Ferestrele
Cel
ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atîtea ca
acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adînc, mai tainic, mai
fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce
poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puţin interesant decît ce se petrece
în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăieşte viaţa,
visează viaţa, suferă viaţa.
Dincolo
de talazurile acoperişurilor, zăresc o femeie vîrstnică, brăzdată, săracă,
veşnic aplecată pe ceva, şi care nu iese din casă niciodată. Cu chipul,
îmbrăcămintea, gestul, cu aproape nimic, am refăcut povestea acestei femei, ori
mai degrabă legenda ei, şi uneori mi-o spun mie însumi plîngînd.
Şi
dacă ar fi fost un biet bătrîn, i-aş fi alcătuit-o cu aceeaşi uşurinţă.
Şi
mă culc, mîndru de a fi trăit şi suferit în alţii mai degrabă decît în mine
însumi.
Poate îmi veţi spune: eşti sigur că această legendă e
adevărată? Ce-mi pasă care poate fi realitatea din afara mea, dacă ea m-a
ajutat să trăiesc, să simt că exist şi că sunt ceea ce sunt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu