Intrebări naive

Există un site (simpatie.ro), pe care se înscriu o mulţime de doamne, domnişoare şi domni care-şi aleg nick-uri de genul yubyreata, giubilan şi altele tot atât de fermecătoare, apoi îşi anunţă intenţia de a cunoaşte persoane de sex opus între anumite vârste, de exemplu între 19 şi 36 de ani. Persoanele respective pun şi poze cât mai elocvente, în aşa fel încât cei interesaţi să-şi poată face o idee cât mai exactă asupra calităţilor pe care le deţin ele. Mă întâlnesc uneori cu site-ul asta, din cauză că umblu pe anumite forumuri care au parteneriate cu el. De câte ori întru pe aceste forumuri, mă întâmpina una din pozele celor care caută parteneri şi mai mereu, cu prilejul asta, îmi amintesc de mama.

Poate să pară ciudat, însă nu e deloc. Mama avea un stil total aparte de a pune întrebări de o naivitate extremă, nu am aflat niciodată în ce scop. Mă gândeam că face asta ca să testeze reacţiile celor din jur şi, în principal, reacţiile mele. Adevărul e că eu aveam întotdeauna acelaşi tip de răspuns: mă enervam. Era ca un fel de reacţie pavloviană şi mama ştia bine că dacă o să pună una din întrebările alea imposibile, eu o să mă enervez şi o să fac teorii pe un ton iritat. Dar nu se lăsa: mereu şi mereu găsea prilejul să repete scenariul, poate încercând să vadă dacă am evoluat şi vin cu o altă reacţie sau nu mai reacţionez nicicum. În momentul când m-am prins de jocul asta, am continuat să mă enervez - dar nu pentru că întrebările sau mirările mamei erau de o naivitate fără seamăn, ci pentru că nu mai suportam să fiu un fel de cobai. O să dau un singur exemplu, deşi aş putea găsi cu zecile.
Când m-am dus să mă înscriu la facultate, mama şi tata au venit amândoi cu mine. Ţin minte ca acum coridorul prin care ne-am scurs către secretariat, uşile imense din stânga şi din dreapta, pe care tronau inscripţii de genul „Catedra de algebră”, mersul îngândurat al unor studenţi mai mari care treceau pe-acolo ca nişte duhuri. La un moment dat, după ce m-am înscris, traversând din nou coridorul am zărit două domnişoare care păreau a fi gemene. Ambele brunete, îmbrăcate la fel, cu nişte pantaloni foarte strâmţi care le puneau în valoare formele oarecum pline, dar care mie mi s-au părut pe loc foarte apetisante. Când am ajuns în dreptul lor, m-am uitat insistent la una dintre ele, care mi-a prins privirea şi a înţeles din ea totul, până în cele mai mici amănunte. Ne-am zâmbit, apoi eu am schimbat direcţia şi m-am apropiat de ea, pentru că trebuia musai să o ating şi să-i simt parfumul. Am întrebat-o dacă s-a înscris şi mi-a răspuns într-o română stâlcită că da, apoi mi-a spus că-şi caută cazare la căminele Facultăţii de Drept. I-am pus mâna pe braţul dezgolit, cumva protector, şi i-am spus că eu mă cazez la Grozăveşti. La care a spus: „Vreau şi eu la Grozăveşti!”. Ei, în acest moment mi-am dat seama că mama e acolo, lângă noi, şi ascultă ce vorbim. I-am spus fetei că o caut la ea la facultate şi am plecat - nu suportam să îşi bage cineva nasul în chestiile mele particulare şi mama cu atât mai puţin, pentru că după aia avea obiceiul să tot aducă în discuţie subiectul şi asta mă scotea din sărite. Aşadar am plecat şi, ceva mai încolo, când deja eram aproape de ieşire, numai ce-o aud că mă întreabă, cu tonul acela: „Raul, dar de ce a zis domnişoara aia că vrea şi ea la Grozăveşti?” Oh, Doamne, ce m-am mai putut enerva! Noroc cu tata, care i-a zis ceva de genul „ei, na, lasă omul în pace...”
Ei bine, când întru astăzi pe un site prieten cu ăia de la simpatie.ro şi văd câte o poză cu textul „Femeie, 28 de ani, caută bărbat, 30 - 45 de ani”, îmi amintesc imediat de mama şi-mi spun că dacă ar mai fi în viaţă şi ar vedea o astfel de poză, precis m-ar întreba, cu tonul acela: „Raul, dar de ce caută domnişoara asta bărbaţi între 30 şi 45 de ani?”