Am constatat existența a două feluri de satisfacție legate de locuțiunea „a face ceea ce trebuie”. Primul tip apare atunci când termini de făcut ceva, de exemplu, aruncarea gunoiului. Atunci poți să te duci să te întinzi în pat, ori să stai pe o bancă, în fața casei și starea ta de spirit va fi una bună. Al doilea tip de satisfacție apare atunci când nu faci ceea ce crezi că trebuie. De exemplu, aruncarea gunoiului. Poți să te duci să te lungești pe pat, ori să stai pe bancă deși gunoiul este în continuare la locul lui. Satisfacția vine din aceea că ai reușit să anihilezi dictatul lui „trebuie”. Nu, de fapt nu trebuie, poți sta cum vrei și unde vrei chiar dacă nu ai aruncat gunoiul, chiar dacă nu ai udat florile, chiar dacă nu ai cumpărat pâine... De multe ori mă gândesc că al doilea tip de satisfacție este mai tare, pentru că te face să te simți superior lucrurilor, oamenilor, relațiilor de toate tipurile. Atunci ești cel care decide și nu cel care se supune. Nu există satisfacție mai mare.
Si eu am crezut asta mult timp. Balanța se înclina însă spre prima varianta pe măsura trecerii timpului
RăspundețiȘtergere