Floarea Timpului

Săptămâna trecută am dat o fugă pe la apartamentul unde a locuit mama până să meargă la cele veșnice. Nu stă nimeni acolo, nu pot nici măcar să-l închiriez, așa plin de mobile și cu utilitățile suspendate. M-am dus doar așa, să văd ce mai e pe-acolo și să mai rostogolesc gânduri nostalgice. Am revăzut imaginile trecutului și m-am mai învinovățit încă puțin pentru felul în care m-am purtat cu mama. Apoi m-am mai uitat prin dulapuri, prin tot felul de cutii, pe rafturile ticsite din debarale... În cele din urmă am luat la întâmplare un carton, un album vechi de tot cu poze de picturi celebre, pe care îl știu de când eram copil. Foindu-l, m-am pomenit că dintre paginile lui zboară și se așează pe covor o jumătate de coală dintr-un bloc de desen, tăiată de-a lungul și conținând un desen colorat, la vederea căruia toată copilăria mi-a revenit in suflet ca și cum nici n-ar fi plecat vreodată. Era celebra (în acele vremuri) „Floare a Timpului”, desen făcut de mine cu creioane colorate și pe care mama, săraca, îl prezenta peste tot ca una din dovezile precocității mele geniale. Uite:

Nu credeam să mai apară vreodată acest desen, dar iată că mama l-a păstrat, poate tocmai gândindu-se că îl voi regăsi cândva și asta îmi va face o mare bucurie. Așa e, mama, ai avut dreptate.

În desenul ăsta, făcut, după cum văd, când aveam 12 ani, e zugrăvită înțelegerea mea asupra lumii. Eram convins că știința e suverană și că la un moment dat va ajunge la cunoașterea deplină - găsind, cu alte cuvinte cheia. Astăzi, sunt tentat să spun că dacă va ajunge acolo, știința va descoperi că respectiva cheie este Dumnezeu. 

În interiorul marelui semn de întrebare se află Floarea Timpului. Petalele par a fi lumi posibile, ceea ce mă face să cred că eram tare pasionat de extratereștri. Pe tulpină e zugrăvită evoluția vieții, de la prima celulă până la om. De remarcat că omul era un cowboy, de unde se poate deduce că în clasa a cincea lectura mea fundamentală era Winnetou. În sfârșit, frunzele sunt reprezentări ale civilizației: vapoare, rachete - mijloace de extindere a universului cunoscut; trebuie că eram fascinat de ideea călătoriei pe mări și oceane și de zborul printre stele

Sincer să fiu, am avut, privind această bucată de carton desenată, câteva momente de duioșie, lucru care nu mi se mai întâmplă demult altfel decât prilejuit de Maria. Oare s-o fi gândit mama la asta atunci când a pus la păstrare „opera” copilului care eram?