Stârpirea

Am întrerupt o vreme ceva mai lungă serialul „Mici întâmplări cu animale”, dintr-un motiv mai puţin obişnuit: mi s-a făcut silă, o silă absolută faţă de oamenii ăia care umblă prin păduri şi trag cu puştile în animale nevinovate. Am constatat că în multe din acele „mici” întâmplări au loc tot felul de crime, ori adevărate măceluri. Îmi aduc aminte de filmul cumplit al lui Elem Klimov, intitulat „Du-te şi vezi”. E acolo un mesaj pe care nu l-au receptat şi ucigaşii de animale. Anume, după ce sare şandramaua cu atrocităţi naziste în aer, pe o apă curgătoare încep să plutească tablouri ale liderilor hitlerişti. Pe pod stau nişte rusnaci care trag cu mitraliera în ele, aşa, ca şi cum în felul ăsta i-ar lichida chiar pe naziştii respectivi. Trag ei şi trag şi, la un moment dat, pe apă în jos încep să vină tablouri cu copii nemți. Ei bine, nu-ţi vine să crezi, dar rusnacii se opresc din ciuruială. Aşadar, nu poţi trage în copii, indiferent ai cui sunt şi indiferent ce crezi tu că o să devină.

Dacă nu mă înşel, un mesaj asemănător apare şi în celebra serie Alien, unde la un moment dat Ellen Ripley (interpretată frumos de Sigourney Weaver), se confruntă face to face cu monstrul extraterestru, care de fapt e o „monstră”. Una din ele e gravidă (am uitat care) şi, iar nu-ţi vine să crezi, dar celeilalte nu-i vine s-o omoare, gândinduse la starea în care se află.
Ei bine, la mizerabilii criminali care se duc prin păduri şi împuşcă fiinţe nevinovate, astea nu sunt decât glumiţe. Ei omoară de-a valma, fără să îşi bată capetele cu detalii din astea, bune pentru telenovele. Aşa se face că am dat peste o mică întâmplare cu animale din cartea lui Ionel Pop, în care un nemernic de paznic de vânătoare povesteşte satisfăcut cum s-a dus el până în bungetul pădurii, acolo unde nu merge niciodată nimeni, ca să omoare o lupoaică. Lupoaica avea pui, dar individul a lichidat-o fără prea multe discuţii. Apoi ce credeţi că a făcut? A mai bântuit pe-acolo încă două zile până ce puii flămânzi au ieşit din bârlog şi, aşa cum el însuşi relatează, „i-a stârpit şi pe ei”. Aşa zice anormalul, că i-a stârpit, de parcă ar fi fost nişte buruieni crescute printre florile din grădină.
După ce am citit asta, mi s-a făcut, cum spuneam, silă şi am întrerupt serialul. O să-l reiau, însă, pentru că în afară de episoadele de tipul asta, sunt destule poveşti interesante.