Mici poeme în proză ale lui Baudelaire (37)

Binefacerile lunii

Luna, care este capriciul însuşi, se uită pe fereastră, pe cînd dormeai în leagăn, şi îşi zise: „îmi place copila".

Şi, plină de moliciune, coborî scara de nori şi trecu lin prin geamuri. Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioşie de mamă şi îşi puse culorile pe faţa ta. Ochii ţi-au rămas verzi, şi obrajii din cale-afară de palizi. Contemplînd-o pe această musafiră, ochii ţi s-au mărit ciudat; şi te-a strîns la piept cu atîta duioşie încît ai rămas pentru totdeauna gata să plîngi.

      În acest timp, în împărtăşirea bucuriei tale, luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice, unei otrăvi luminoase; şi toată această lumină vie gîndea şi zicea: „Vei suferi veşnic înrîurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu. Vei iubi ce iubesc eu şi tot ce mă iubeşte: apa, norii, tăcerea şi noaptea; marea nemărginită şi verde; apa informă şi multiformă; tărîmul unde nu vei fi; iubitul pe care nu-l vei cunoaşte; florile monstruoase; parfumurile ce pricinuiesc delirul; pisicile care se înfioară pe piane, şi care gem ca femeile, cu glas răguşit şi dulce!

Vei fi iubită de iubiţii mei, curtată de curtezanii mei. Vei fi regina bărba­ţilor cu ochi verzi, cărora le-am îmbrăţişat la fel gîtul în mîngîierile-mi nocturne; de cei ce iubesc marea, marea imensă, tumultuoasă şi verde, apa informă şi multiformă, ţărmurile unde nu sunt, femeia pe care n-o cunosc, florile sinistre asemănătoare cădelniţelor unei religii necunoscute, parfumul ce tulbură voinţa, şi animalele sălbatice şi voluptuoase — emblema nebuniei lor!

Şi anume pentru aceasta, blestemat scump copil alintat, mă aflu culcată acum la picioarele tale, căutînd în toată făptura ta răsfrîngerea cutremurătoarei Divinităţi, a fatidicei naşe, a otrăvitoarei nurse a tuturor lunaticilor!”