Regret că azi nu
mai pot identifica pe cel ce mi-a descris întîmplarea ce urmează. Atîta îmi
aduc aminte, că era un profesor de liceu. Îmi scria :
Pe cînd copiii
mei erau mărunţi, locuiam în apropierea clădirii liceului. Într-o seară, fiica
mea vine plîngînd în casă, fiindcă a lovit-o vreun băiat rău cu o piatră în
ceafă, peste gard, pe cînd era în curte. O caută mamă-sa şi găseşte în ceafa
fetei urma loviturii: o zgîrietură destul de pronunţată. Va fi fost o bucată de
cărămidă — ne zicem, mîngîiem fata, blestemăm în gînd pe ticălosul care a
lovit-o şi ne bucurăm că n-a nimerit-o în ochi.