Doua povesti surori ale lui André Gide (16)

Scoala femeilor (p)

EPILOG

...1916.

Hotărîsem să nu mai scriu în acest caiet... Puţin timp după întrevederea cu Robert pe care am povestit-o aici, gravele evenimente care au răsturnat din temelii Europa au luat ca un puhoi preocupările personale ale fiecăruia. Aş dori să pot reînvia în sufletul meu credinţa pe care o aveam cînd eram copilă, ca să mă pot ruga lui Dumne­zeu, cerîndu-i să apere Franţa. Dar cred că şi creştinii dm Germania se roagă aceluiaşi Dumnezeu pentru ţara lor, deşi ni se spun atîtea lucruri despre ei anume ca să ne facă să-i socotim barbari. Numai prin virtuţile fiecăruia dintre noi, prin virtuţile noastre ale tuturor poate fi apă­rată Franţa. 

Doua povesti surori ale lui André Gide (15)

Scoala femeilor (o)

                                                                                                                  22    iulie.

Aseară mă pregăteam să intru în camera lui Robert hotărîtă să discut cu el, cînd a sosit tata. Vine atît de rar să mă vadă la o oră atît de înaintată încît am strigat:

—    Îi este rău mamei?

—  Maică-ta se simte foarte bine. Strîngîndu-mă în braţe, a continuat: Ţie, fetiţo, nu-mi place cum îţi merge. Lasă, lasă. Să nu-mi spui că n-ai nimic. De mult bănuiesc că e ceva... Draga mea Eveline, nu pot să trăiesc ştiindu-te nefericită.

Am început prin a spune:

—     Dar, tată, totul merge bine. Ce te face să crezi că...

Doua povesti surori ale lui André Gide (14)

Scoala femeilor (n)

                                                                                                               16   iulie.

Genevieve nu-şi iubeşte tatăl. Cum de mi-a trebuit atîta vreme pînă să-mi dau seama? La drept vorbind, în ultimul timp nu m-am prea ocupat de Genevieve. Toată grija mea a fost Gustave, căci starea sănătăţii lui cerea să-i fiu mereu în preajmă. Recunosc însă că mă simţeam mai atrasă de el decît de Genevieve, căci, ca şi Robert, fiul meu ştie să se facă iubit. Regăsesc în el tot ceea ce m-a fermecat altădată atît de mult la Robert, tot ceea ce m-a dezamăgit mai apoi atît de crunt. Pe Ge­nevieve o credeam cu totul absorbită de învăţătură şi, ca atare, indiferentă la tot ceea ce se întîmplă în jur. Mă întreb acum dacă am procedat bine încurajînd-o să stu­dieze. Am avut mai adineauri cu ea o convorbire îngro­zitoare, în cursul căreia am priceput că, dintre toţi, ea e fiinţa cu care mă pot într-adevăr înţelege, dîndu-mi în acelaşi timp seama de ce nu vreau ca această înţele­gere să ia fiinţă. 

Doua povesti surori ale lui André Gide (13)

Scoala femeilor (k)

                                                                                                                   16   iulie.

Robert continuă să se plîngă de migrene puternice, deşi radiografia de ieri l-a liniştit complet pe Marchant, care se temea la început să nu fie o fractură a craniului. Cît despre braţul rupt, Marchant spune că nu e decît o chestiune de răbdare. Peste o lună Robert nu va mai avea nimic. Încep să mă liniştesc şi eu. Dar era oare nevoie de atîta îngrijorare ca să mă înduplec şi să mă apropii din nou de Robert, sau pentru a face să ţîşnească din inima lui accente care să afle răspuns în a mea? Cred că Ro­bert a văzut moartea cu ochii şi fără îndoială că groaza care l-a cuprins l-a făcut să rostească cuvinte care pen­tru odată, pentru prima oară de cînd e pe lume, nu sună fals. Dar, de cînd nu-i mai este frică de moarte, a început să joace rolul celui ce va muri curînd şi scor­neşte novissima verba sublime. Cît despre mine, de cînd soarta lui nu mă mai nelinişteşte, am început din nou să-l judec la rece.

Doua povesti surori ale lui André Gide (12)

Şcoala femeilor (l)

                                                                                                                      9 iulie

Deşi îmi dau seama că n-are niciun rost să umplu paginile acestui caiet, nu pot tăgădui că faptul de a-mi nota gîndurile îmi face bine. Dar nu mai las ca altădată condeiul să alerge în voia lui. Nu sunt propriu-zis preocu­pată de ideea de a scrie bine; dar fiindcă stau şi cuget mai mult, mi se pare că am început să scriu mai bine. N-am învăţat niciodată atît de temeinic ca acum, încercînd să-i învăţ pe copiii mei, Gustave şi Genevieve. Pen­tru a-i ajuta să înţeleagă mai bine autorii ce figurau în cărţile lor de şcoală, i-am recitit şi eu, încercînd să-i pă­trund mai bine. Şi aşa se face că am acum cu totul alte preferinţe şi că multe cărţi modeme, care mă interesau altădată, mi se par azi searbede şi fără miez, în timp ce opere pe care le citeam fiindcă trebuia şi care mă plicti­seau de moarte prind viaţă, arătîndu-mi faţete mereu noi. Acolo unde altădată nu ştiam să văd decît fraze pom­poase şi retorice dau de voci ce-mi vorbesc în taină, aşa că mă îndrept adesea spre marii clasici ca spre nişte sfă­tuitori, ca spre nişte prieteni. Lor le-am cerut ajutor şi am găsit în filele prăfuite îmbărbătarea şi alinarea de care am atît de mare nevoie, căci mă simt îngrozitor de singură.

Doua povesti surori ale lui André Gide (11)

Scoala femeilor (k)

                                                                                                                   5  iulie.

A trebuit să întrerup jurnalul ca să merg cu Gustave la doctor. Slavă Domnului! Am ieşit de la consultaţie foarte liniştită. Marchant ne alarmase, aşa că, din feri­cire, am luat boala lui Gustave din pripă. Doctorul de aici, care îi urmăreşte îndeaproape starea sănătăţii, m-a asigurat că peste puţin timp va fi complet vindecat. E con­vins că după vacanţă Gustave se va putea duce la şcoală, aşa că nu va fi nevoit să-şi întrerupă studiile la liceu.

Doua povesti surori ale lui André Gide (10)

Scoala femeilor (j)

DUPĂ DOUĂZECI DE ANI

                                                                                          Arcachon, 2 iulie l9l4.

Am luat cu mine acest caiet, aşa cum iei un şerve­ţel pe care să-l brodezi şi să-ţi treacă de urît în timpul unei cure de odihnă. Dar dacă încep din nou să scriu, nu o mai fac, din păcate, pentru Robert. El crede că acum mă cunoaşte bine, că nimic din ceea ce pot simţi sau gîndi nu-i este străin. Voi scrie aici ca să-mi adun gîndurile, ca să încerc să văd limpede în mine însumi, cumpănind ca Emilie, eroina lui Comeille, ceea ce pun în joc, ceea ce urmăresc.

Doua povesti surori ale lui André Gide (9)

Şcoala femeilor (i)

                                                                                                  15    noiembrie.

Robert caută să strîngă fonduri pentru a întemeia un jurnal literar în cadrul căruia el ar prelua direcţia po­litică. Jurnalul nu va începe să apară decît după ce ne vom întoarce din Tunis, adică în primăvară. Dar e bine ca totul să fie pus la punct înainte de plecarea noastră, care va avea loc imediat după cununie, adică... foarte curînd. Faptul că se ocupă atît de mult de mine nu pare, slavă Domnului, să-l stânjenească în activitatea pe care-o desfăşoară. L-aş iubi mai puţin dacă ar fi făcut din mine unicul ţel al vieţii lui. Exist pentru a-l ajuta, nu pentru a-l abate din drumul său. Privirile lui Robert trebuie să se îndrepte în sus, pe deasupra capului meu.

Doua povesti surori ale lui André Gide (8)

Şcoala femeilor (h)

                                                                                                           12 noiembrie.

In ultima vreme am văzut-o des pe Yvonne. Mi-am dat seama, stînd de vorbă cu ea, cît de uşor devii egoist cînd eşti fericit. Lucrul care mă induce în eroare e că mă gîndesc mai mult la Robert decît la mine. Dar, gîndindu-mă la el, nu fac decît să urmez glasul inimii mele. Nu e vorba, fireşte, de a-l iubi mai puţin, ci de a nu concentra numai asupra lui dragostea de care sunt în stare. Cum nu aveam ochi decît pentru el, nu mi-am dat seama decît joia trecută că Yvonne arăta foarte prost. Ochii mi s-au deschis dintr-odată, sau, mai bine zis, pînza străluci­toare care-mi acoperea ochii s-a sfîşiat. Yvonne mi s-a părut atît de schimbată că m-am speriat. Am insistat foarte mult să-mi spună ce o roade, şi pînă la urmă mi-a mărturisit motivul adîncii sale dureri. Tînărul, pe care ştiam că Yvonne îl iubeşte şi cu care era aproape logo­dită, o înşeală... a aflat, nu de mult, că trăieşte cu altă femeie...

Doua povesti surori ale lui André Gide (7)

Scoala femeilor(g)

                                                                                                              5 noiembrie.

Ieri a venit să cineze cu noi pictorul Burgweilsdorf. In ciuda acestui nume îngrozitor, pe care nici nu ştiu dacă-l scriu corect, nu e nici neamţ, nici evreu. E un om foarte cumsecade, căruia Robert i-a făcut mari servicii. Micul apartament din avenue d’Antin e ticsit de tablouri pe care nimeni n-ar fi dat un ban; Robert le-a cumpărat din mărinimie, pentru a-l ajuta băneşte, fără să-l jig­nească. I-am spus lui Robert că a procedat fără prea multă socoteală încurajînd un ratat ce ar fi trebuit în­demnat să se apuce de orice altă meserie în afară de pic­tură. Dar, pe cît se pare, bietul om nu e în stare să facă nimic altceva, ba, mai mult, se crede şi foarte înzestrat în acest domeniu. Robert se încăpăţînează de altminteri şi continuă să afirme că are un oarecare talent, şi chiar ne-am certat puţin pe această temă, căci, mă rog, nu e nevoie decît să priveşti oricare din mîzgălelile lui pen­tru a-ţi da seama că omul nu-şi cunoaşte meseria şi că n-are nici măcar idee de ce înseamnă pictura. Robert a început atunci să enumere o serie întreagă de artişti ce­lebri care la început au fost consideraţi de contemporanii lor drept zugravi de rînd. Şi cum se cam înfuriase, căci, zău, nu izbuteam să găsesc frumoase pînzele pe care mi le arăta, a afirmat pe-un ton categoric :

Doua povesti surori ale lui André Gide (6)

Scoala femeilor(f)

                                                                                                         30 octombrie.

Robert mă uimeşte din ce în ce mai mult. Are relaţii cu o seamă de oameni celebri şi cunoaşte foarte multe persoane cu vază în toate domeniile de activitate. Astfel este în măsură să facă servicii tuturor celor care vin să-i ceară sprijin. Şi cum toată lumea ştie cît este de îndatoritor, nimeni nu se sfieşte să apeleze la el. Mi-a spus că cel mai înţelept lucru este să nu ceri niciodată decît ceea ce eşti sigur că vei putea obţine. Dar cum cei cărora le-a făcut servicii nu-i pot refuza nimic şi cum nu cere decît ceea ce este îndreptăţit să ceară, obţine lesne tot ceea ce vrea. Intră ca la el acasă în orice instituţie şi nu ieşim niciodată împreună fără ca o groază de oameni să nu-1 salute. I-am cerut să-mi prezinte numai pe adevăraţii săi prieteni. Dar e greu, cînd l-ai cunoscut cît de cît pe Robert, să nu-i devii prieten, şi cum e la curent cu toate problemele, este în stare să vorbească cu oricine despre orice, ca şi cum ar vorbi de un subiect din domeniul său. De fapt, nu cred să aibă prieteni intimi. I-am pus între­barea asta mai deunăzi. Nu mi-a răspuns direct, dar mi-a spus, strîngîndu-mă duios în braţe: „Prietenia este anti­camera dragostei".

Doua povesti surori ale lui André Gide (5)

Scoala femeilor(e)

                                                                                                              26 octombrie.

De cîteva zile duc o viaţă grozav de agitată... Am spe­rat mereu să pot găsi puţin timp pentru a nota ceva în acest caiet. Dar nu duc lipsă numai de timp. Chiar în cli­pele cînd sunt singură, nu pot să mă reculeg, să-mi adun gîndurile şi să le aştern pe hîrtie. Sunt prinsă într-un vîrtej: vizite, cumpărături, mese, spectacole, la care, spre norocul meu, Robert nu şovăie să vină cu mine, deşi e în doliu, căci, aşa cum obişnuieşte să spună, sentimentele sincere nu au de ce să se supună convenienţelor sociale. De altfel, cred că fericirea de a se simţi iubit atîrnă mai greu în balanţă decît durerea lui. Mă întovărăşeşte în prăvălii şi comandă pentru mine o mulţime de lucruri, încercând să mă convingă că vom avea mare nevoie de ele. Pare să-i facă atîta plăcere, şi bucuria lui de-a mă răsfăţa este atît de evidentă, încît nici nu mai încerc să-l opresc. 

Doua povesti surori ale lui André Gide (4)

Şcoala femeilor (d)

                                                                                                          15    octombrie.

L-am revăzut. Cîtă măreţie şi cîtă demnitate în du­rerea lui! Încep să-l înţeleg mai bine. Cred că-i repugnă să se folosească de acele clişee pe care le folosesc înde­obşte oamenii, căci atunci cînd îmi vorbeşte despre moartea mamei sale se exprimă cu aceeaşi rezervă pe care o avea cînd îmi spunea că mă iubeşte. Aş spune chiar că, din teama de-a nu da la iveală emoţia pe care o simte, ocoleşte orice subiect care l-ar putea mişca. De aceea, n-am vorbit decît despre chestiuni de ordin material. Cu mama a discutat probleme referitoare la deschiderea suc­cesiunii, spunîndu-i că doreşte să vîndă proprietatea pe care a moştenit-o. Mi-e foarte greu să mă concentrez asu­pra unor lucruri de felul acesta, aşa că o las pe mama să le rezolve împreună cu Robert. Am înţeles că vom fi bo­gaţi şi aproape că-mi pare rău; aş vrea să aibă parte de averi cei ce au nevoie de bani ca să fie fericiţi. Dar nu este vorba de fericire. Robert mi-a spus că, în ceea ce îl priveşte pe el, se mulţumeşte cu oricît de puţin, dar că preţuieşte banul drept o armă de care să se poată servi pentru a asigura triumful ideilor sale. A stat mult de vorbă cu abatele Bredel, care este de asemeni de părere că n-ai dreptul să dai cu piciorul averii moştenite, dar că, odată ce ai primit-o, îţi revine şi datoria de-a o pune în slujba binelui.

Doua povesti surori ale lui André Gide (3)

Scoala femeilor(c)                                                                                               
                                                                                13    octombrie. 

        O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:

Doua povesti surori ale lui André Gide (2)

Scoala femeilor(b)                                                                                         
                                                                                             12  octombrie 1894.
   Robert a plecat pe neaşteptate la Perpignan, căci a primit ştire că maică-sa e grav bolnavă. 
   —   Sper că nu se va întîmpla nimic rău, i-am spus. 
   —  Toată lumea zice aşa în asemenea împrejurări, mi-a răspuns cu un surîs grav, care mi-a dat să înţeleg cît de îngrijorat era.
   Mi-a fost ciudă că putusem pronunţa o frază atît de absurdă. 

Doua povesti surori ale lui André Gide (1)

Daca intrati aici, o sa aflati o multime de lucruri despre André Gide, cel de la a carui moarte se implinesc azi 62 de ani. Dupa aia, daca o sa aveti rabdare si interes, o sa puteti citi doua povesti-pereche ale maestrului, anume "Scoala femeilor" si "Robert".