Cu Mihai Tanasescu la groapa de gunoi

Vad in presa stirea bomba: Mihai Tanasescu a fost numit vicepresedinte al BEI (Banca Europeana pentru Investitii), in locul unui grec pe nume Plutarchos Sakellaris. Mare lovitura de imagine pentru Romania (asa cred eu, daca gresesc nu e nicio paguba). Daca scriu despre asta nu e nici pe departe pentru ca m-ar fi apucat niscai frisoane patriotarde, ci pentru ca mi-am adus aminte de o intamplare cu ursi in care a fost implicat Mihai Tanasescu.

In 2001, pe cand eram director la SRP Sinaia, am fost anuntat de vizita lui Mihai Tanasescu, impreuna cu sotia. Urmau sa stea peste week-end la Casa Cavalerilor si eu, ca de obicei in cazuri din astea, trebuia sa ma ocup de tot ce e nevoie ca sa se simta oamenii bine. Cum eram un tip nu tocmai conformist, nu ma limitam la a-i pune pe invitati la masa si a le aduce feluri speciale de mancare si vinuri din cele mai bune. O sa povestesc mai incolo cum au decurs lucrurile cu Ion Iliescu, ori cu Emil Constantinescu, sau cu Mugur Isarescu (dar nu numai). In ce-l priveste pe Tanasescu, m-am gandit sa-i fac un program mai special. Mai precis, sa-l duc noaptea la groapa de gunoi a Sinaii. Va spun imediat de ce.

Groapa de gunoi e situata undeva deasupra Furnicii, intre niste perdele de brazi. Ca sa te duci acolo, trebuie sa ai o masina de teren, pentru ca drumurile sunt (cel putin erau pe acea vreme si oricum nu cred sa se fi ocupat cineva de ele intre timp) ca de pe front. Sigur ca nu poti avea pretentii sa se toarne asfalt pe drumurile alea, in fond nu are nimeni ce sa caute la groapa de gunoi cu Passatul, de exemplu. Ei bine, acolo, la cariera (asa i se spunea locului, pentru ca alaturi fusesera niste exploatari de piatra) misunau ursii ca pe platoul de filmare. Seara de seara, daca te duceai cu un ARO sau Jeep, ma rog, fiecare dupa posibilitati, puteai sa asisti la spectacolul unic al forfotei ursesti. Unii vazusera si cate 20 de animale odata, scormonind prin gunoaie. Nu atacau oamenii, adica nu se dadeau la masini, dar daca aprindeai farurile se cam retrageau. Acolo, in cariera, chiar la marginea gropii, traia un tip impreuna cu familia. Avea o casuta facuta din ce se gaseste prin padure, inauntru avea omul tot ce-i trebuie ca sa gateasca si sa doarma. Ziua umbla prin groapa si strangea de-ale gurii etc, iar noaptea incuia usa si nici nu-i pasa de ursi. Am intrat la el in casuta aia, pentru ca eram consilier local si faceam galagie ca au ajuns oamenii sa stea printre ursi si gunoaie, iar primarul nu face nimic. Mai stiam pe unul care mergea zi de zi in zona si scotea piatra de constructie pe care o stivuia frumos, iar noaptea se baga intr-un fel de borta pe care o inchidea cu bolovani, iar ursul n-avea ce sa-i faca. Dar astea sunt mici paranteze.

La Economat, aveam un microbuz destul de vechi, cu care faceam diverse transporturi mai speciale atunci cand era cate o urgenta. Am socotit eu ca e numai bun pentru o vizita in cariera, la ursi, impreuna cu Mihai Tanasescu. Cu o seara inainte, la masa, i-am lansat invitatia si el s-a aratat foarte interesat. Sotia a zis ca are alte lucruri mai bune de facut, asa ca a ramas sa mearga doar domnul ministru. Din partea mea, au mai venit doua persoane: Liliana, care urma sa-mi devina sotie si Christine, prietena Lilianei.

La ora stabilita, am luat microbuzul si m-am dus la Economat. Domnul Tanasescu era in curte, ma astepta. S-a urcat, apoi am plecat in sus pe Calea Codrului, de unde le-am luat si pe cele doua doamne. Ne-am hurducait pana in cariera, am dus microbuzul la locul pe care-l alesesem cu grija cu o zi inainte, am stins farurile si ne-am pus pe asteptat. Nici macar n-am vorbit, nu cumva sa se sperie ursii. Nu era chiar luna plina, dar se vedea destul de bine. Am stat un sfert de ora, am stat jumatate, am stat trei sferturi de ora - ursii nu s-au aratat. Am auzit doar niste zgomote suspecte undeva in fata-stanga si cam asta a fost tot. Asa ca Mihai Tanasescu a zis: "Haideti sa mergem inapoi, se pare ca avem ghinion". Si asa am facut. N-avea rost sa prezint scuze - nu era vina mea ca ursii tocmai in seara aia se dusesera la bal sau la alta groapa de gunoi. Dar nici n-am avut tupeul sa-i zic "mai incercam odata maine". Oricum, pe drumul de intoarcere, mai discutaseram cate una - alta si am simtit la marele fix cum s-a crispat cand a aflat ca nu eram de la partidul lui - PSD (sau PSDR, cum i-o fi fost zicand pe-atunci). Eram reprezentantul vechiului regim Constantinescu si asta ma facea brusc nefrecventabil. Asa ca n-am mai insistat. Doar cele doua doamne au mai avut diverse mici glumite de facut o vreme, semn ca le placuse de Mihai Tanasescu - de altfel barbat frumos chiar si in opinia mea - care sunt foarte pretentios, dupa cum se stie.