Sambata, venind dinspre Praga si apropiindu-ma vertiginos de Hanovra, aveam un singur gand: sa ma instalez cu familia la hotel, apoi sa merg sa vedem scoala Mariei, apoi sa intru intr-un supermarket sau intr-un magazin oarecare si sa cumpar bere Berliner. Nu mai bausem bere Berliner de cand eram elev, in anii 70. Pe atunci, cam singura bere pe care o puteai gasi in Sinaia era Azuga. Uneori limpede, alteori tulbure, cand mai buna cand mai rea, cand apriga, cand molateca, azi blonda, maine bruna, de parca ar fi fost o femeie. Dar la Economat ori la Furnica, aparea din cand in cand si berea Berliner. Tin minte ca acum uimirea pe care mi-a produs-o prima inghititura: nu imi venea sa cred ca aia poate fi bere, mi se parea mai degraba un fel de licoare a zeilor. Probabil ca vreun grangure comunist facea afaceri cu Germania si aducea in tara transe de bere care se distribuiau in unitatile Gospodariei de Partid.
Cand am plecat student, la Bucuresti, n-am mai avut de unde sa iau minunata bere, asa ca i-am dus dorul toata tineretea. Dupa Revolutie, am zis "gata, acum o sa apara din nou Berlinerul". Dar n-a fost sa fie, au venit milioane de tipuri de bere, mai putin Berliner. Apoi am mers prin Grecia, unde am descoperit berea Amstel. Buna de tot, nimic de zis, dar parca tot nu era ca Berliner. Am mai cautat eu berea asta si prin Austria si prin Italia, in Spania, in Elvetia si pe unde-oi mai fi umblat, dar n-am dat de ea.
Asa ca sambata, dupa ce am vazut scoala fetei, m-am dus la supermarket. Berea Berliner - lipsa. Am mers prin cateva magazine mai mici - bere la greu dar nu si Berliner. Mi-am zis "nu-i nimic, caut si maine si poimaine, ca doar aici o sa stau de-acum inainte, nu se poate sa nu gasesc". Asa ca am intrat sa mancam intr-o chestie la etaj, asta din poza:
Dupa cum se vede, e vorba de un restaurant cu berarie, cu gradina etc. Ne-a intampinat proprietareaza, o femeie ultra energica, pe la vreo 50-55 de ani, care s-a strambat cand i-am spus ca nu vorbesc decat engleza. "Dar sotia mea vorbeste germana" am continuat, facand-o sa se lumineze la fata. Ne-a aratat unde sa ne asezam, ne-a adus lista de preturi (pe care unii o numesc menu) si acolo, surpriza, am vazut berea Berliner, la pahar, dar amestecata la naiba cu nu stiu ce minuni de genul ghimbir sau asa ceva. Am rugat-o frumos sa imi aduca berea fara niciun amestec si a zis OK. Ei, ce sa mai spun, am baut cateva pahare de Berliner, dupa mai bine de 30 de ani. Pot spune ca mi s-a parut in continuare buna. Nu am cazut intre scaune, nu am plans de bucurie, dar am savurat-o.
Am platit si am plecat. Maria s-a dus glont la o vaca incaltata in marime naturala si a vrut sa se suie pe ea. I-am spus ca aici nu mai tine ca in Romania si s-a multumit cu o poza. Uite:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu