Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl
său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier
apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri,
mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani
pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază
lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului
Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La
şcoala de pictură a lui Gleyre îi cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet,
Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta
somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra
expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie
minuţioasă.
Renoir reuşeşte să expună în 1865, dar în anul următor este respins,
împreună cu Manet şi Cézanne. Lucrul se repetă şi în 1867. Renoir se mută,
împreună cu Monet, în casa lui Bazille din strada Visconti. Bazille dispune de
mijloace financiare graţie averii tatălui său. Cei trei prieteni lucrează
împreună toată ziua, iar serile şi le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de
întâlnire a avangardei artistice.
În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867
şi 1970 expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe
front în 1870 în Războiul franco-prusac îl afectează profund. După sfârşitul
războiului, îl vizitează des pe Monet, care locuia atunci la Argenteuil, în
apropiere de Paris. Vin aici şi Sisley, Pissarro şi Manet, pentru a picta
împreună.
Cei patru fondează asociaţia Société d'artists, care organizează în 1874
prima expoziţie a impresioniştilor. Câţiva colecţionari încep să se intereseze
de pictura impresionistă şi unele pesoane influente îi comandă portrete. La
sfârşitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeştrii ai
Renaşterii. Renoir începe săşi formeze propriul său stil. Personajele scoase în
evidenţă cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de
frescele italiene, iar trupurile albe ca porţelanul trimit la arta lui Ingres
(période "ingresque").
Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 şi expusă în 1887, aparţine acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre şi, în 1890, se căsătoreşte cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte Frumoase" îi achiziţionează tabloul "Jeunes filles au piano" (1892), care ajunge încă în timpul vieţii artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde şi artistul se îndreaptă către un stil mai armonios şi mai fin (période "nacrée").
Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 şi expusă în 1887, aparţine acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în Montmartre şi, în 1890, se căsătoreşte cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte Frumoase" îi achiziţionează tabloul "Jeunes filles au piano" (1892), care ajunge încă în timpul vieţii artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde şi artistul se îndreaptă către un stil mai armonios şi mai fin (période "nacrée").
Artistul este chinuit de o paralizie parţială şi de reumatism. Medicii îi
recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 îşi cumpără o
proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul
Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieţii sunt marcaţi de moartea rudelor
apropiate, de război şi de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează
şezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta
tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi
pictat" - mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din
viaţă la 2 decembrie 1919.
Les grandes baigneuses |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu