Scriind eu despre Mircea Dinescu si modul in care ia bani fara sa dea pe la servici, timp in care improasca laturi asupra tuturor celor care fac la randu-le porcarii de acelasi gen, mi-am amintit de unele discutii in contradictoriu pe care le aveam cu mama in adolescenta. Incepusem sa fumez si ea imi tinea teorii despre cat e fumatul de nociv. Timp in care fuma cate doua pachete pe zi. Eu ii spuneam: "Daca vrei sa ma convingi, nu mai fuma nici tu". La care ea imi raspundea "Lasa-ma pe mine, eu am 45 de ani, tu insa esti copil, nu trebuie sa iti strici sanatatea". Mi se parea ca daca vrei sa fii credibil, trebuie sa dai exemplul personal atunci cand ii ceri cuiva sa faca sau sa nu faca un lucru.
Mai tarziu, s-au inversat treburile. Mi se intampla sa zic de cate cineva ca e chiulangiu si mama odata ma intepa: "Tu vorbesti, care ai chiulit saptamana asta de la 5 ore?" Ei, asta nu imi mai convenea deloc si atunci treceam rapid in registrul logicii pure: "Dar de ce un om care chiuleste nu are dreptul sa spuna despre altul ca este chiulangiu? Adica eu nu pot sa observ ca icsulescu e afemeiat, daca sunt eu insumi afemeiat? Dar la lucrurile bune de ce nu ar functiona ce spui tu? Sa zicem ca eu sunt un pianist foarte bun, nu cumva n-as avea dreptul sa spun despre altul ca e bun?"
Ideea e ca observasem inca de pe-atunci o oarecare inconsistenta a principiilor morale, doar ca nu stiam s-o formulez ca principiu. Am ajuns, iata, vremuri in care aceasta inconsistenta este vadita si se aplica in aproape toate situatiile. Foarte pe scurt, ea are urmatoarea exprimare: "Hotul striga "Hotii!"". Asta e lumea in care traim, asa ca stau si ma intreb: de ce l-as critica eu pe Dinescu? El este un om al zilelor noastre, morala este in faliment, asa ca mai degraba ar trebui blamati oamenii cinstiti. Nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu