Oameni de vîrsta
mea, şi mai bătrîni, din comunele de pe valea Ierii (Turda) mi-au povestit
necazul pe care l-au avut cu un cerb.
Înainte de
primul război mondial, stăpînul de atunci al întinsului domeniu forestier de la
Dobrin a vrut să colonizeze acolo cerbi. A lăsat să se facă un ţarc larg, a
adus un număr de cerbi şi de ciute şi doi ani i-a ţinut în ocol, ca să se obişnuiască,
sub paza şi îngrijirea personalului angajat anume. După doi ani ţarcul a fost
deschis şi au fost eliberaţi cerbii, care s-au răspîndit îndată. Printre aceşti
cerbi era unul de frunte: frumos, mare, cu coarne puternice. Hrănit şi îngrijit
în împrejmuire, a pierdut frica de om. După ce a fost eliberat, a început să
atace pe cine vedea. Ieşea chiar la drumul mare, care coboară din satul Valea
Ierii pînă în drumul Arieşului şi ataca trecătorii. Parcă anume pîndea şi îi
făcea plăcere să atace oamenii. Odată, mi se spune, s-a năpustit asupra unei
căruţe şi a spintecat unul dintre cai; rănirile oamenilor, unele grave, erau
dese. Trecătorii umblau cu groaza în sîn că va apărea deodată primejdia —
cerbul Pista al grofului Iuliu Andrassy. Administraţia domeniului plătea
despăgubiri, dar avea poruncă de la stăpînul atotputernic să cruţe acest taur
de prăsilă, menit să-şi treacă vrednicia altor generaţii de cerbi. Oricît
s-au milogit bieţii ţărani de acolo, Pista n-a fost împuşcat de
vînătorii grofului. Într-o dimineaţă l-au găsit mort lîngă drum. Vreun ţăran
braconier i-a făcut felul, spre bucuria satelor dimprejur şi spre nespusa furie
a grofului. Jandarmii au răscolit satele după „blăstămatul braconier", dar
nu l-au putut dibui.
Ionel Pop -
Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu