Nu stii cine sunt eu

Cred ca fiecare dintre noi a avut de-a face, de-a lungul vietii, cu indivizi din cei care, atunci cand au draci si nu au argumente, folosesc textul "nu stii cine sunt eu", direct sau intr-una din variantele sale "nu stii cu cine te pui", "nu stii cu cine ai de-a face". Eu unul am intalnit de multe ori cu astfel de oameni, in special in vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia. Veneau pe la noi tot felul de clienti cu pretentii absurde, multi incercau sa dea tepe prin restaurant, altii ciordeau cate ceva din camera - in fine, oameni si oameni. De multe ori, dupa ce pornea scandalul, cereau sa ajunga la mine. Eu ii primeam fara exceptie, ii ascultam, apoi le explicam unde gresesc. Si atunci incepeau: "O sa vedeti dumneavoastra cum vine treaba asta. Nu stiti cu cine aveti de-a face!" Sigur, se intampla ca unii sa aiba dreptate, cateodata se gasea cate-un ospatar care nu dormise bine si care se apuca sa jigneasca vreun client si atunci il sanctionam pe ospatar, prezentand scuzele noastre clientului.

Dar faza cu "nu stii cu cine ai de-a face" mi s-a parut intotdeauna surprinzatoare. Mereu m-am intrebat de ce o folosesc unii. Si pana la urma, cred ca am gasit explicatia: cei care o folosesc sunt pur si simplu niste oameni foarte slabi, care comit erori dar nu au puterea sa le recunoasca, niste lasi carora le tremura fundul la gandul ca pot avea de-a face, de exemplu, cu o instanta de judecata, niste frustrati care sunt mereu pusi in inferioritate, repeziti, scosi din carti, umiliti. Ei isi inchipuie ca tot ce li se intampla este pentru ca ceilalti sunt rai si ei buni, mult prea buni, suporta ofensele din bunatate si intelepciune, dar daca vreodata lucrurile vor trece de o anumita limita, atunci o sa sara ei la interval si o sa arate cine sunt in realitate. Cam asa cum facea Old Shatterhand in Winnetou: accepta sa-l ia toti de prost - din ratiuni superioare, desigur, dupa care, la momentul oportun, isi declina identitatea si tuturor celor din jur le cadeau falcile. Old Shatterhand nu ii spunea nimanui "tu nu stii cine sunt eu", insa, cand se ivea momentul arata cine este, lucru de care oamenii despre care vorbesc eu nu vor fi niciodata in stare, pentru ca ei, in realitate, nu sunt nimic mai mult decat niste soricei care, cand nu isi mai suporta conditia, rag ca leii. 

In "Peripetiile bravului soldat Svejk" apare un personaj care foloseste cuvintele astea la tot pasul. Este vorba de locotenetul Dub, care mi se pare a zugravi perfect categoria de oameni despre care vorbesc. Ia uite:

Locotenentul Dub se uitase mînios la faţa nevinovată a bravului soldat Švejk şi-l întrebase iritat:
— Dumneata mă cunoşti pe mine?
— Se poate să nu vă cunosc, domnule laitnant?
Locotenentul Dub holbase ochii mari şi bătuse din picior:
— Ba încă nu mă cunoşti.
Švejk răspunsese din nou cu acelaşi calm imperturbabil,  cu  care  se răspunde la raport:
— Vai de  mine,  domnule  laitnant, vă  cunosc!  Vă  raportez  supus  că sînteţi de la batalionul nostru de marş.
— Dumneata încă nu mă cunoşti, strigase pentru a doua oară locotenentul Dub. Dumneata îmi cunoşti poate numai partea cea bună, dar aşeaptă să mi-o cunoşti şi pe cea rea... Eu sînt rău, să fii sigur de asta, eu ştiu să fac pe oricine să plîngă. Ei, şi acum spune, mă cunoşti sau nu mă cunoşti?
— Vă cunosc, domnule laitnant.

Iata si incununarea dialogurilor dintre Švejk si Dub, unde se poate invata si un mod de a  proceda cu indivizii astia.

În clipa cînd tocmai dădea s-o cotească în spatele peronului, se ciocni din nou de locotenentul Dub.
— Unde hoinăreşti? îl întrebă locotenentul. Mă cunoşti pe mine?
— Cu respect vă raportez, îi răspunse Švejk salutînd, că nu ţin să vă cunosc partea rea.
Locotenentul Dub înlemni de spaimă. Švejk stătea însă calm, ţinînd mai departe mîna la cozorocul capelei:
— Cu respect vă raportez, domnule laitnant, că eu vreau să vă cunosc numai partea bună, ca să nu mă faceţi să plîng, aşa cum mi-aţi spus ultima dată cînd ne-am văzut.
În  faţa acestei obrăznicii nemaipomenite, locotenentului Dub începu să-i joace totul în faţa ochilor şi nu izbuti să reacţioneze altfel decît printr-un strigăt sălbatic:
— Pleacă, mizerabile, o să mai stăm noi de vorbă!