem exact ce suntem, facem aceleași lucruri pe care le făceam în vremea lui Ceaușescu, mințim, furăm, facem potlogării și, eventual, dăm din gură pe la mitinguri”. Și au trecut anii, românii au rămas ceea ce erau, guvernele, constituite și ele din potlogari, i-au menținut în starea respectivă. Așa că țara nu a evoluat, nici măcar nu s-a apropiat cât de cât de stadiul Olandei sau Spaniei. Am fiert în suc propriu aproape 30 de ani și tot ce am putut produce mai bun în aceste trei decenii a fost guvernul Dăncilă.


După mine!