Imi vine brusc in minte doamna Valcu, directoare economica la SRP Sinaia. Cand m-am dus eu acolo, era pe postul respectiv o fosta colega de liceu, Carmen Radulescu. O vedeam umbland cu un catel si, din cand in cand, mai stateam cu ea de vorba pe teme de filosofie a vietii. Tatal lui Carmen era vestitul Bombonel, cel mai tare baterist din partile alea, un fel de idol al generatiei mele. Il vedeam miercuri si vineri la Casino, cand ne duceam la dans. Batea in tobe ca oricare altul, tinea ritmurile normale, dar din cand in cand parca era cuprins de ceva, o agitatie, un fior, n-am idee si atunci tinea cate un mic recital care pe noi ne lasa cu gurile cascate.
Carmen, prin urmare, era director economic la Economat si cand am venit eu tocmai pleca, asa ca eu trebuia sa gasesc pe cineva in locul ei. Si atunci a aparut doamna Valcu - o femeie de vreo 50 de ani, distinsa si frumoasa - o frumusete care cu vreo douazeci de ani inainte trebuie sa fi fost tulburatoare. Habar nu aveam ca fata dansei imi fusese eleva, pe vremea aia coincidentele nu ma atrageau.
Am avut o colaborare excelenta cu doamna Valcu si chiar cred ca au existat situatii in care daca nu ar fi fost dansa, anumite lucruri ar fi luat-o razna.
Intr-o zi am fost anuntati ca trebuie sa mergem la Bucuresti, la Regie, ca sa facem nu stiu ce raportari si sa primim nu stiu ce insarcinari. Am stabilit sa plecam la ora 7 de dimineata. Numai ca eu, chiar in seara aia, a trebuit sa-l slugaresc pe un grangure, nu mai stiu care era el. Asta era una dintre indatoririle mele:sa fiu prezent la ordin de indata ce aparea vreun grangure. Si noaptea daca venea, eu eram sunat, ma imbracam rapid si ma duceam sa-l intampin, sa-l pun la masa, sa stau cu el etc. Doar eram Sucursala de Reprezentare si Protocol.
Asa ca am stat pana tarziu in noapte cu grangurele ala, am baut cu el destul cat sa fie in neregula si apoi m-am dus la culcare. Sigur ca nu m-am trezit la 6, cum ar fi trebuit. M-am trezit pe la 7. M-am imbracat repede, m-am spalat pe ochi, am aprins tigara si am fugit spre Busteni, unde locuia doamna Valcu. Am gasit-o in fata blocului, zgribulita, i-am explicat ce si cum, i-am depus in brate un morman de scuze si regrete, apoi am plecat catre Bucuresti. Am facut acolo ceea ce trebuia sa facem si ne-am intors. Era spre seara, deja nu mai avea sens ca doamna Valcu sa mai mearga la birou, asa ca am dus-o acasa.
Pe la Poiana Tapului, in niste curbe, am vazut venind pe celalalt sens o caruta cu un cal. Si carutasul si calul pareau cam nervosi, nu pot sa explic cum mi-am dat seama de asta. Cu cateva secunde inainte de a ne intersecta, brusc, caruta a luat-o pe contrasens, direct catre noi. Am vazut oistea indreptandu-se catre parbriz, am accelerat si am trecut. Apoi am auzit un zgomot puternic, m-am uitat in retrovizor si am vazut cum oistea se infipsese in parbrizul masinii din spate. In dreapta, doamna Valcu se ingalbenise: "domnu' director, cat a fost de aproape!". Si intr-adevar, fusese cat pe-aci sa ne atinga pe noi. N-am mai stat sa vad ce s-a intamplat, am dus-o pe doamna Valcu acasa si, cand m-am intors, am vazut masina cu parbrizul tandari, caruta trasa alaturi si doi politisti invartindu-se pe-acolo, ca niste curcani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu