O moarte ca oricare alta

Nu știu de ce tocmai acum (6 decembrie) a izbucnit valul de articole pe marginea știrii că a murit Pierre Brice. Omul a murit pe 6 iunie, adică exact acum 6 luni. Poate e vorba de vreo pomenire? S-a umplut Facebook cu postări de genul „A murit Winnetou”. Ceva îmi scapă, dar probabil mă voi lămuri la un moment dat. Dar dacă tot a reînviat subiectul, o să spun și eu câteva cuvinte pe seama lui.

Omul bolnav și omul pe moarte

De câte ori gândul mă poartă la pieile-roşii, de atâtea ori îmi amintesc, fără să vreau, de Turcia. Oricât de ciudat, faptul are o justificare. Deşi indianul şi turcul au foarte puţine trăsături comune, totuşi există ceva care îi aseamănă: într-un grad mai mare sau mai mic, socotelile cu ei au fost încheiate. Despre turc nu se discută altfel decât ca despre "omul bolnav", în timp ce indianul — aşa susţin toţi cei care cunosc situaţia — e "pe moarte".

Cinci sticle de bere

În celebrul roman Winnetou al lui Karl May se petrece o întâmplare de care mi-am adus aminte urmărind  uriaşul scandal ar cărnii alterate care este în plină desfăşurare zilele astea. După cum se ştie, tone peste tone de carne stricată au fost distribuite în România de o mafie transnaţională, condusă de nişte nenorociţi de-ai noştri, gata de orice numai să facă un ban. Ani de zile românii au mâncat porcăriile respective, mulţi s-au îmbolnăvit şi cine ştie câţi or fi şi murit. Cei 150 de mafioţi implicaţi în afacerea asta murdară sunt anchetaţi. Pot să pun pariu că cei mai mulţi vor scăpa, datorită unor mafioţi încă şi mai mari decât ei, care sunt avocaţii. Aşa că vă rog să citiţi fragmentul din Winnetou despre care vorbeam, ca să vedeţi cum s-ar putea face dreptate în cazul criminalilor care ne-au vândut carne alterată.

Karl May (1)

Când eram în clasa a cincea, am început să citesc Winnetou al lui Karl May. De terminat, l-am terminat printr-a opta. Poate cineva își închipuie că citesc foarte încet, sau că am făcut pauze mari. Nimic mai fals. În cei trei ani despre care vorbesc am citit Winnetou de circa 18 ori. Câteodată mi se întâmpla să termin volumul al cincilea seara și să încep volumul întâi chiar a doua zi. Știam pe de rost pagini întregi, mai cu seama din acelea în care Old Shatterhand se înfruntă verbal cu diverși indieni răutăcioși înainte de a îi doborî la pământ cu pumnul, cu cuțitul sau cu faimoasa lui carabină Henry. Cea mai tare scenă era cea a duelului dintre Old Shatterhand și Tangua, căpetenia kiowasilor.

Pagina din caietul meu de lecturi particulare - anii 70

Floarea Timpului

Săptămâna trecută am dat o fugă pe la apartamentul unde a locuit mama până să meargă la cele veșnice. Nu stă nimeni acolo, nu pot nici măcar să-l închiriez, așa plin de mobile și cu utilitățile suspendate. M-am dus doar așa, să văd ce mai e pe-acolo și să mai rostogolesc gânduri nostalgice. Am revăzut imaginile trecutului și m-am mai învinovățit încă puțin pentru felul în care m-am purtat cu mama. Apoi m-am mai uitat prin dulapuri, prin tot felul de cutii, pe rafturile ticsite din debarale... În cele din urmă am luat la întâmplare un carton, un album vechi de tot cu poze de picturi celebre, pe care îl știu de când eram copil. Foindu-l, m-am pomenit că dintre paginile lui zboară și se așează pe covor o jumătate de coală dintr-un bloc de desen, tăiată de-a lungul și conținând un desen colorat, la vederea căruia toată copilăria mi-a revenit in suflet ca și cum nici n-ar fi plecat vreodată. Era celebra (în acele vremuri) „Floare a Timpului”, desen făcut de mine cu creioane colorate și pe care mama, săraca, îl prezenta peste tot ca una din dovezile precocității mele geniale. Uite:

Cazanul copilariei

Spune Cioran ca daca ajungi sa te gandesti numai la copilarie, inseamna ca s-a incheiat ciclul tau de viata.
M-am intrebat daca asa stau lucrurile cu adevarat si am ajuns la concluzia ca da. Numai ca vreau sa explic in ce fel este ciclul vietii tale incheiat daca te gandesti numai la copilarie. Unii isi pot inchipui ca esti pe moarte, ca nu ti se mai intampla nimic altceva decat ca stai cu gandul in trecut, cu o figura plina de tristete. Cumva cam cum a patit bunica mea din partea tatei, care, pe patul de moarte, m-a vazut trecand pe-acolo si m-a intrebat: "Tu esti, Toadere?", strigandu-ma cu numele sotului ei trecut demult in lumea dreptilor. 

De la Karl May la Adrian Nastase

In excelentul roman Winnetou scris de Karl May, apare un individ pe nume Rattler. El il ucide pe celebrul Klekih-Petra - un alb care traia printre indienii apasi si, ca urmare, in momentul in care este prins, este condamnat de catre apasi la moarte. Iata cum decurg lucrurile:

Spectatorii se aşezară jos. Un grup de tineri războinici păşi înainte purtând cuţite în mâini; ei se opriră cam la cincisprezece paşi în faţa lui Rattler. Aruncară cuţitele în direcţia lui, dar ferindu-se să-l lovească; lamele se înfipseră toate în sicriul de care era legat osânditul. Primul cuţit nimeri în stânga, altul în dreapta piciorului, la o distanţă aproape insesizabilă. Următoarele două se înfipseră puţin mai sus şi tot astfel până ce ambele picioare fură încadrate în două şiruri de cuţite.

Până atunci, Rattler îşi păstrase oarecum calmul. Acuma însă cuţitele fulgerau mereu mai sus, desenând conturul trupului său. Începu să-i fie frică. La fiece aruncătură de cuţit striga de spaimă. Şi strigătele sporeau în intensitate pe măsură ce indienii ţinteau mai sus.

Nu stii cine sunt eu

Cred ca fiecare dintre noi a avut de-a face, de-a lungul vietii, cu indivizi din cei care, atunci cand au draci si nu au argumente, folosesc textul "nu stii cine sunt eu", direct sau intr-una din variantele sale "nu stii cu cine te pui", "nu stii cu cine ai de-a face". Eu unul am intalnit de multe ori cu astfel de oameni, in special in vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia. Veneau pe la noi tot felul de clienti cu pretentii absurde, multi incercau sa dea tepe prin restaurant, altii ciordeau cate ceva din camera - in fine, oameni si oameni. De multe ori, dupa ce pornea scandalul, cereau sa ajunga la mine. Eu ii primeam fara exceptie, ii ascultam, apoi le explicam unde gresesc. Si atunci incepeau: "O sa vedeti dumneavoastra cum vine treaba asta. Nu stiti cu cine aveti de-a face!" Sigur, se intampla ca unii sa aiba dreptate, cateodata se gasea cate-un ospatar care nu dormise bine si care se apuca sa jigneasca vreun client si atunci il sanctionam pe ospatar, prezentand scuzele noastre clientului.

Treceri

A doua adnotare, una sinistra, din carnetelul proaspat regasit.

Plangeam, cand eram mic, pentru Winnetou si apasi, iar azi toti imi apar ca niste simpli salbatici, convietuind cu animalele. Oare in ce fel s-a petrecut trecerea asta?
Dar figurile frumoase ale femeilor, cum de au ajuns sa imi apara doar ca simple etape in sirul transformarilor care conduc la starea de cadavru, trecand prin cea de batrana buhaita?

O strafulgerare

Cred ca toata lumea a citit Papillon sau, macar, a vazut filmul. Ma refer, desigur, la lumea care citeste. In pre-adolescenta, era una dintre cartile mele de capatai, alaturi de Winnetou. Printre cele mai tari scene ale romanului este, desigur, cea in care evadatul Papi ajunge pe Insula Diavolului, populata de leprosi. Sta cu ei de vorba, apoi este invitat langa foc si...dar mai bine pun pasajul cu pricina:

Purice, mărunţelul care-a venit după mine, se îndreaptă spre o tăblie fixată de zid deasupra focului, ia o gamelă care sclipeşte de nouă şi de curată ce e, toarnă-n ea cafea dintr-o sticlă şi o pune la foc. După câteva clipe ia gamela de pe foc, toarnă cafea în câteva căni de-un sfert, aşezate lângă pietre, iar Toussaint se apleacă şi trece cănile oamenilor din spatele lui. Purice îmi întinde gamela spunându-mi: „Bea fără teamă; gamela asta e folosită doar pentru cei aflaţi în trecere. Niciun bolnav nu bea din ea”.

O poezie a lui Karl May

CEA MAI CUMPLITĂ DINTRE NOPŢI
Cunoşti tu noaptea ce-n văzduh se lasă
Pe vânt turbat şi-n răpăit de ploi,
Când nu e stea pe bolta-ntunecoasă
Şi niciun ochi nu vede prin puhoi?
Oricât de neagră-i noaptea, zi se face;
Deci culcă-te în tihnă, dormi în pace!

Karl May

Cum aș fi putut să intru în Cartea Recordurilor

O să fac o mărturisire: cartea pe care am citit-o de cele mai multe ori în viață este Winnetou de Karl May. Când aveam 12 - 13 ani, citeam Winnetou așa cum respiram. Joi seara terminam de citit ultimul volum, al cincilea, iar vineri dimineața începeam sa citesc din nou primul volum. La un moment dat mă puteam lăuda că am citit cele cinci volume de 22 de ori. Dacă s-ar fi aflat, poate ajungeam în cartea recordurilor.

Varianta pe care o citeam eu, in traducerea lui Eugen Frunză, a apărut în 1972 în celebra colecție „Biblioteca pentru toți”. Iată cum începe: