Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(38)

Care e cea adevărată?

Am cunoscut pe-o anume Benedicta, care umplea atmosfera de Ideal, şi ai cărei ochi răspîndeau dorinţa de măreţie, de frumuseţe, de glorie şi de tot ce te face să crezi în nemurire...

Dar această minunată fată era prea frumoasă ca să trăiască mult; aşa că muri la cîteva zile după ce am cunoscut-o şi, într-o zi, pe cînd primăvara cădelniţa pînă şi în cimitire, am îngropat-o eu însumi. Am înmormîntat-o închisă bine într-un coşciug de lemn bine mirositor şi de nevătămat ca şi lacrele de India.

Şi cum ochii îmi rămăseseră ţintuiţi pe locul unde-mi era îngropată comoara, văzui dintr-odată o mică făptură care semăna uimitor cu cea pierdută, şi care, tropăind pe lutul proaspăt, cu o îndîrjire isterică şi bizară zicea, în hohote de rîs: „Eu sunt adevărata Benedicta! Eu, o vestită canalie! Şi drept pedeapsă pentru nebunia şi orbirea ta, mă vei iubi aşa cum sunt!"

Eu însă, cuprins de furie, îi răspunsei: „Nu! Nu! Nu!" Şi ca să-mi întă­resc şi mai mult tăgăduirea, am lovit atît de puternic în pămînt cu piciorul, încît mi s-a înfundat pînă la genunchi în mormîntul proaspăt, şi, ca un lup prins în capcană, rămăsei, poate pentru totdeauna, prins în groapa idealului.