Mici intamplari cu animale (25)

Regret că azi nu mai pot identifica pe cel ce mi-a descris întîmplarea ce urmează. Atîta îmi aduc aminte, că era un profesor de liceu. Îmi scria :

Pe cînd copiii mei erau mărunţi, locuiam în apropierea clă­dirii liceului. Într-o seară, fiica mea vine plîngînd în casă, fiindcă a lovit-o vreun băiat rău cu o piatră în ceafă, peste gard, pe cînd era în curte. O caută mamă-sa şi găseşte în ceafa fetei urma loviturii: o zgîrietură destul de pronunţată. Va fi fost o bucată de cărămidă — ne zicem, mîngîiem fata, bleste­măm în gînd pe ticălosul care a lovit-o şi ne bucurăm că n-a nimerit-o în ochi.

A doua zi, pe înserate, mă plimbam prin grădină, cînd fără veste simt o lovitură în cap, destul de puternică, mai să-mi sară pălăria. Mă întorc repede — nu văd nimic. Piatră n-a fost, doar o auzeam căzînd la pămînt din capul meu, şi mi se părea că nici n-a fost lovitură cu un corp tare. Sfat în casă, ce să fie minunea asta. În lipsă de altă explicaţie era aproape să ne oprim asupra tălmăcirii femeilor: vreun duh, care nu-şi găsea odihnă. „S-au mai văzut asemenea întîmplări, cu bolovani ploaie, cu mese ridicate în aer..." Asta ne-ar mai trebui, să mai credem şi în asemenea năzbîtii !

Misterul s-a dezlegat tocmai a doua zi. Ieşisem din nou la plimbare prin grădină, nu fără gîndul ascuns de a provoca iarăşi „duhul" să se „manifeste". Cadrul era cît se poate de potrivit unei aventuri cu spiritele. Luna îmbrăca lumea în raze reci; de sub streaşina liceului se desprinse o cucuvaie aşezîn­du-se pe marginea coşului casei mele şi începu să ţipe a pustiu.

Stăteam şi priveam pasărea aceasta care, deşi zice credinţa deşartă că prevesteşte moarte, este atît de simpatică cu capul ei mare, cu ochii fără fund, cu glasul plîngător. Cum o pri­veam, deodată cucuvaia mea se slobozi din vîrful coşului, ca o săgeată, de-a dreptul în capul meu. Abia avui vreme să mă feresc şi să ridic în apărare bastonul, pe care îl luasem cu mine, cu toate că mă pregăteam de o întîlnire cu... duhuri fără trup. Cucuvaia mă ajunse peste ureche cu o aripă, apoi se ridică în vîrful unui păr din grădina vecinului de dincolo şi continuă să ciovlicească.

Pe cînd căutam pe jos o piatră ca să arunc după ea, observ cu coada ochiului că iarăşi se aruncă asupra mea. Bălăbănesc cu bastonul (trăgîndu-mi totuşi capul între umeri) şi reuşesc să o sperii şi să o fac să treacă pe acoperişul casei, de acolo pe liceu, şi să nu o mai văd în seara aceea.

Dezlegarea „misterului" în felul acesta a produs deziluzie în rîndul femeilor. Ce temă admirabilă este o întîmplare cu duhuri, şi încă una „adevărată, văzută cu ochii de dumnealui, care e om în toată firea..." Dar cheia misterului m-a dus la alt mister: ce păcatele va fi avînd cucuvaia asta cu noi? Mai ales că a patra zi a băgat în draci o femeie şi s-a mai repezit şi la alt copil al meu.

Apoi nu s-a mai prezentat. A rămas tăinuită între multele ei surori de pe sub streaşina liceului bătrîn sau a plecat spre alte locuri. Parcă mintea ei înţeleaptă (nu în zadar e pasărea Atenei!) a dibuit că l-am rugat pe prietenul meu S. să vină deseară cu puşca si să ne scape de pasărea aceasta... pericu­loasă.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor