Doua povesti surori ale lui André Gide (5)

Scoala femeilor(e)

                                                                                                              26 octombrie.

De cîteva zile duc o viaţă grozav de agitată... Am spe­rat mereu să pot găsi puţin timp pentru a nota ceva în acest caiet. Dar nu duc lipsă numai de timp. Chiar în cli­pele cînd sunt singură, nu pot să mă reculeg, să-mi adun gîndurile şi să le aştern pe hîrtie. Sunt prinsă într-un vîrtej: vizite, cumpărături, mese, spectacole, la care, spre norocul meu, Robert nu şovăie să vină cu mine, deşi e în doliu, căci, aşa cum obişnuieşte să spună, sentimentele sincere nu au de ce să se supună convenienţelor sociale. De altfel, cred că fericirea de a se simţi iubit atîrnă mai greu în balanţă decît durerea lui. Mă întovărăşeşte în prăvălii şi comandă pentru mine o mulţime de lucruri, încercând să mă convingă că vom avea mare nevoie de ele. Pare să-i facă atîta plăcere, şi bucuria lui de-a mă răsfăţa este atît de evidentă, încît nici nu mai încerc să-l opresc. 

    Am ales împreună o frumuseţe de inel care, tre­buie s-o mărturisesc, mi-a produs o nemaipomenită plă­cere şi pe care, de cînd mi l-a dat, îl privesc întruna. Dar cînd a vrut să-mi dăruiască şi o brăţară, am refuzat categoric, în ciuda argumentelor pe care mi le dădea ca să mă silească să accept. Mi-a spus că achiziţionarea bi­juteriilor nu trebuie considerată doar drept o cheltuială, ci ca un „plasament"; acesta este cuvîntul pe care l-a fo­losit. Apoi mi-a explicat că valoarea nestematelor şi a metalelor preţioase va creşte cu timpul. I-am răspuns că toate acestea mă lasă rece şi trebuie să spun că din cauza asta ne-am cam certat. Fără îndoială că nu m-am purtat prea frumos spunîndu-i că inelul pe care mi l-a dat mi-ar fi făcut tot atîta plăcere chiar dacă n-aş fi ştiut cît de scump costă; atunci Robert a exclamat :

—   E ca şi cum ai spune că preferi imitaţiile.

După aceea, cum se întîmpla mereu cînd discutăm îm­preună — şi acesta este aspectul cel mai interesant — a lărgit cadrul problemei şi a început s-o privească „din punctul de vedere al fenomenului general", singurul lucru important pentru el.

—  Astăzi perlele se imită atît de bine încît oricine se poate înşela, mi-a explicat Robert, dar adevăratele perle reprezintă o avere, pe cînd celelalte n-au decît o valoare aparentă.

    Ţine să fie de faţă cînd îmi probez rochiile, fiindcă are un gust desăvîrşit şi fiindcă îi place să stea de vorbă cu croitorii. Am fost împreună şi la modistă ca să-mi aleg pălării. Imi vine foarte greu să mă obişnuiesc cu noile modele. Robert găseşte că pălăriile moderne îmi stau bine; dar cînd mă privesc în oglindă aproape că nu ma recunosc. Cred că e o chestiune de obişnuinţă şi că în curînd, cum spune Robert, nu-mi voi mai recunoaşte vechea înfăţişare de domnişoară. In general găsesc că tot ceea ce alege Robert e mult prea frumos pentru mine, dar înţeleg că doreşte să se mîndreaseă cu mine şi că nu mai am dreptul să fiu modestă. Abatele ştie că sufletul meu a rămas acelaşi şi îmi spune că numai lucrul acesta are importanţă. In fiecare zi mă deştept tot atît de uluită de cele ce mi se întîmpla şi n-am încetat nicio clipă să cred că nu merit atîta fericire. Mă tem adesea ca Robert să nu descopere că meritele mele nu sînt pe măsura celor pe care mi de atiibuie. Dar poate că, prin marea dragoste ce i-o port, voi izbuti să mă înalţ pînă la el. Mă străduiesc neîncetat, căci doresc din toată inima să-mi ating scopul. De altfel, Robert mă ajută cu atîta răbdare!
Cap4
Cap6