Scoala femeilor(c)
13 octombrie.
O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:
„Stimată doamnă,
Eveline va înţelege şi mă va ierta că nu ei, ci dumneavoastră simt nevoia să vă scriu astăzi. Aş dori să nu-i umbresc fericirea vorbindu-i de durerea mea şi de aceea spre dumneavoastră îmi întorc faţa pentru a plînge. Frumosul cuvînt «mamă» nu-1 mai pot spune nimănui altcuiva acum. Îmi veţi îngădui, deci, să nutresc de acum înainte pentru dumneavoastră sentimentele de respectuoasă afecţiune pe care le aveam faţă de fiinţa pe care am pierdut-o ieri.
Da, cea care m-a adus pe lume a murit ieri, pot spune în braţele mele. Nu şi-a pierdut cunoştinţa decît cu cîteva ore înainte de a-şi da sufletul. Era conştientă încă ieri dimineaţa cînd a primit împărtăşania din mîna preotului pe care îl chemasem. Aştepta liniştită moartea şi nu părea să sufere decît dîndu-şi seama de cît aveam s-o plîng. Ultima ei bucurie, aşa mi-a spus, a fost să afle că m-am logodit şi că mă poate părăsi ştiind că nu rămîn singur pe acest pămînt. Vă rog să-i spuneţi aceste lucruri Evelinei şi să adăugaţi că voi regreta întotdeauna că mamei nu i-a fost dat s-o cunoască.
Primeşte, te rog, mamă, prinosul de respectuos devotament al celui care se consideră încă de pe acum fiul tău.
Robert D.“
Dragul meu drag! Aş dori să împărtăşesc durerea ta. Mă străduiesc să fiu tristă; dar totul e în zadar. Sufletul meu se scaldă în fericire şi tot ce simt alături de tine, fie şi durere, se preschimbă în bucurie.
Cap2
Cap4
13 octombrie.
O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:
„Stimată doamnă,
Eveline va înţelege şi mă va ierta că nu ei, ci dumneavoastră simt nevoia să vă scriu astăzi. Aş dori să nu-i umbresc fericirea vorbindu-i de durerea mea şi de aceea spre dumneavoastră îmi întorc faţa pentru a plînge. Frumosul cuvînt «mamă» nu-1 mai pot spune nimănui altcuiva acum. Îmi veţi îngădui, deci, să nutresc de acum înainte pentru dumneavoastră sentimentele de respectuoasă afecţiune pe care le aveam faţă de fiinţa pe care am pierdut-o ieri.
Da, cea care m-a adus pe lume a murit ieri, pot spune în braţele mele. Nu şi-a pierdut cunoştinţa decît cu cîteva ore înainte de a-şi da sufletul. Era conştientă încă ieri dimineaţa cînd a primit împărtăşania din mîna preotului pe care îl chemasem. Aştepta liniştită moartea şi nu părea să sufere decît dîndu-şi seama de cît aveam s-o plîng. Ultima ei bucurie, aşa mi-a spus, a fost să afle că m-am logodit şi că mă poate părăsi ştiind că nu rămîn singur pe acest pămînt. Vă rog să-i spuneţi aceste lucruri Evelinei şi să adăugaţi că voi regreta întotdeauna că mamei nu i-a fost dat s-o cunoască.
Primeşte, te rog, mamă, prinosul de respectuos devotament al celui care se consideră încă de pe acum fiul tău.
Robert D.“
Dragul meu drag! Aş dori să împărtăşesc durerea ta. Mă străduiesc să fiu tristă; dar totul e în zadar. Sufletul meu se scaldă în fericire şi tot ce simt alături de tine, fie şi durere, se preschimbă în bucurie.
Cap2
Cap4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu